Serialul Adela – Ce-i al tău e şi al meu a fost lider de audienţă la nivelul întregii ţări, joi seara, pe 26 mai
#dacăejoieAdela! Doar două săptămâni îi mai despart pe telespectatori de deznodământul celui de-al treilea sezon Adela, astfel că aceştia au urmărit în număr foarte mare momentele pline de suspans din cele mai noi episoade ale proiectului.
Autor: Cosmina Ambrose Publicat: Vineri, 27 Mai 2022, 12:57 | Actualizat: Vineri, 27 Mai 2022, 12:58Serialul Adela – Ce-i al tău e şi al meu s-a impus ca lider de audienţă la nivelul întregii ţări. Peste 1.5 milioane de telespectatori, la nivel naţional, urmăreau aseară, în minutul de aur, 22:14, deznodământul celor mai noi episoade ale serialului Adela, de la Antena 1.
Aseară, la Antena 1, Cele mai noi episoade Adela – Ce-i al tău e şi al meu, lider de audienţă
Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:29-23:01 serialul Adela a condus clasamentul audienţelor, la nivelul publicului naţional, cu un rating mediu de 6.9 puncte de rating și 18.5% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Kanal D, cu o medie de 6.5 puncte de rating şi 17.3% cotă de piaţă.
Şi în intervalul comun de difuzare cu Masterchef, 21:24-23:01, serialul Adela a condus clasamentul audienţelor, atât la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, cât şi la nivelul întregii ţări.
Pe aceeași temăAstfel, pe publicul comercial, în intervalul menţionat, serialul de la Antena 1 a condus clasamentul cu 5.6 puncte de rating şi 19.3% cota de piaţă, urmat de Pro TV, cu 5.1 rating şi 17.6% cota de piaţă. Şi la nivelul întregii tări, serialul Adela a fost prima opţiune a telespectatorilor, cu 7.8 puncte de rating şi 20.2% cota de piaţă.
Poziţia secundă a fost ocupată de Kanal D, cu 6.5 puncte de rating şi 17% cota de piaţă, în vreme ce a Pro TV a ocupat a treia poziţie în clasament, cu 4.2 puncte de rating şi 11% cota de piaţă.
Cele mai noi episoade din Adela – Ce-i al tău e şi al meu i-au ţinut pe telespectatori cu sufletul la gură în încercările disperate ale lui Paul (Mihai Călin) de a recupera averea familiei şi ale Adelei (Mara Oprea) de a-şi găsi copilul.
Pe aceeași temă„Am făcut ce se face în afaceri! Toată televiziunea e acum a mea! Am fost cu un pas înaintea ta! Pot să renunţ cu o singură condiţie – să îmi aduci nepotul!”, i-a spus aseară Paul lui Lucian (Daniel Nuţă). Bucuria nu avea să fie de lungă durată, căci Lucian a fost cu un pas înainte, şi de această dată, aducându-l pe Paul în disperarea de a-l ameninţa cu un pistol.
„Am pierdut tot! Cât de prost am fost!”. În tot acest timp, când Mitu (Marian Râlea) a pus cap la cap lucrurile şi a realizat că Bogdănel este la Tanti Mioara (Virginia Rogin), Nuţi (Anca Sigartău) şi Andreea (Oana Moşneagu) au reuşit să îl păcălească din nou, aducând în casa de la Butimanu un alt copil.
Tot aseară, Luca (Vlad Vîlciu) a aflat întâmplător că Andreea şi Lucian sunt cei care au răpit copilul Adelei, iar Lucian a recurs la un gest impulsiv. Despre ce este vorba şi dacă va reuşi Andreea să îşi ducă planul la bun sfârşit, mai ales că Tanti Mioara nu îi mai este chiar un aliat, telespectatorii vor putea afla urmărind ultimele episoade ale celui de-al treilea sezon Adela, joi, de la 20:30, la Antena 1.
Sursa:Kantar Media | |
Copyright:ARMADATA S.R.L. | |
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group | |
Analiza este facuta pe target-ul 18-54 Urban, National | |
Perioada 26 mai 2022 |