Antena Căutare

Insula Iubirii sezonul 6. Alex i-a surprins pe toți cu alegerea pentru dream date. A făcut un gest complet neașteptat. Ce a cerut

Alex i-a surprins pe băieți la ceremonia focului, cu alegerea pe care a făcut-o pentru dream date. Băieții nu se așteptau deloc ca el să ia o asemenea decizie.

Băieții au avut de făcut alegeri pentru dream date, la fel ca fetele. Însă pentru unii dintre ei, această decizie a fost mult mai complicată și alegerile au fost neașteptate. Alex a reușit să surprindă pe toată lumea cu decizia lui.

Alex a uimit pe toată lumea cu decizia sa de dream date. Ce a hotărât la Insula Iubirii sezonul 6

Alex Marcu a reușit să uimească pe toată lumea cu decizia pe care a făcut-o atunci când a fost nevoit să aleagă o ispită pentru dream date:

„Doar două zile vă desparte de finalul acestei experiențe. Acest dream date va fi cu totul special. Ispitele nealese vor părăsi insula iubirii”, îi anunță Radu Vâlcan.

„Eu am foarte multe emoții, eu la dream date o să o aleg pe Eda”, spune Rey. „Te voi uimi, alegerea mea o să fie Oana”, spune Sebastian.

„Eu nu o să te surprins, o să o aleg pe Bianca, fiindcă îmi place să petrec timp cu ea, avem numitori comuni și gândim la fel”, spune Rareș.

„100% pe Ana, dacă și ea este de acord”, a spus Alex, reușind să surprindă pe toată lumea.

„Pentru că am spus că am foarte multă răbdare, accept să merg”, răspunde Anamaria. „„Pot să-i dau o îmbrățișare?”, întreabă Alex, iar Anamaria acceptă.

„Persoana pe care eu am decis să o aleg, nu m-a făcut inconfortabil în preajma ei, ea este Lavinia, dacă acceptă să meargă cu mine”, spune Ionuț.

Despre Insula Iubirii sezonul 6, show disponibil pe Antena 1 și AntenaPLAY

Cinci cupluri curajoase pornesc în aventura vieţii lor, în vreme ce 10 dintre cele mai puternice ispite masculine şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au vrut să se supună celui mai dur test al relaţiei, în cel de-al şaselea sezon Insula Iubirii, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

Încă din primele minute pe insulă, Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii Insula Iubirii sezonul 6, i-a avertizat pe concurenţi: „Nimeni nu poate şti cum se va termina această experienţă! Începând de astăzi, 21 de zile nu veţi mai fi împreună şi nu veţi mai putea comunica! Se vor întâmpla lucruri neaşteptate!”.

În sezonul 6 Insula Iubirii, cuplurile vor trebui să reziste tentațiilor celor 10 ispite feminine și 10 ispite masculine care vor încerca să le fure inimile. Cele 20 de ispite sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Ispitele feminine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Maria Vornicu, Bianca Patrichi, Oana Monea, Anamaria Vaida, Eda Csoregi, Karina Fetica, Larisa Iosif, Antonela Pătruţ, Roxana Lite și Lavinia Dumitrescu.

Ispitele masculine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Bogdan Ionescu, Cătălin Dumitrescu, Ali Habron, Marius Hărdoiu, Daniel Mihai, Marco Cicognini, Denis Slav, Florin Cerghit, Dinu Popescu și Cristian Grigorescu.

Show-ul integral, dar și episoade exclusive de la bonfire și din casele concurenților sunt disponibile pe AntenaPLAY, așa că experiența completa Insula Iubirii, sezonul 6 așteaptă să fie descoperită de cei mai fideli fani.

Insula Iubirii sezonul 6. Cristina l-a ales din nou pe Bogdan la dream date, iar acesta a avut o replică neașteptată. Re... Insula Iubirii sezonul 6. Rareș l-a întâlnit pe Daniel la ceremonia focului. Cum a reacționat și ce i-a zis, fără pic de...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mirela Baniaș de la Insula Iubirii, de nerecunoscut după ce a slăbit radical. Cum arată la opt ani de la difuzarea emisiunii
Mirela Baniaș de la Insula Iubirii, de nerecunoscut după ce a slăbit radical. Cum arată la opt ani de la...
Imagini emoționante cu Bruce Willis în rolul de bunic. Actorul, care suferă de demență frontotemporală, a împlinit 71 de ani
Imagini emoționante cu Bruce Willis în rolul de bunic. Actorul, care suferă de demență frontotemporală, a... Catine.ro
Cu ce probleme se confruntă în sarcină Iustina de la Insula Iubirii. Cornel se pregătește pentru al șaselea copil al lui
Cu ce probleme se confruntă în sarcină Iustina de la Insula Iubirii. Cornel se pregătește pentru al șaselea...
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un susținător aprig al lui Vladimir Putin întoarce armele împotriva sa: îl numește „ilegitim” și cere judecarea lui pentru „crime de război”
Un susținător aprig al lui Vladimir Putin întoarce armele împotriva sa: îl numește „ilegitim” și cere... Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Fiul Andreei Bănică, hărțuit de alți copii. Ce a povestit artista despre situația neplăcută prin care a trecut Noah: „I-au aruncat-o în lac…”
Fiul Andreei Bănică, hărțuit de alți copii. Ce a povestit artista despre situația neplăcută prin care a... Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cornulețe de post cu apă minerală. Desert fraged cu gem
Cornulețe de post cu apă minerală. Desert fraged cu gem HelloTaste.ro
"Acum e apocalipsa. Următoarele luni vor fi măcel". "Scenariul Armaghedon" pentru piața gazelor după ce Qatarul a... Antena3.ro
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii useit
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!”
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!” BZI
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii Jurnalul
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Se caută 20.000 de angajați pe litoral. Cu cât sunt plătite cameristele, recepționerele și chelnerii
Se caută 20.000 de angajați pe litoral. Cu cât sunt plătite cameristele, recepționerele și chelnerii Observator
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea UseIT
Burger vegetal din năut și spanac. Rețetă de post sănătoasă
Burger vegetal din năut și spanac. Rețetă de post sănătoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x