Antena Căutare

Dancing on Ice - Vis în doi, debut spectaculos seara trecută la Antena 1

Spectacol, emoție și curaj sunt cuvintele care pot descrie premiera de seara trecută Dancing on Ice – Vis în doi, de la Antena 1.

Galerie
Spectacol, emoție și curaj sunt cuvintele care pot descrie premiera de seara trecută Dancing on Ice – Vis în doi, de la Antena 1. | Antena 1

Cinci din cele nouă perechi înscrise în competiția dansului pe gheață au performat live în fața publicului și a celor patru jurați, Cornel Gheorghe, Simona Pungă, Mihai și Elwira Petre.

Ruby și Szolt, Cătălin Cazacu și Codruța, Iulia Albu și Marian, Oase și Andreea și Jean Gavril și Ana au fost perechile care au „spart gheața” în prima ediție și care au reușit să uimească prin capacitatea de a învăța, de la zero, un sport spectaculos într-un timp atât de scurt.

Ce note au primit concurenții Dancing on Ice - Vis în doi

Notele acordate de către cei patru jurați, dar și votul publicului prin SMS şi aplicația Antena 1 au dus la un clasament provizoriu până săptămâna viitoare, când restul echipelor vor avea ocazia să își prezinte numerele. Astfel, Ruby si Szolt au ocupat prima poziție, urmați de Oase si Andreea pe doi și Jean Gavril si Ana pe locul trei.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Dancing on Ice – Vis in doi, 5 martie 2022. Cum arată clasamentul final al primei ediții

Ultimele două echipe clasate, Cătălin Cazacu si Codruța, Iulia Albu si Marian sunt în pericol de a intra la duel în cazul în care clasamentul nu se va modifica în următoarea ediție.

Totodată, prima ediție a show-ului Dancing on Ice – Vis în doi a marcat startul campaniei Uniți pentru copiii războiului, campanie umanitară de strângere de fonduri pentru copiii ucraineni afectați de război lansată de Fundația Mereu Aproape și Antena 1.

Michael Jackson, Heal The World a fost coloana sonoră pe care două fetițe patinatoare din Ucraina au dansat pentru a trage un semnal de alarmă asupra războiului din țara vecină. Pe patinoarul de la Dacing on Ice – Vis în doi și-a făcut apariția și Zabato – King of Africa, colaborator al Cirque du Soleil și cunoscut al acrobațiilor lui pe gheață, care a adus o explozie de energie și adrenalină pentru cei aflați în fața micilor ecrane.

Citește și: Dancing on Ice – Vis in doi, 5 martie 2022. Dans caritabil al unor patinatoare ucrainene. Cât de bine s-au descurcat cele două

Dancing on Ice – Vis în doi continuă sâmbăta viitoare, de la 20.00, la Antena 1 cu următoarele patru perechi, Sore și Grațiano, Carmen Grebenișan și Lilian, Cosmin Natanticu și Maria și Nicolai Tand și Daniela, gata și ele de un spectacol total în numele unui vis.

Dancing on Ice – Vis in doi, 5 martie 2022. Cum arată clasamentul final al primei ediții... Decolteul abisal cu care Elwira Petre și-a surprins fanii. Ipostaza în care foarte puține persoane au putut să o vadă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Dancing on Ice – Vis in doi 2022. Momentul în care Jean Gavril o dă cu capul de gheață pe Ana Maria Ion. Ce s-a întâmplat
Dancing on Ice – Vis in doi 2022. Momentul în care Jean Gavril o dă cu capul de gheață pe Ana Maria Ion. Ce s-a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prima reacție a lui Sore după ce Jean Gavril și Ana Maria Ion au câștigat primul sezon din Dancing on Ice - Vis în doi
Prima reacție a lui Sore după ce Jean Gavril și Ana Maria Ion au câștigat primul sezon din Dancing on Ice - Vis...
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x