Antena Căutare

Cum arată casa în care locuiește Valerie Lungu. Concurenta de la Asia Express și-a amenajat locuința cu aer parizian

Valerie Lungu și Alex Gîlcă și-au prezentat casa cu aer parizian. Cum arată locuința concurenților de la Asia Express și ce detalii spectaculoase au ales pentru amenajare.

Cum arată casa în care locuiește Valerie Lungu. Concurenta de la Asia Express și-a amenajat locuința cu aer parizian | Instagram

Valerie Lungu și Alex Gîlcă formează unul dintre cuplurile care se întrec în sezonul 9 al emisiunii „Asia Express – Drumul Mătăsii”. Influencerița și partenerul său de viață au impresionat până acum prin îndrăzneala de care au dat dovadă în competiție și au demonstrat că sunt pregătiți să facă față provocărilor de pe Drumul Mătăsii.

De altfel, Valerie și Alex au fost printre echipele care s-au calificat la primul joc de amuletă din sezonul 9. Cei doi au fost foarte aproape de victorie, însă au pierdut la doar câteva secunde în fața echipei formate din Gabi Torje și Alex Ciurariu.

Cum arată casa în care locuiește Valerie Lungu

Dincolo de aventurile din „Asia Express”, Valerie Lungu și Alex Gîlcă se bucură de o viață confortabilă, iar recent le-au oferit urmăritorilor din mediul online un tur al casei lor. Influencerița a povestit că și-a dorit ca locuința să aibă un aer parizian și că a încercat să îi ofere personalitatea pe care și-a imaginat-o încă de la început.

Articolul continuă după reclamă

Turul casei a început chiar din grădină, o zonă spectaculoasă, amenajată cu multă atenție la detalii. Valerie a dezvăluit că unele dintre florile din grădină au fost aduse special din Londra.

Odată ajunși în interior, vizitatorii sunt întâmpinați de un hol impunător și spațios. Valerie a prezentat intrarea principală, dar și zona spectaculoasă a scărilor care duc către etaj. Pentru a crea senzația unui spațiu și mai mare, în zona de la intrare a fost amplasată o oglindă supradimensionată.

„Am avut destul de multe colțuri, așa că am preferat să facem ceva curbat în această zonă, să avem un aer parizian”, a povestit Valerie Lungu.

Concurenta de la Asia Express și-a amenajat locuința cu aer parizian

Turul a continuat cu bucătăria și zona de dining, unde influencerița a prezentat mai multe dintre elementele de design ale locuinței. Printre acestea se numără și șemineul, dar și o serie de spații ascunse în pereți, inclusiv zona destinată camerei tehnice.

Valerie le-a arătat urmăritorilor și baia de mici dimensiuni, precum și biroul partenerului său, Alex Gîlcă. Cei doi au continuat apoi turul la etaj, acolo unde se află dormitorul matrimonial, baia matrimonială și cele două dressinguri, unul destinat lui Alex și unul al lui Valerie.

La etaj se află și camera copilului, dar și o cameră destinată oaspeților, care beneficiază de propria baie. Turul locuinței s-a încheiat pe terasă, înainte ca Valerie să îi conducă din nou pe urmăritori în grădină.

Citește și: Asia Express sezonul 9, 8 septembrie 2026. Ce reacție a avut Maurice atunci când a aflat că va fi coleg de joc cu Valerie Lungu

Când se difuzează Asia Express – Drumul Mătăsii

Sezonul 9 al emisiunii „Asia Express – Drumul Mătăsii” poate fi urmărit la Antena 1, dar și în AntenaPLAY. Concurenții pornesc într-o aventură spectaculoasă, în care trebuie să se descurce cu resurse limitate și să depășească numeroase probe pentru a rămâne în competiție.

Fiecare ediție aduce noi misiuni, alianțe, tensiuni și momente neașteptate, iar echipele sunt nevoite să-și folosească toate abilitățile pentru a ajunge cât mai departe pe Drumul Mătăsii.

Cursa pentru Ultima Șansă schimbă jocul pe Drumul Mătăsii. Primul vot aduce alianțe, tensiuni și o luptă contracronometr... Asia Express sezonul 9, 9 septembrie 2026. Maurice Munteanu, despre conflictul cu Valerie Lungu. Ce nu s-a văzut la TV...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
La ce oră începe Asia Express luni, 9 noiembrie 2026. Au mai rămas doar două zile până la marea finală
La ce oră începe Asia Express luni, 9 noiembrie 2026. Au mai rămas doar două zile până la marea finală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Asia Express, 9 noiembrie 2026. O paradă a prieteniei româno-chineze le dă mari bătăi de cap concurenților. Ce se întâmplă diseară
Asia Express, 9 noiembrie 2026. O paradă a prieteniei româno-chineze le dă mari bătăi de cap concurenților. Ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x