Antena Căutare

Puya și Melinda, despre aventura America Express: „E mult mai greu decât ne așteptam!”

Mai sunt trei zile până când America Express – Drumul Aurului începe la Antena 1! Aventura supremă, care poartă 9 echipe de vedete pe un traseu încărcat de adrenalină și misuni ce par imposibile, vine la Antena 1 cu o premieră maraton: duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, 16, 17 și 18 ianuarie, de la 20:30.

Mai sunt trei zile până când America Express – Drumul Aurului începe la Antena 1 | Antena 1

Telespectatorii vor urmări experiența memorabilă a concurenților de-a lungul a peste 7.000 de kilometri, prin Mexic, Guatemala și Columbia.

Pe Drumul Aurului pornesc și Puya, împreună cu soția lui, Melinda. Cei doi parteneri, care au un mariaj de 12 ani și sunt părinții a trei fete, mărturisesc că au intrat în această competiție cu convingerea că... provocările vor fi mai ușoare! Dar experiența de la fața locului i-a surprins.

Ce spun Puya și Melinda despre experiența trăită în America Express

E mult mai greu decât ne așteptam! Chiar și faptul că schimbi atâtea locuri și atâția oameni într-o singură zi te zăpăcește. Mă simt ca un omuleț dintr-un joc pe computer. Dar, în același timp, faptul că vezi atâtea locuri noi face parte din frumusețea acestei experiențe... Cam 70% din locurile pe care le-am văzut sunt superbe – și ca arhitectură. Străzile arată într-un anumit fel, parcă sunt oprite în timp, zici că acum au plecat conchistadorii de-acolo. Plus că oamenii sunt foarte de treabă. Nu mă așteptam să fie așa”, a declarat artistul.

Articolul continuă după reclamă

Și eu am crezut că e mai ușor. Când priveam emisiunea la televizor, uneori mai comentam despre cei care nu se descurcau așa bine. Acum am văzut și noi cum e, n-o să mai comentez niciodată. E greu, dar e frumos. E o aventură cu mult suspans. Îmi plac misiunile, sunt foarte bine puse la punct... Tot ce se întâmplă este, într-adevăr, o experiență în care ajungi să faci niște lucruri pe care nu le-ai face niciodată”, a adăugat Melinda.

Citește și: Măsuri sporite de securitate la America Express: ce instructaj special au primit vedetele înainte de a porni pe Drumul Aurului

Cât privește cele mai grele provocări cu care s-au confruntat, Puya a spus: ”Toată lumea are grija cazării. E destul de greu să convingi un om să te primească la el în casă. Dar și la autostop e foarte problematic, mai ales dacă ai de parcurs 100 de kilometri, e foarte greu de găsit un șofer care să te ducă fix acolo unde vrei tu. Unde mai pui că trebuie să sari peste niște orașe care sunt periculoase: nu trece pe acolo, nu te caza dincolo, că acolo a fost omorât un om. Deci trebuie să facem un slalom printre pericole. Să-ți spună cineva că nu e bine să ieși după 8 seara din casă, asta spune ceva despre situația de aici”.

Întregul mix de peisaje, povești ale localnicilor, tradiții, pericole, provocări lansate de Irina Fodor, momente de extaz, dar și de slăbiciune ale concurenților, nervi întinși la maximum și suspans va fi descoperit de telespectatori începând de duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00. Misiunile pe care concurenții trebuie să le îndeplinească în acest sezon sunt adaptate culturii locale și zonelor prin care aceștia vor ajunge.

Ca până acum, Oase și Marius Damian vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor în care ajung, despre obiceiurile și ineditul lor și le vor arăta Mexicul, Guatemala și Columbia dintr-o cu totul altă perspectivă.

Citește și: O nouă miză pusă în joc la America Express: concurenții se întrec în premieră pentru avantajele uriașe ale Jokerilor!

Ce se întâmplă în spatele unei producții de o asemenea amploare, telespectatorii vor vedea în continuare, la finalul fiecărui episod de miercuri seara, în Jurnal de America Express, pe Antena 1.

Măsuri sporite de securitate la America Express: ce instructaj special au primit vedetele înainte de a porni pe Drumul A... Cătălin Scărlătescu și iubita lui, Doina Teodoru: „La America Express, ne-am descoperit niște abilități la care nici nu ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară, de la 20:30
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x