Antena Căutare

Chefi la cuțite, 22 martie 2021. Beauty Alexandrescu a pregătit supă de alune pentru jurați! Cum a ajuns în România

Cea mai surprinzătoare concurentă din ediția 11 din sezonul 9 al îndrăgitului show culinar „Chefi la cuțite” a fost Beauty Alexandrescu, din Ploiești.

Ca să-i impresioneze pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, Beauty Alexandrescu a decis să gătească o supă de alune, un preparat tradițional nigerian ce se mănâncă atât cu pui, cât și cu vită.

În timp ce a pregătit mâncarea, concurenta în vârstă de 48 de ani a dezvăluit că, pentru africani, atunci când gătești este important să și dansezi, ca totul să iasă cât mai gustos. Ambițioasă și dornică să facă senzație, femeia a așteptat cu sufletul la gură degustarea juraților.

Beauty Alexandrescu a făcut senzație în ediția 11 din sezonul 9 „Chefi la cuțite”

Banda a mers, cloșurile au fost ridicate și Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au avut parte de o surpriză de zile mari atunci când au văzut ineditul preparat. Deși inițial au crezut că au de-a face cu o porție de griș de lapte, abia apoi aceștia au înțeles că aceasta este, de fapt, garnitura! Singurul care a ghicit că e vorba despre o rețetă africană a fost Florin Dumitrescu.

Citește și: Chefi la cuțite, 22 martie 2021. Pavel Gherghe a refuzat cuțitul de aur al lui Cătălin Scărlătescu! Ce reacție a avut juratul

Confirmarea a venti atunci când Beauty Alexandrescu și-a făcut apariția în platoul emisiunii „Chefi la cuțite”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Am aflat că aceasta a renunțat la restaurantul pe care îl deținea în Africa și unde era bucătar, atunci când soțul i-a cerut să se mute în România, pentru ca fiul lor să crească aici. În urmă cu doi ani, bărbatul s-a stins din viață, după un diagnostic de cancer.

„E un mare gol în inima mea. Mă tot gândesc că s-a dus undeva și urmează să se întoarcă. În fiecare zi aștept să-mi bată cineva la ușă, dar nu se mai întâmplă. Mi-e foarte greu, sunt o străină într-o țară străină. Am jurat că rămân aici. Fiul meu e aici, doar pe el îl am. Așa că rămân aici cu el. Îi este mai bine aici din punct de vedere al educației. Visul meu e să-mi văd fiul inginer aeronautic, exact ca tatăl său. Și să-l văd fericit”, a mai mărturisit concurenta, care a așteptat cu sufletul la gură verdictul dat de jurați.

Citește și: Chefi la cuțite, 22 martie 2021. Cătălin Petrescu a anunțat cine a câștigat amuleta 11! Surpriza a fost mare

Pentru rețeta sa de supă de alune, Beauty Alexandrescu a primit două cuțite și șansa de-a merge mai departe, în bootcampul sezonului 9 „Chefi la cuțite”.

Urmărește clipul video de mai sus din ediția 11 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” ca să savurezi momentul!

Despre sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” de la Antena 1

În sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se vor întrece în numeroase bătălii culinare. Fiecare va recurge la diferite strategii pentru a ajunge cu un pas mai aproape de victorie, într-un show ce va ține publicul cu sufletul la gură. Concurenți de toate vârstele și din toate colțurile lumii, cu povești de viață suprinzătoare, vor încerca să demonstreze că merită să ajungă cât mai departe, în sezonul 9 al îndrăgitului show culinar „Chefi la cuțite”, de la Antena 1. La finalul fiecărei ediții te așteptăm pe www.a1.ro ca să descoperi detalii din culise, într-un nou episod „Speak@cuțite”!

Dacă vrei extra porție de distracție nu rata azi un nou episod din „Speak@cuțite”, pe www.a1.ro!

Emisiunea „Chefi la cuțite” sezonul 9 este difuzată duminica de la ora 20:00, dar și luni și marți, de la ora 20:30, la Antena 1.

Chefi la cuțite, 22 martie 2021. Vincenzo Manna e italianul ce i-a făcut pe jurați să cânte! Ce a gătit... Chefi la cuțite, 22 martie 2021. Mirela Retegan a făcut show! Ce daruri speciale a adus pentru chefi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Ștefan Popescu, dezvăluiri despre spiritualitate. A manifestat totul în viață, inclusiv emisiunea: „Soția m-a îndrumat”
Chef Ștefan Popescu, dezvăluiri despre spiritualitate. A manifestat totul în viață, inclusiv emisiunea:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Chef Orlando Zaharia a gătit pentru copiii de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești
Chef Orlando Zaharia a gătit pentru copiii de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x