Antena Căutare

Insula Iubirii sezonul 6. Cum a reacționat Rareș când a văzut-o pe iubita lui în cameră cu Daniel, complet dezbrăcat

Rareș și Cerasela s-au întâlnit la ceremonia focului finală și au dezbătut mai multe imagini. Cum a reacționat Rareș când l-a văzut dezbrăcat pe Daniel în patul iubitei sale.

Rareș și Cerasela și-au spus mai mult lucruri la ceremonia focului finală. Aceștia au urmărit mai multe imagini cu ei de pe insula iubirii și au comentat.

Cum a reacționat Rareș când a văzut că ispita Daniel a urcat în pat gol alături de Cerasela. Ce i-a zis

Iată ce discuție au purtat cei do parteneri de viață:

„Unele filmulețe le văzusem deja. Nu-mi mai pare așa Daniel, după ce-l cunoști. Îmi pare un băiat de nota 200, Am crezut că voia să mă intrige, dar a fost ca fratele meu, un coleg”, spune Rareș.

„Rareș știe contextul, ăsta e un test, acasă nu fac asta. Eu am venit aici ca să mă încerc pe mine, am venit aici plină de frică, am avut emoții că o să mă îndrăgostesc, atrasă sexual, nu ai de unde să știi”, spune Cerasela.

„E ok, nu mi-am dat seama dacă au dormit împreună sau separat. Eu, sincer, sunt pudic, nu aș putea ta dezbrăcat fără să avem o conexiune, cât despre Cerasela că a acceptat, e treaba ei, nu e ceva ce nu a mai văzut până acum”, spune Rareș.

„Nu m-am uitat”, spune Cerasela. „E irelevant, puteai să te și uiți. Nu a fost nimic care să mă intrige, dacă ea a simțit să-l lase pe el să facă așa, eu i-aș fi zis Biancăi să se îmbrace dacă ar fi fost așa. Nu spun că a greșit, e alegerea ei”, spune Rareș.

„Am zis aoleu, e gol, dar l-am cunoscut pe Daniel și chiar dacă îi spuneam să se îmbrace, pe mine nu m-a deranjat și i-am zis că e gol și să stea departe. L-am mângâiat prietenește. Era intim dacă adormeam, dar nu am putut”, spune Cerasela.

„Bine nu mi-a picat, doar mi-a rămas un gust amar”, spune Rareș.

Despre Insula Iubirii sezonul 6, show disponibil pe Antena 1 și AntenaPLAY

Cinci cupluri curajoase pornesc în aventura vieţii lor, în vreme ce 10 dintre cele mai puternice ispite masculine şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au vrut să se supună celui mai dur test al relaţiei, în cel de-al şaselea sezon Insula Iubirii, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

Încă din primele minute pe insulă, Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii Insula Iubirii sezonul 6, i-a avertizat pe concurenţi: „Nimeni nu poate şti cum se va termina această experienţă! Începând de astăzi, 21 de zile nu veţi mai fi împreună şi nu veţi mai putea comunica! Se vor întâmpla lucruri neaşteptate!”.

În sezonul 6 Insula Iubirii, cuplurile vor trebui să reziste tentațiilor celor 10 ispite feminine și 10 ispite masculine care vor încerca să le fure inimile. Cele 20 de ispite sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Ispitele feminine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Maria Vornicu, Bianca Patrichi, Oana Monea, Anamaria Vaida, Eda Csoregi, Karina Fetica, Larisa Iosif, Antonela Pătruţ, Roxana Lite și Lavinia Dumitrescu.

Ispitele masculine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Bogdan Ionescu, Cătălin Dumitrescu, Ali Habron, Marius Hărdoiu, Daniel Mihai, Marco Cicognini, Denis Slav, Florin Cerghit, Dinu Popescu și Cristian Grigorescu.

Show-ul integral, dar și episoade exclusive de la bonfire și din casele concurenților sunt disponibile pe AntenaPLAY, așa că experiența completa Insula Iubirii, sezonul 6 așteaptă să fie descoperită de cei mai fideli fani.

Insula Iubirii sezonul 6. Rareș și Cerasela s-au întâlnit la bonfire. Ce și-au spus și cum au reacționat când s-au revăz... Insula Iubirii sezonul 6. Cum a reacționat Ionuț atunci când a auzit de Alex, la bonfire! Ce a recunoscut, fără pic de r...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Gestul neașteptat la care a apelat Ema după despărțirea de Răzvan Kovacs. Ce anunț a făcut fosta concurentă de la Insula Iubirii
Gestul neașteptat la care a apelat Ema după despărțirea de Răzvan Kovacs. Ce anunț a făcut fosta concurentă...
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața Catine.ro
Ispita Teo Costache de la Insula Iubirii, probleme cu legea în Cuba. Ce I s-a întâmplat tânărului în vacanță
Ispita Teo Costache de la Insula Iubirii, probleme cu legea în Cuba. Ce I s-a întâmplat tânărului în vacanță
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar nu i-am oferit. Am făcut drumuri pentru românii din sectorul 3
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Veste neașteptată în showbiz-ul din România! Vedeta noastră a dezvăluit că s-a căsătorit în secret în urmă cu 6 ani:
Veste neașteptată în showbiz-ul din România! Vedeta noastră a dezvăluit că s-a căsătorit în secret în... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cartofi copți cu sos de pătrunjel și usturoi. Un preparat simplu, dar extrem de gustos
Cartofi copți cu sos de pătrunjel și usturoi. Un preparat simplu, dar extrem de gustos HelloTaste.ro
VIDEO. JD Vance a fost huiduit la deschiderea Jocurilor Olimpice. Reacția lui Trump: ”E surprinzător, pentru că oamenii îl apreciază”
VIDEO. JD Vance a fost huiduit la deschiderea Jocurilor Olimpice. Reacția lui Trump: ”E surprinzător, pentru că... Antena3.ro
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja useit
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia BZI
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara noastră
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara... Jurnalul
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi...
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Cum îţi recuperezi paguba dacă ţi-ai stricat maşina în gropile din Capitală
Cum îţi recuperezi paguba dacă ţi-ai stricat maşina în gropile din Capitală Observator
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Supă cremoasă de pui cu gnocchi și spanac. Rețetă perfectă pentru o masă hrănitoare
Supă cremoasă de pui cu gnocchi și spanac. Rețetă perfectă pentru o masă hrănitoare Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x