Antena

Chefi la cuțite, 24 noiembrie 2024. Cine a câștigat a cincea amuletă a sezonului 14. Jessica Alves, apariție uluitoare în platou

Jurații s-au bucurat de o vizită specială din partea celebrei Jessica Alves la Chefi la cuțite, sezonul 14 ediția 5 din 24 noiembrie 2024. În același timp, în bucătărie, au ieșit scântei între cei patru chefi în timpul luptei pentru amuletă.

Publicat: Luni, 25 Noiembrie 2024, 00:48 | Actualizat: Luni, 25 Noiembrie 2024, 00:48
Galerie de imagini
Jessica Alves a venit la Chefi la cuțite, sezonul 14 ediția 5 din 24 noiembrie 2024. Jurații au avut un conflict la amuletă
Antena 1

Irina Fodor și-a făcut apariția în bucătăria Chefi la cuțite și haosul s-a instalat. Prezentatoare nici nu a apucat să anunțe tema amuletei din a cinea ediție, că un nou conflict a izbucnit între cei patru jurați. Totul a pornit când chef Ștefan Popescu a amintit că sezonul trecut a fost câștigat de Cuțitul lui de Aur, deși se afla în echipa lui chef Alexandru Sautner.

„Nu mai pot să aud. Hai să lămuresc puțin acestă chestiune. Băi frate, n-ai câștigat nimic! Ai fost în ultima zi. Erai ultimul care putea să dea cuțitul de aur. Râmâneai fără să-l dai. Oricum nu aveai echipă pentru că ai pierdut. Tot aud asta că am câștigat. N-ai câștigat nimic. Să fie clar pentru toată lumea”, a răbufnit chef-ul câștigător sezonul trecut.

„Părerea mea sinceră e că Alex împreună cu echipa lui, respectiv Mihai, au câștigat sezonul. Ștefan a avut flerul de a-i da cuțitul lui Mihai, dar să fim sinceri, sezonul a fost câștigat de Alexandru împreună cu Mihai”, a încercat să fie nepărtinitor chef Orlando Zaharia.

Ulterior, Irina Fodor i-a rugat pe fiecare în parte să facă un top „de la Grinch la Prinț” și apoi a anunțat tema celeai de-a cincea amulete de la Chefi la cuțite, sezonul 14 ediția 5 din 24 noiembrie 2024. Aceasta a dezvăluit că amuleta este în cinstea lui chef Ștefan Popescu. Replicile aide ale juraților au continuat.

Chef Richard Abou Zaki a câștigat a cincea amuletă de la Chefi la cuțite sezonul 14, ediția 5 din 24 noiembrie 2024

Tema în cinstea lui chef Ștefan Popescu i-a pus în dificultate pe „adversari”. Irina Fodor a anunțat că pentru a cincea amuletă de la Chefi la cuțite, sezonul 14 ei au de gătit un meniu pentru copii, adus la fine dinning și servit unui adult „care să se bucure la fel ca un copil când gustă”.

De asemenea, a dezvăluit că degustătorul este chef Nicolai Tand. Avantajul pe care îl obține câștigătorul spune că: „Ai puterea să blochezi câte doi concurenți pentru 30 de minute. Tu alegi când dai minutele și cum pe împarți”.

Astfel, chef Alexandru Sautner și-a amintit de un fel mâncat în copilărie și a ales să găstească chiftele. Chef Orlando Zaharia a pregătit nuggets de pui, ketchup de casă, macaroane cu brânză și piure. Chef Ștefan Popescu a gătit fish & chips la care a folosit și homar, iar chef Richard Abou Zaki a făcut un șnite de vită fine dinning.

La degustare, chef Alexandru Sautner și-a spus povestea farfuriei cu lacrimi în ochi. „Nu mi-e rușine să vă spun, am trăit într-o familie săracă. Fiind opt persoane, trebuia să mâncăm toți dintr-un pui, din mâncare de cartofi. Caviarul acela este, de fapt, un mesaj. Ce vreau să vă spun este, că în viață, atâta timp cât ai ambiție, curaj, talent, poți să ajungi foarte departe. Era farfuria de unde am plecat și caviarul era unde am ajuns”, a mărturisit juratul.

