Antena Căutare

Rey, mesaj complet surprinzător pentru Lavinia după ce a văzut finala sezonului 6 din Insula Iubirii: „Cred că încă te mai iubesc”

Rey a hotărât să le spună prietenilor din mediul online tot ce simte, după ce a văzut finala sezonului 6 din Insula Iubirii. Concurentul a avut un mesaj surprinzător pentru fosta lui parteneră, Lavinia. Iată cum sună adevărul din perspectiva lui.

Galerie
Rey a hotărât să le spună prietenilor din mediul online tot ce simte, după ce a văzut finala sezonului 6 din Insula Iubirii | Antena 1

La scurt timp de la finala sezonului 6 din Insula Iubirii, mai mulți concurenți au ținut neapărat să transmită un mesaj prietenilor virtuali, iar printre aceștia se numără și Rey. Concurentul și-a pus sentimentele și cele mai intense gânduri pe o foaie, iar mai apoi și-a făcut curaj să le expună în fața oamenilor de pe rețelele sociale.

Ce spune Rey despre venirea în Bistrița după finala Insula Iubirii, dar și despre reacția Laviniei în privința cadoului pe care i l-a adus băiețelului ei

Prin intermediul unui videoclip, Rey a spus tot ce avea pe suflet în privința relației pe care a avut-o cu Lavinia. Concurentul a recunoscut că și-a dorit să se împace cu fosta lui iubită, însă ea nu a fost la fel de asumată la testimonialele finale.

Citește și: Ce a răspuns Cristina când a fost întrebată dacă știe ce au făcut Sebastian și Oana, în baie. Ce mesaj a transmis concurenta

Articolul continuă după reclamă

„Vă salut, un prieten mic și profud mi-a dat o idee foarte bună: să-mi scriu gândurile pe o foaie și poate așa o să îmi fie mai ușor să vorbesc. (...) 28 iunie, a fost o seară în care am dormit foarte prost. Am urmărit și eu finala în reluare, a fost una ieșit din context, părerea mea. De ce spun asta? Am zis să aflați și voi gândurile pe care nici măcar eu nu le mai înțeleg, chiar nu știu când am încercat eu cu mesaje zilnice să te recuceresc. Într-adevăr, am vrut să ne împăcăm, la fel ca tine. Diferența este că mie nu îmi e frică să recunosc. Te-am iubit, și da, cred că încă te mai iubesc. Te mai iubesc pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine de-a lungul relației, te iubesc pentru toate clipele pe care le-am trăit împreună.

Nu cred că mai este iubire în suflet, cred că este iubire legată de amintiri. (...) După calculele mele, tu ai fost cea care a vrut să devină vedetă. (...) O să încerc să mă fac înțeles pe viitor cu subiectul copilului. Încerc să vorbesc despre subiectul acesta pentru care m-ai atacat inclusiv tu, Lavinia.”, a povestit pe Instagram concurentul de la Insula Iubirii.

De altfel, Rey a mărturisit că nu și-a plănuit să petreacă timpul alături de prietenii Laviniei la Bistrița. Acesta a mai povestit și despre reacția pe care a avut-o fosta lui iubită atunci când i-a adus un cadou fiului ei.

Citește și: Mesajul Teodorei pentru fanii care au contestat faptul că e fericită alături de Alex. Ce le-a raspuns

„Legat de testimonialele emisiunii, voi puteți să credeți ce vreți, eu vă spun ce s-a întâmplat. Nu m-am plimbat la Bistrița să petrec cu prietenii tăi, s-a întâmplat exact în ziua în care am aterizat la București. Am mers la Cluj, iar apoi am luat următorul tren spre Bistrița, unde nu m-am întâlnit cu gașca ta de prieteni. (...) M-am supărat când ai spus că am făcut un gest frumos pentru că i-am adus copilului un cadou. În privat m-ai făcut în toate felurile pentru că i-am dat acel cadou. Cadou pe care eu i l-am promis copilului.

Vezi tu, și tu m-ai sunat, dar nu o să stau să explic. Din păcate, și acum mă doare. Să fiu sincer cu voi, am început să regret câteva chestii din trecut. Regret că am invitat două ispite și un bichon la un party în Bistrița. (...) Momentan trăiesc clipe de haos, încerc să mă stabilizez pe plan profesional și emoțional. Vă mulțumesc pentru mesajele frumoase! Sunt tot eu Rey, un om care mai greșește și în prezent.”, a mai adăugat Rey.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce a răspuns Cristina când a fost întrebată dacă știe ce au făcut Sebastian și Oana, în baie. Ce mesaj a transmis concur... Ce a publicat Cerasela pe rețelele sociale, după finala sezonului 6 Insula Iubirii. Imaginile care au surprins internauț...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Oana Monea, din nou singură! Fosta ispită de la Insula Iubirii a pus punct relației. Care este motivul: „E o despărțire grea”
Oana Monea, din nou singură! Fosta ispită de la Insula Iubirii a pus punct relației. Care este motivul: „E o...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Răzvan Kovacs, implicat într-un accident rutier. Fostul concurent de la Insula Iubirii a fost la un pas de moarte: „Aveți grijă”
Răzvan Kovacs, implicat într-un accident rutier. Fostul concurent de la Insula Iubirii a fost la un pas de moarte:...
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Un dom de căldură se formează deasupra Europei. Temperaturile cresc la nivel record, vor fi cu 16 grade mai mult peste normalul lui mai
Un dom de căldură se formează deasupra Europei. Temperaturile cresc la nivel record, vor fi cu 16 grade mai mult... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Nicușor Dan se va întâlni cu Donald Trump! Când are loc întâlnirea de la Washington
Nicușor Dan se va întâlni cu Donald Trump! Când are loc întâlnirea de la Washington BZI
Lovitură pentru șoferi: Rovinieta se scumpește, iar jumătate din încasări sunt deturnate din bugetul CNAIR în cel al statului 
Lovitură pentru șoferi: Rovinieta se scumpește, iar jumătate din încasări sunt deturnate din bugetul CNAIR în... Jurnalul
Vedete din România, apariții spectaculoase pe covorul roșu la Cannes 2026. Ele au atras toate privirile
Vedete din România, apariții spectaculoase pe covorul roșu la Cannes 2026. Ele au atras toate privirile Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Cosmin și Georgiana urmau să facă nunta în vară. Acum, tânăra e căutată sub dărămături în Germania
Cosmin și Georgiana urmau să facă nunta în vară. Acum, tânăra e căutată sub dărămături în Germania Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x