Din categoria rețetelor de gustări sărate, o minunată Rețetă de Covrigei cu cașcaval și chimen
Foarte potriviți pentru a fi serviți de-a lungul zilei, acești covrigei cu cașcaval și chimen, gustoși și sățioși!
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 27 Ianuarie 2020, 08:50 | Actualizat: Miercuri, 17 Martie 2021, 14:13- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Covrigeii cu cașcaval și chimen sunt crocanți, au gust pregnant de cașcaval și sunt ușor picanți de la chimen și piper și sunt buni de servit alături de un ceai, un iaurt, sau o bere.
Ce ne trebuie pentru Rețeta de Covrigei cu cașcaval și chimen:
- Pentru aluat de covrigei:
- 1 ou + 1 albuș
- 150 gr caşcaval
- 100 gr unt
- 100 gr iaurt
- 550 gr făină
- 1 vârf linguriţă bicarbonat de sodiu
- 1/2 linguriţă boia de ardei dulce
- 1 linguriţă seminţe de chimen
- 1 vârf linguriţă de piper
- 1/4 linguriţă de sare
- Pentru uns:
- 1 gălbenuș
- ½ linguriță lapte
- chimen
Rețeta de Covrigei cu cașcaval și chimen - Mod de preparare
Se cerne făina într-un vas și se face un loc la mijlocul ei. Acolo se va adăuga oul + albușul, cașcavalul răzuit, iaurtul în care se dizolvă bicarbonatul, sarea și condimentele.
Se amestecă bine totul, iar la final, se încorporează și untul moale, rezultând un aluat nu foarte ferm, dar nelipicios.
Din aceeași categorie, mai vedeți și :
- Rețetă simplă și rapidă de sărățele cu brânză sărată și chimen!
- Rețetă de Saleuri cu pastă de jumări și chimen
- Rețetă de Pogăcele cu cașcaval
Aluatul pentru Covrigei cu cașcaval și chimen se acoperă cu folie de prospețime şi se dă la rece pentru o oră. Apoi se întinde pe masa înfăinată, într-o foaie de 4-5 mm grosime.
Se decupează covrigeii cu ajutorul unei forme de covrigei, se așază într-o tavă pe hârtie de copt, se ung cu gălbenuș de ou diluat cu puțin lapte și se presară chimen pe deasupra. Se coc pentru 10-15 minute la 200 de grade.
Se pot servi atât calzi cât şi reci, în fața televizorului, sau în pauza de masă de la serviciu.