De ce purtau nobilii peruci pudrate în trecut. Care era rolul acestora înainte să devină un trend

Timp de aproape două secole au fost la modă perucile pudrate, cunoscute sub denumirea de perukes. Poate nici nu s-ar fi întâmplat așa dacă igiena celor care le-au făcut populare era una ca la carte.

• Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
• Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!

Conform site-ului Mental Floss, perucile pudrate nu ar fi devenit niciodată populare dacă o boală venerică și o pereche de regi, conștienți de slaba igienă a podoabei lor capilare, nu ar fi pornit trendul.

Povestea peruke începe odată cu apariția sifilisului. Până în 1580, STD devenise cea mai gravă epidemie care a lovit Europa de la Ciuma Neagră. Potrvit lui William Clowes, o ”mulțime infinită” pe pacienți cu sifilis a luat cu asalt spitalele din Londra.

Fără antibiotice, victimele s-au confruntat cu simptomele grave ale bolii: răni deschide, erupții cutanate, orbire, demență și, nu în cele din urmă, căderea excesivă a părului.

La acel moment, rărirea podoabei capilare era un lucru rușinos pentru că părul lung era un semn de prosperitate. Cum chelia putea păta iremediabil orice reputație, nobilii au căutat soluții.

”Dacă fratele meu trăiește, nu va putea să-și arate capul - ceea ce va fi o rușine foarte mare pentru mine”, scria Samule Pepys, al cărui frate a suferit de sifilis.

Când au ajuns perucile la modă

Astfel, focarul de sifilis a dus la fabricarea în masă a perucilor. Pacienții și-au ascuns chelia, precum și rănile sângerânde care le acopereau pielea, cu peruci din păr uman, de cal sau capră.

Perukele erau, de asemenea, acoperite cu pudră parfumată cu lavandă sau portocale pentru a ascunde orice miros neplăcut. Deși comune, perucile nu erau tocmai elegante, ci doar o necesitate.

Asta s-a schimbat în 1655, când regele Franței a început să-și piardă părul. Louis al XIV-lea avea doar 17 ani când, îngrijorat de faptul că alopecia îi va afecta reputația, a angajat 48 de peruchieri pentru a-i salva imaginea.

Cinci ani mai târziu, regele Angliei, vărul lui Louis, a făcut același lucru când podoaba lui capilară a început să albească. Curând, toți curtenii și aristocrați i-au copiat pe cei doi. Așa au devenit populare perucile.

Odată cu pornirea trendului, costul perucilor a crescut și așa numitele ”perukes” au devenit un simbol al bogăției. O perucă de zi cu zi costa aproximativ 25 de șilingi, iar cele mari și elaborate ajungeau până la 800.

Când cei doi regi au murit, perucile au continuat să fie purtate. Acestea au devenit populare și pentru că ușurau igiena într-o perioadă când păduchii erau pretutindeni.

Cum eliminarea lor era dureroasă și de durată, bărbaților le era mai ușor să-și radă podoaba capilară și să poarte faimoasele peruci.