Antena Căutare

Iustina Loghin, reacție dură la adresa ispitelor feminine din sezonul 9 Insula Iubirii. Ce a făcut-o pe fosta concurentă să ia foc

Iustina Loghin, reacție acidă după prezentarea ispitelor feminine din sezonul 9: „Dacă eram eu acolo, una nu scăpa”. Daiana Prodan, de asemenea, a reacționat imediat la adresa Oanei Monea: „Du-te la matrimoniale fata mea”. Descoperă ce le-a făcut pe fostele concurente să se revolte atât de tare.

Galerie
Iustina Loghin, reacție dură la adresa ispitelor feminine din sezonul 9 Insula Iubirii. | Antena 1

Noul sezon din Insula Iubirii a început, iar reacțiile telespectatorilor sunt din ce în ce mai multe de la o zi la alta, cu fiecare episod difuzat. În mediul online au început să apară o mulțime de videoclipuri în care internauții își exprimă opiniile atât cu privire la concurenți, cât și cu privire la noile ispite, iar cele mai multe dintre acestea se viralizează rapid.

Inclusiv concurenții și ispitele din sezoanele trecute abordează acest subiect, însă un mesaj a atras atenția în mod special aseară. Este vorba despre mesajul Iustinei Loghin, fosta concurentă din sezonul 8 Insula Iubirii, cunoscută atât pentru sinceritatea sa, cât și pentru stilul său tăios și critic.

Citește și: Insula Iubirii Plus Vila Escape, sezonul 9. Maria, povestea cutremurătoare, când a fost la un pas de a face un gest necugetat

Iustina Loghin, reacție dură la adresa ispitelor feminine din sezonul 9 Insula Iubirii. Ce a făcut-o pe fosta concurentă să ia foc

Articolul continuă după reclamă

Iustina Loghin nu s-a abținut deloc nici în acest sezon să își exprime părerea ei sinceră, cu toate că a privit totul de acasă, nu așa cum a făcut-o sezonul trecut din ipostaza de concurentă. Ea a fost extrem de deranjată de atitudinea ispitelor feminine, care, din punctul ei de vedere, au avut un aer de superioritate atunci când s-au adresat concurentelor din acest sezon.

Replicile acide ale Nabei Salem, Andreei Aurică și Nicoletei Balint au fost unele dintre cele mai dure, mai ales că s-au adresat direct concurentelor, în anumite momomente făcându-le pe acestea să se simtă „vechituri” sau că nu sunt „finuțe” așa cum ele consideră.

În timp ce pe concurente le-a catalogat drept prea „cuminți”, pe ispitele feminine Iustina le-a numit fără rețineri „vai și-amar de ele”, tocmai din cauza comportamentului de care acestea au dat dovadă încă de la primele episoade.

Citește și: Insula Iubirii, 22 iulie 2025. Ce concurenți au primit ghirlandele de la ispitele surpriză. Anunțul pe care l-a făcut Radu Vâlcan

„Mă uit la Insula Iubirii și sunt șocată cât de cuminți sunt concurentele cu ispitele. Dacă eram eu acolo, una nu scăpa! Nici toată apa din lume nu le mai spăla. Ispitele astea se cred superioare, dar sunt vai și-amar de ele. Noroc că nu sunt acolo să mă iau de ele pe original. Calm, că oricum nu le vrea nimeni de neveste.” a scris aceasta în mediul online, stârnind o mulțime de reacții la rândul ei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cu toate acestea, una dintre ispite a ținut să îi transmită un mesaj total neașteptat. Este vorba despre Cristina Scarlevschi, cea pe care Iustina pare că o are totuși la suflet.

„Poți să spui ce vrei … eu oricum TE IUBESC” a fost mesajul ispitei, urmând ca fosta concurentă să reacționeze imediat: „Tu esti cea mai frumoasă de acolo și deșteaptă! Restul lasă de dorit! Pupici”.

Ulterior, destul de neașteptat a fost și gestul Mariei Avram, care a răspuns comentariilor celor două, confirmând că se regăsește în cele spuse: „am zis asta”.

Citește și: Insula Iubirii, 22 iulie 2025. Naba Salem, Andreea Aurică și Maria Avram, replici tăioase în fața camerelor. Ce și-au spus

Nici Daiana Prodan nu s-a abținut din a comenta atitudinea ispitelor și a postat totul pe pagina sa de Instagram la secțiunea de InstaStory.

„Nu mai suport gradul ăsta de superioritate din partea ispitelor feminine”, „<<Ciao bambolina>> nu va fi niciodată <<hola mami que guapa>>” sunt doar câteva dintre replicile tăioase ale fostei concurente.

„Du-te la matrimoniale fata mea. Cum adică tu n-ai venit să se testeze ei??? Păi ce cauți? Să te măriți? Dă-mi răbdare Doamne, te rog!” a mai adăugat aceasta, făcând referire la ispita Oana Monea care a menționat că anul acesta nu va mai juca doar un rol de ispită, ci că, dacă va fi cazul, se va cupla serios cu un concurent.

Insula Iubirii Plus Vila Escape, sezonul 9. Maria, povestea cutremurătoare, când a fost la un pas de a face un gest necu... Seară plină de surprize la Insula Iubirii, într-o ediție lider absolut de audiență! Diseară, se împart ghirlandele pentr...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
E vremea pentru patru noi ispite feminine: Andrușca, Daniela, Florina și Larisa, în sezonul X, Insula Iubirii
E vremea pentru patru noi ispite feminine: Andrușca, Daniela, Florina și Larisa, în sezonul X, Insula Iubirii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată Iustina de la Insula Iubirii în corset mulat și decoltat, la doar 3 săptămâni după ce a născut! Ce a zis Cornel
Cum arată Iustina de la Insula Iubirii în corset mulat și decoltat, la doar 3 săptămâni după ce a născut! Ce...
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x