Chef Nicolai Tand a gustat și el fiecare preparat al chefilor și a decis care este farfuria câștigătoare. În urma evaluării sale, chef Alexandru Sautner a obținut 3 puncte, chef Orlando Zaharia a primit 4 puncte și 2 puncte au mers la chef Ștefa Popescu.

Cele 5 puncte au ajuns la chef Richard Abou Zaki, el fiind câștigătorul celei de-a cincea amulete de la Chefi la cuțite, sezonul 14 ediția 5 din 24 noiembrie 2024.

Recomandari A1

„La farfuria asta mi-a plăcut că sunt puține ingrediente. E singura farfurie simplă, pe care poate să o aprecieze un copil. Mi-a plăcut carnea pentru că m-am gândit la fiul meu. Pentru că Iancu e mâncător de carne bună și ai tăiat-o așa groasă și a rămas zemoasă”, a explicat degustătorul.

Ce concurenți au venit la Chefi la Cuțite, sezonul 14 ediția 5 din 24 noiembrie 2024

În arena audițiilor, jurații au avut parte de momente speciale. Fie că au gustat preparate care i-au purtat înapoi în copilărie sau au auzit povești uluitoare, cei patru chefi au fost impresionați. Concurenții au dat tot ce au avut mai bun pentru a obține cel puțin trei cuțite, iar farfuriile lor au surprins.

Andreea Alexandra Budu

Andreea Alexandra Budu are 25 de ani și este din București. Deși profesia ei este de tehnician extensii gene, tânăra este pasionată de bucătărie și spune că cei care au gustat din preparatele ei îi confirmă taletul și în bucătărie. La audiții, ea a venit cu un un cuțit special, care să îi parte noroc și cu dorința de a obține cel puțin trei și de la chefi. Pentru asta, ea a gătit burrito. Aceasta i-a surprins pe cei patru jurați cu programul ei încărcat din timpul unei zile normale. Andreea a povestit că după muncă, în fiecare seară, merge la sală, iar noaptea își gătește câte trei feluri de mâncare pentru ziua următoare. La audițiile Chefi la cuțite, sezonul 14 concurenta a venit însoțită de iubitul ei pe care chefii l-au încurajat să pună întrebarea mult așteptată. Pentru preparat, ea nu a primit niciun cuțit.

Ioana cu pancarta

Ioana cu pancarta, creatoarea de conținut din mediul online a venit la Chefi la cuțite, sezonul 14 cu un mesaj important. Tânăra în vârstă de 37 de ani care a devenit cunoscută pe rețelele sociale a început acest trend în sptembrie 2023 și a decis să continue după ce a văzut cât de mulți oameni au apreciat ceea ce face. Creatoarea de conținut „își face veacul pe Calea Victoriei” din București afișând pancarte cu mesaje amuzante. Pentru a-i impresiona pe jurați, ea a gătit o supă cremă de porumb cu creveți. Așa cum și-a obișnuit deja fanii, și în platoul emisiunii, aceasta a intrat cu mai multe pancarte cu mesaje amuzante: „E prima dată când pun ulei în tigaie, nu pe corp” sau „Vă gătesc niște gheață de vi se topește în gură”. În fața juraților, Ioana cu pancarta a povestit și cum a început totul și apoi, însă a primit un singur cuțit.

Simon Emanuel Balint și Saware Bubpachat

Simon Emanuel Balint și Saware Bubpachat sunt soț și soție și au venit la Chefi la cuțite, sezonul 14 cu un preparat tradițional thailandez. Ei au gătit massaman curry și de cum au gustat, jurații și-au dat seama că în spatele farfuriei se află cineva crescut în cultura asiatică. Simon, originar din Brașov a cunoscut-o pe soția sa din Thailanda în SUA și de atunci, sunt de nedespărțit. Cei doi soți au împreună un food truck, o afacere în care ea a investit cunoștințele culinare moștenite de la familia ei, care deține un restaurant în Bangkok. Deși tinerei nu i-a venit să creadă, ei au obținut 4 cuțite.

