Antena Căutare

Asia Express, 3 octombrie 2021. Mihai Petre, reacție neașteptată la autostop. Ce l-a scos din sărite pe concurent

Concurenții au avut din nou parte de una dintre cele mai grele probe de la Asia Express - Drumul Împăraților, autostopul. Aceștia au încercat din răsputeri să oprească o mașină, iar reacțiile acide nu au întârziat să apară.

Prima misiune din ediția 10 Asia Express - Drumul Împăraților nu le-a dat foarte mari bătăi de cap celor 8 echipe rămase în competiție, însă cea mai mare încercare a fost autostopul. Concurenții au fost nevoiți să oprească o mașină și să convingă șoferul să îi ducă până la următoarea misiune.

După mai multe încercări, unele cupluri au reușit să plece cu autobuzele, care i-au luat fără bani. Presiunea cea mai mare a fost pe umerii lui Mihai Petre pentru că autobuzul în care se afla mergea foarte încet și oprea la fieceare stație.

Citește și: Asia Express, 29 septembrie 2021. Elwira Petre a izbucnit în lacrimi. Motivul pentru care ea și Mihai Petre s-au întristat profund

"Aoleu, iar am luat transportul în comun. Deja îmi imaginam scenariul, cu o grămadă de opriri, de stații", a mai spus concurentul.

Ce l-a enervat cel mai tare pe Mihai Petre la autostop

Mihai și Elwira Petre s-au numărat printre echipele care au plecat primele spre următoarea misiune din Asia Express, însă tensiunile au început să apară foarte rapid. Cei doi au urcat într-un mijloc de transport care i-a dus doar câțiva kilometri și i-a rugat să coboare pentru a lua un alt autobuz.

"Nu putem să luăm autobuzul din nou, Elwira. Ai văzut ce ni s-a întâmplat.", i-a spus Mihai Petre soției lui în timp ce căuta un alt mijloc de transport.

În cele din urmă, cei doi s-au urcat într-un alt autobuz, iar un localnic le-a plătit biletele: "Am zis că nu mai facem asta și totuși am făcut-o. Am insistat cu microbuzul"

"Dumnezeule, nu din nou cu transportul în comun! Trebuie să coborâm la un moment dat pentru că o să înnebunim cu pauzele. Deja știam, dar am decis să mergem nu știu de ce", a mai spus Mihai Petre.

Citește și: Asia Express, 27 septembrie 2021. Cuza îl ironizează pe Mihai Petre: „Irina, nu mai am misiuni. Ce e organizarea asta?”

Concurentul s-a enervat foarte tare și a reacționat acid când a văzut că șoferul nu pornește mai repede autobuzul: "Ce mai așteptați? haideți, haideți! Nu e bine așa, Elwira. Nu e bine cu ăștia, stau prea mult. Eram disperați"

Despre sezonul 4 Asia Express

Concurenții la dispoziție zilnic 1 euro pentru cheltuială. De acești bani își pot cumpăra apă sau mâncare. Concurenții sunt responsabili să își caute singuri cazare, fără a plăti, în toate țările în care călătoresc, pe listă înscriindu-se Turcia, Georgia, Iordania și Israel.

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor.

Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, este cea care îi va coordona și le va fi alături concurenților în această aventură, alături de Oase și Marius Damian.

Urmărește ediția integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4

Asia Express, 3 octombrie 2021. Lidia Buble a apelat la trucurile sale pentru a avea succes la autostop. Cum a convins ș... Asia Express, 3 octombrie 2021. Ce "schemă" a făcut Mihai Petre ca să găsească mașină. Concurenții au rămas fă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Edi Hordilă și Radu Isac au fost eliminați din Asia Express, în cea de-a opta ediție, lider detaşat de audiență! Ce urmează
Edi Hordilă și Radu Isac au fost eliminați din Asia Express, în cea de-a opta ediție, lider detaşat de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum a răspuns Maurice Munteanu la întrebarea: „Ți-au dat mulți bani să mergi la Asia Express?”. Ce l-a convins să participe
Cum a răspuns Maurice Munteanu la întrebarea: „Ți-au dat mulți bani să mergi la Asia Express?”. Ce l-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x