Antena Căutare

Giulia și Vlad Huidu au elucidat misterul. De la ce vine alintul „păpu”, de fapt: „Mama și-a amintit”

Giulia și Vlad Huidu au dezvăluit de ce își spun „păpu”. Concurenții America Express, sezonul 6 au deslușit misterul din jurul alintului pe care îl folosesc de mulți ani.

Giulia și Vlad Huidu au dezvăluit de ce își spun „păpu” și de unde vine alintul | Instagram & Antena 1

Giulia a fost dintotdeauna una dintre cele mai apreciate artiste, însă despre Vlad Huidu, oamenii nu știau foarte multe lucruri. Astfel, cu ocazia participării la America Express, sezonul 6 publicul a avut ocazia să îi vadă într-o altă luminp și să afle mai multe detalii despre viața lor personală. Unul dintre acestea a fost și celebrul lor alint, despre care au spus în nenumărate rânduri că nu își mai amintesc de unde a pornit.

Ei bine, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, mama vedetei a deslușit misterul. Aceasta le-a povestit celor doi când au început să își spună „păpu” și de la cine a plecat, de fapt.

Citește și: Ce diferență de vârstă există între Giulia și Vlad Huidu. Concurenții America Express s-au cunoscut când ea avea doar 19 ani

De ce își spun Giulia și Vlad Huidu „păpu”. De unde vine alintul folosit de concurenții de la America Express, sezonul 6

Articolul continuă după reclamă

Într-un clip filmat în mașină, în timp ce se întorceau de la masa de Crăciun în familie, Giulia și Vlad au făcut lumină. Artista a dezvăluit că după ce toți telespectatorii s-au întrebat de unde vinde, de fapt, alintul lor, mama ei și-a amintit de unde a pornit totul

„Misterul a fost elucidat, aseară, la masa de Crăciun, de mama. Mama și-a amintit că „păpu” își spuneau, de fapt, niște prieteni foarte buni de-ai noștri, părinții finuței noastre. Uite așa, s-a furat „păpu” care vine de la „păpușă”, care prima dată mi-ai spus tu mie, „păpușă”, „păpu” și am rămas așa”, a dezvăluit Giulia

„Eu cred că nu ți-am spus niciodată „păpușă” și a rămas doar „păpu”, pentru că mie nu-mi place”, a adăugat soțul ei alături de care a făcut echipă la America Express, sezonul 6.

„Deci „păpu” a fost preluat de la prieteni și a rămas și iată că Team Păpu merge mai departe, nu în America Express, ci în viața de zi cu zi”, a mai adăugat artista în timp ce ea și soțul ei se îndreptau într-un loc pentru a urmări Finala America Express, sezonul 6.

Citește și: Giulia, detalii neștiute despre relația ei cu Vlad Huidu. Artista a povestit despre un moment în care au fost despărțiți

Giulia și Vlad Huidu sunt împreună de peste două decenii și sunt căsătoriți din anul 2012. Cei doi s-au cunoscut pe paltoul de filmare, la locul de muncă al bărbatului și de atunci, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. În același an în care s-au căsătorit, au devenit și părinți pentru prima dată, când a venit pe lume fiica lor, Antonia. Mezinul familei s-a născut pe 18 aprilie 2015 și a fost pentru cei doi soți „minunea lor de băiețel”, așa cum a scris mama băiatului pe rețelele sociale.

Laura Giurcanu, reacție acidă după Finala America Express, sezonul 6. Cum le răspunde criticilor din mediul online... Cum arăta Aris Eram când era un copil de doar 11 ani. Imaginea cu fostul concurent de la America Express a stârnit reacț...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară, de la 20:30
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x