Sebastian Lupu

Sebastian Lupu are 50 de ani și este din Oradea. Actor la Teatrul Regina Maria, el a venit hotărât să „răstoarne sistemul de valori”. Bărbatul a gătit varză a la Cluj, însă după o rețetă veche de 70 de ani, ala cum a explicat. Sebastian Lupu este cunoscut și în mediul online, iar cei patru chefi l-au recunoscut imediat. El a povestit cum a ajuns să fie celebru pe TikTok, dar și că mulți îi recunosc vocea pentru că face dublaje de desene animate de peste 20 de ani. Actorul și-a împrumutat vocea pentru SimsalaGrimm sau celebrul „Miau” din Pokemon. În ceea ce privește preparatul lui, Sebastian Lupu a reușit să îi trezească amintiri din copilărie lui chef Richard Abou Zaki și a primit 4 cuțite.

Mary Ifeoluwa Borca

Mary Ifeoluwa Borca are 30 de ani, este din Giroc și a venit la Chefi la cuțite, sezonul 14 să facă un preparat tradițional din Nigeria. Tânăra este hair stylist, dar și pasionată de bucătărie, iar pentru a-i convinge și pe jurați, ea a gătit jollof rice cu carne de curcan. Cu toate acestea, concurenta a reușit să îi impresioneze și cu povestea ei de viață. Mary a venit în România după ce l-a cunoscut pe soțul ei, plecat în Nigeria la muncă. Între ei a fost dragoste la prima vedere și sunt împreună de aproape 9 ani. Întâlnirea lor, însă, a venit într-un moment greu pentru ea, la scurt timp după ce mama tinerei s-a stins din viață. Mary Ifeoluwa Borca a primt 3 cuțite.

Jessica Alves, fostul bărbat Ken, apariție uluitoare la Chefi la cuțite, sezonul 14 ediția 5 din 24 noiembrie 2024

Jessica Alves a revenit la Chefi la cuțite, sezonul 14. Celebrul model în vârstă de 40 de ani a mai bifat o apariție în sezonul 10, însă de atunci a mai trecut prin multe „îmbunătățiri corporale”, așa cum a declarat. Fostul bărbat Ken și-a făcut o serie de noi operații la față și la corp, și-a schimbat implanturile mamare și și-a mărit posteriorul. Jessica Aleves a trecut și prin rinoplastie, blefaroplastie și lifting facial.

Pe plan sentimental, după ce a încheiat o relație de doi ani, este „din nou pe piață” și chiar a pus ochii pe unul dintre chefi. Iar pentru a-l impresionat, ea a gătit spaghete carbonara. Ajunsă în fața chefilor, Jessica Alves a povestit prin ce a trecut de-a lungul timpului pentru a ajunge așa cum visa.

„Sunt vedetă de televiziune, fac emisiuni în jurul lumii. Până acum, am făcut 700 de emisiuni în 24 de țări. Vorbesc fluent 5 limbi. Pe contul meu de Instagram am peste 7 milioane de urmăritori. Cred că sunt o persoană foarte agreabilă, m-am făcut astfel cu ajutorul unor medici buni din întreaga lume. Sunt o femeie de succes foarte fericită. Și, crezi sau nu, sunt o femeie transgender. Deci acum sunt femeie, dar nu sunt o femeie biologică. Și pot face orice face altă femeie. Nu pot rămâne însărcinată”, a spus Jessica Alves la Chefi la cuțite, sezonul 14 ediția 5 din 24 noiembrie 2024.

Aceasta a mai precizat că avea 17 ani atunci când a început această călătorie către transformarea totală. Cu toate acestea, nu i-a fost ușor și a trecut prin abuzuri fizice și emoționale. „Am avut 120 de intervenții chirugicale. Și am cheltuit peste un milion de euro. Știu că pentru mulți sună înfricoșător, dar este vorba despre mine. Sunt alegerile mele personale”, a mai adăugat modelul internațional.

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 14 Chefi la cuțite, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Sezonul 14 Chefi la cuțite aduce la Antena 1 savoarea intensă a celei mai puternice competiții din ringul culinar. Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Orlando Zaharia și Chef Ștefan Popescu se întorc la masa juraților pentru o nouă rundă de audiții pe nevăzute, dar și în arena aprigelor bătălii pentru amulete, care în acest sezon vin cu o miză uriașă ce va da o nouă dinamică întregii competiții.

