Antena Căutare

America Express, din nou lider de piață. Urmează un vot tensionat la cursa pentru ultima șansă

Aseară, la America Express, echipa formată din Bie și mama ei, Mikey, a triumfat atât la lupta pentru amuletă, cât și la cea pentru a doua imunitate. După un început al cursei generale care nu a fost așa cum și l-ar fi dorit, Bie și Mikey și-au folosit toate resursele pentru a obține aceste două victorii importante.

Galerie
America Express, din nou lider de piață | Antena 1

Prima, cea care le-a adus amuleta, a fost în fața lui Cătălin Scărlătescu și a Doinei Teodoru, dar și în fața echipei formate din Andreea Bălan și Andreea Antonescu.

Pentru cea de-a doua bătălie, Bie și Mikey au intrat într-o cursă extrem de strânsă cu frații Gavril – o cursă în care concurenții au cărat pâini în borurile generoase ale celebrelor pălării mexicane, sombreros, și au realizat steagul României sau al Mexicului din flori, totul într-o vitează care i-a împins să-și folosească întreaga energie înainte să ajungă la Irina Fodor, cu gândul la mult dorita imunitate. Câștigătoarele, Bie și Mikey, au plecat la hotel pentru a ciocni un pahar de vin cu deținătorii celei dintâi imunități, Cătălin Bordea și Nelu Cortea. Cât despre ceilalți concurenți, telespectatorii vor afla în ediția America Express din această seară în ce ordine au ajuns la Irina.

Ediția America Express – Drumul aurului, difuzată de Antena 1 aseară, în intervalul orar 20:25 – 23:51, s-a situat pe primul loc în opțiunile publicului comercial cu vârste între 21 și 54 de ani, emisiunea înregistrând 8.1 puncte de rating și 25.6% cota de piață. În minutul de aur de la 21:43, peste 1,3 milioane de telespectatori au urmărit în fața micilor ecrane cursa de pe Drumul Aurului.

Citește și: America Express, 31 ianuarie 2023. Bruja și Pufeh au trecut prin momente dificile. Ce a pățit Cătălin Scărlătescu pe drum

Articolul continuă după reclamă

A treia echipă ajunge în cursă după o strategie eșuată, în etapa 3 de America Express

America Express continuă! În această seară, telespectatorii vor afla care sunt echipele care vor participa la cursa pentru ultima șansă. Irina va dezvălui ordinea în care au ajuns la ea perechile de vedete – cele situate pe ultimele două locuri intrând automat în cursa pentru ultima șansă.

Tensiunea va crește la nominalizarea celei de-a treia echipe din această cursă, în urma voturilor celorlalți concurenți. Va fi o seară pline de surprize, care va demonstra că... socoteala de la cazare nu se potrivește cu cea de la careu. ”Cumva s-au strâns rândurile. Nu mai aveam așa multe echipe de votat”, a declarat Dinu Gavril. ”Normal că e frumos să știi sau să afli că ești parte dintr-o bisericuță mai mare sau mai mică. Te simți cumva protejat”, a mărturisit Joaquin Bonilla. Momentul voturilor va scoate din nou la iveală alianțele formate între echipe și strategiile acestora.

Citește și: America Express, 31 ianuarie 2023. Cine a câștigat imunitatea. Ce echipă a scăpat de cursa pentru ultima șansă

Dar ce se întâmplă atunci când planurile sunt deturnate de unele voturi neprevăzute? ”Eu nu sunt aici ca să mă răzbun pe cineva cu votul nostru”, a comentat Bie, în timp ce Cătălin Bordea a spus: ”Noi ne asumăm voturile, le vorbim înainte, le gândim”. ”Votează-ți aproapele ca pe tine însuți!”, a fost comentariul plin de umor al lui Puya, după un careu extrem de tensionat, la care s-au simțit mai puternic decât oricând spiritul competitiv și ambițiile echipelor de a rămâne până la final în cea mai periculoasă aventură de la capătul lumii.

Ce va urma va fi... un bal al cursei pentru ultima șansă, o poveste plină de emoție, dar și de adrenalină, legată de o altă tradiție mexicană, cu misiuni la înălțime: concurenții vor fi nevoiți să traverseze un pod de sticlă suspendat între două clădiri, la nivelul etajului 14. Dar aceasta este doar una dintre misiuni! Care sunt echipele care vor participa la cursă, cum se vor descurca în fața noilor provocări, dar și cine va ajunge pe ultimul loc și ce deznodământ va avea seara telespectatorii vor afla în ediția America Express difuzată de Antena 1 în acestă seară, de la ora 20:30.

Sursa: Kantar Media

Copyright: ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group

Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban și Național

Perioada 31 ianuarie 2023

America Express, 31 ianuarie 2023. Bruja și Pufeh au trecut prin momente dificile. Ce a pățit Cătălin Scărlătescu pe dru... America Express, 1 februarie 2023. Trei echipe au intrat la cursa pentru ultima șansă. Ce a făcut Andreea Bălan, la vot...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x