Antena Căutare

Chefi la cuțite, 24 aprilie 2023. Kali și Niko G au făcut spectacol în bucătărie. Ce au gătit și ce au zis chefii

Niko G și pe Kali au făcut spectacol în platoul emisiunii Chefi la cuțite și i-au surprins pe chefi cu piesa pe care au cântat-o, dar și cu rețetele pregătite.

În ediția 13 a emisiunii Chefi la cuțite sezonul 11 am putut să le cunoaștem pe Niko G și pe Kali, două artiste care au decis să își demonstreze abilitățile în materie de gătit. Ca să îi impresioneze pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, cele două au decis să pregătească o rețetă de șah hai mas (varză cu carne) și una de loli phabay (mere caramelizate).

Niko G și pe Kali au făcut show în ediția 13 a emisiunii Chefi la cuțite sezonul 11, de la Antena 1

Cele două au făcut echipă bună în bucătărie și când au terminat de gătit totul au trimis farfuriile la degustare.

Nu mică a fost surpriza celor trei chefi atunci când au ridicat cloșurile și au descoperit ce preparate se află în farfurii. Au gustat din varză și au început să discute pentru a stabili dacă varza e murată sau dulce. Mărul caramelizat a trezit instant numeroase amintiri din copilărie lui Florin Dumitrescu.

Citește și: Chefi la cuțite, 24 aprilie 2023. Bunica Gherghina Bereghianu face senzație pe TikTok cu rețetele ei. Ce a dezvăluit chefilor

Apoi, ușile s-au deschis și în platou și-au făcut apariția cele două artiste, care s-au prezentat și au dezvăluit mai multe detalii despre ce înseamnă teatrul feminist rom din România. Niko G și Kali i-au surprins pe chefi nu doar cu dezvăluirile făcute, ci și cu un fragment muzical pe care l-au cântat împreună.

Citește și: Chefi la cuțite, 24 aprilie 2023. Cine a câștigat amuleta 13. Ce a făcut Alina Ceușan chefilor, la degustare

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au ridicat apoi cloșurile și așa a ieșit la iveală faptul că cele două au primit un singur cuțit, dar numeroase felicitări și laude pentru ceea ce fac.

„Nu sunt dezamăgită, dimpotrivă sunt mulțimită că am luat un cuțit”, a zis una dintre concurente la final, în ediția 13 a emisiunii Chefi la cuțite sezonul 11.

Tot ce trebuie să știi despre Chefi la cuțite, sezonul 11, de la Antena 1

Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, vor avea la fiecare joc de amuletă un adversar care va munci din greu la cel de-al patrulea banc de lucru pentru a le încurca planurile.

Astfel, în noul sezon Chefi la cuțite, ce va putea fi urmărit pe Antena 1 și AntenaPLAY, luptele pentru amuletă se vor da în 4. La fiecare confruntare, Chefii vor avea câte un nou oponent. Degustarea o va face un invitat celebru, care va decide câștigătorul fără să știe cui aparține farfuria aleasă. Toate amuletele care vor fi câștigate, de-a lungul audițiilor, de către ceilalți competitori, vor fi depozitate într-un seif, acestea reprezentând premiul care va putea reveni unuia dintre cei trei Chefi în urma bătăliei finale.

Competiția este condimentată și de momentul jurizării preparatelor pentru amuletă: degustarea o va face un invitat celebru, care va decide câștigătorul fără să știe cui aparține farfuria aleasă. Fiecare înfruntare culinară va fi jurizată de o altă vedetă, cei trei Chefi confruntându-se cu riscul ca amuleta să fie acordată celui de-al patrulea adversar.

Noua dinamică din ringul culinar aduce astfel încă o miză cu greutate în show-ul Chefi la cuțite: toate amuletele care sunt câștigate, de-a lungul audițiilor, de către ceilalți competitori, pot reveni unuia dintre cei trei Chefi, în urma bătăliei finale.

Urmărește sezonul 11 Chefi la cuțite pe Antena 1 sau AntenaPlay.

Chefi la cuțite, 24 aprilie 2023. Ioan Strugari este primarul care i-a uimit pe jurați. De ce a chemat-o Dumitrescu pe s... Chefi la cuțite, record de audiență cu ediția de ieri. Campionul mondial la canoe, Cătălin Chirilă, gătește pentru chefi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Richard Abou Zaki a renunțat la tunica de bucătar și a făcut ceva neașteptat! În ce ipostază a fost filmat
Chef Richard Abou Zaki a renunțat la tunica de bucătar și a făcut ceva neașteptat! În ce ipostază a fost filmat
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Chefii vin la Summer Well cu cele mai savuroase gustări de festival. Prima întâlnire cu publicul la standul Chefi la cuțite
Chefii vin la Summer Well cu cele mai savuroase gustări de festival. Prima întâlnire cu publicul la standul Chefi...
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x