Farfurii suprinzătoare, pasionați de bucătărie dornici să revoluționeze arta gastronomică, invitați de marcă din aristocrația artei culinare internaționale, demonstrații de forță ale celor patru jurați pentru cele mai râvnite amulete, concurenți cu povești impresionante și multe emoții – toate fac parte din noul sezon al cooking show-ului, difuzat pe Antena 1 și în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, de la 20:30.

Lupta pentru amulete aduce o regulă nouă, înainte de formarea echipelor. Astfel, clasamentul format în urma punctelor obținute de Chefi la bătăliile pentru amulete va fi esențial, întrucât jurații care se vor poziționa pe locurile 3 și 4 vor împărți conducerea unei echipe – în vreme ce jurații de pe locurile 1 și 2 vor avea privilegiul de a conduce fiecare propria echipă.

Competiția se anunță cu atât mai intensă cu cât, începând din acest sezon, pe lângă premiul în bani, câștigătorul sau câștigătoarea marelui trofeu al cooking show-ului va primi un stagiu de pregătire de o lună la restaurantul Retroscena din Italia, oferit de Chef Richard Abou Zaki. Astfel, celor 30.000 de euro li se adaugă valoroasa recompensă a experienței unice în bucătăria unui restaurant cu o stea Michelin.

Whatsapp LinkedIn
chefi la cuțite sezonul 14 chefi la cutite 2024 orlando zaharia alexandru sautner richard abou zaki stefan popescu jessica alves
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 24.6%, Elena Lasconi - 18.2%, Călin Georgescu - 16.5%, George Simion - 14%, Nicolae Ciucă - 13%, Mircea Geoană - 5.4%
Citește și
Conflict între Chef Richard Abou Zaki și Chef Ștefan Popescu înainte de o nouă luptă pentru amuletă,...
Chefi la cuțite, 20 noiembrie 2024. Cine a câștigat prima bombă cu amulete din sezonul 14. Alexia și...
Chefi la cuțite, 19 noiembrie 2024. Cine a câștigat a treia amuletă din sezonul 14. Chefii, complici la...
Chefi la cuțite, 18 noiembrie 2024. Cine a câștigat a doua amuletă din sezonul 14. Ce avantaj uriaș a...
Video recomandate
Video
Citește și
5 plante de apartament care sunt ușor de îngrijit. Specialiștii le recomandă pentru persoanele cu un program... Catine.ro
Celebra actriță Cansu Dere vorbește despre rolul ei din noul proiect la care lucrează. În ce producție o pot... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Lista asasinatelor comandate de Putin în străinătate, într-un document desecretizat al informațiilor americane:... Libertatea.ro
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să fie sumbre. „Deficitul ne... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
Fosta soție a lui Ben Affleck, Jennifer Garner, nu mai vrea să aibă de-a face cu cealaltă fostă soție, Jennifer... Elle
Ce este sourdough, “pâinea de bogați”, cum îi spune Dana Budeanu! Ce beneficii are și cum se... Spynews.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!” BZI
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare HelloTaste.ro
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă... Antena3.ro
Cum a reacționat Elon Musk când Mark Cuban a spus că ar cumpăra X. Miliardarul a recunoscut că nu are banii... useit
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Orașul european care ar putea interzice Airbnb până în 2028 Wall-Street
Horoscop pentru mâine: Previziuni astrologice pentru toate zodiile Kudika
Ce amendă riscă românii care pun ghivecele cu flori pe scara blocului. Regulile de care trebuie să ții cont Playtech
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu Redactia.ro
Rezultate exit-poll referendum în Bucureşti. Cum au votat românii la fiecare din cele trei întrebări Observator
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit MediCOOL
De ce e recomandat să adaugi sare în deserturi. Motivul la care nu te-ai gândit HelloTaste
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie ProSport
Marcel Ciolacu: Biletul meu de avion costă cât jumătate din sticla de VIN Petrus pe care au băut-o Ciucă,... Gandul
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a... CanCan
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria de nepoți DeParinti
Ed Sheeran nu și-a dat acordul ca vocea lui să fie inclusă în noua versiune a piesei „Do They Know It’s... ZUTV
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100 UseIT
Sos piri-piri. Ce să pregătești atunci când ai poftă să mănânci picant Hello Taste