Antena Căutare

iUmor sezonul 14, 30 aprilie. Gică Gavrilă, într-o revenire așa cum nu l-ai mai văzut până acum! Cum s-a descurcat pe tocuri

Concurentul le-a oferit juraților un show incendiar. Însoțit de un grup de fete extrem de sexy, Gică Gavrilă și-a luat foarte în serios rolul de coregraf, dansând pe tocuri din toate încheieturile. Mișcările sale au stârnit râsul în platou.

Gică Gavrilă a revenit pe scena iUmor, sezonul 14, complet schimbat de la ultima apariție. Adversarul lui Pipino de România spune că locuiește în Anglia și a venit în „holiday” în România ca să se distreze pe scena de comedie.

„El este concurența lui Pipino!”, i-a făcut Delia introducerea./„Mamă Gică, ți-ai făcut schimbare de look!”

Citește și: iUmor sezonul 14, 25 februarie. Pipino de România, momentul care l-a făcut pe Cortea să cedeze nervos: „Eu o iau razna!”

Gică Gavrilă a dat startul nebuniei pe scena iUmor, sezonul 14

Pe tocuri și cu o înfățișare nouă, Gică Gavrilă a revenit pe scena care l-a consacrat, însoțit de trupa Happy, un grup de domnișoare îmbrăcate la fel de extravagant ca și el: „Mă dor ochii pe interior!”, a spus Dan Badea.

„În această seară am venit cu un număr special. Aceste fete au fost aduse foarte greu. Am dat un anunț pe site-urile de socializare, iar ele au mers la risc.”, a spus concurentul.

Odată ce muzica a început, Gică Gavrilă și-a preluat rolul de coregraf și a început să le dea indicații fetelor corpolente, oprindu-le, de fiecare dată, când i se părea că nu fac o mișcare corectă. Pentru un spectacol incendiar, concurentul s-a așezat în capul șirului de domnișoare, dând startul mișcărilor sale de dans, care trebuiau să aibă continuitate până la ultima dansatoare. Atât jurații, cât și prezentatorii se cruceau de ce vedeau în fața ochilor.

Pe urmă, fetele au fost cele care l-au oprit din dans pe Gică Gavrilă și au încercat să îl învețe o serie de pași care nu îi ieșeau defel. Într-un final, Gică Gavrilă a reușit să ducă până la capăt spectacolul, jurații amuzându-se copios de felul în care acesta încerca să copieze mișcările dansatoarelor de la trupa Happy.

Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea iUmor, de la Antena 1, ca să savurezi tot momentul concurentului!

Jurizare Gică Gavrilă la iUmor sezonul 14

Cheloo l-a luat la întrebări pe Gică Gavrilă, dorind să afle ce părere au fetele din trupa Happy despre el. Una dintre ele a luat cuvântul atunci:

„Din punctul meu de vedere, el este cel mai perfect bărbat. După cum se vede, are talente multifuncționale, știe să gătească pe lângă toate lucrurile de casă pe care le face. Este un coregraf excepțional, e un bun înotător. E un bun pictor...”.

Jurizarea a continuat cu un schimb hilar de replici între Cheloo și concurent, mai ales că Gică Gavrilă și-a testat și abilitățile lingvistice. Astfel, concurentul le-a cerut juraților să vorbească în engleză pentru a-l înțelege și colegii din Londra, de la fabrica de injectat pui: „(...) Mulțumesc, <<domnule>> Delia!”.

„Cu atâta naturalețe purta peruca și tocurile alea, de am crezut că așa e în mod normal!”, a spus Cătălin Bordea la testimoniale.

„Dacă stăm să comparăm între Pipino și Gigă, Gică, tot respectul! Cinci niveluri mai sus față de Pipino. La Pipino n-a fost nimic! Ăsta a vorbit frumos, a stat pe tocuri, vorbea <<romengleza>>...”, a spus Nelu Cortea la testimoniale, făcând referire la competiția dintre Pipino de România și Gică Gavrilă.

În schimb, Delia l-a provocat pe Gică Gavrilă ca pe viitor să vină împreună cu Pipino de România: „Ei nu pot supraviețui unul fără altul! Ei sunt făcuți să fie un duo!”

Așadar, Gică Gavrilă a primit patru dislike-uri.

Citește și: iUmor sezonul 14, 23 aprilie. Viorel Botezatu a urcat energic pe scenă, dar a plecat plângând. Un jurat a părăsit platoul

Despre iUmor sezonul 14, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și ale invitaților, revine pe micile ecrane cu cel de-al 14-lea sezon, de la 20:00, la Antena 1.

Noul sezon vine cu o mulţime de surprize, printre care şi o nouă formulă de juriu. Nelu Cortea şi Cătălin Bordea li se alătură Deliei şi lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent. „Terapia prin comedie”, aşa cum o spune şi sloganul noului sezon, va fi resimţită inclusiv în backstage, unde concurenţii vor avea parte de tratamentul special “comedy magic”, făcut de nimeni altul decât magicianul Robert Tudor.

O altă surpriză a sezonului 14 iUmor este reprezentată de o rubrică nouă în cadrul emisiunii: „Dac-aș fi președinte“. Actori celebri vor impersona personaje iconice din România, care vor descrie cu umor cum ar arăta țara noastră dacă ar fi condusă de ei. La fel ca în cazul invitaților speciali, și cei care se gândesc la fotoliul de la Cotroceni nu sunt dezvăluiți juraților până când nu urcă pe scenă.

Reguli noi în sezonul 14 iUmor. Jurații Delia, Cheloo, Bordea și Cortea se luptă pentru joker

În timp ce magicianul Robert Tudor le va oferi concurenţilor doza sa de comedy magic în perioada pe care aceștia o petrec în backstage-ul emisiunii, Șerban Copoț și Dan Badea vor pune la cale diferite farse pentru jurații iUmor sau îi vor provoca la numeroase jocuri.

„Jurații intră într-o etapă nouă, trebuie să iasă la joc, la propriu, iar unele jocuri sunt foarte complicate!”, a dezvăluit Șerban Copoț, iar colegul său, Dan Badea, a completat: „Jocul Marocco, jocuri de îndemânare, matematice, de aptitudini... o să vedeți! iUmor se transformă în escape room – unul dintre jurați a reușit chiar să fugă!“. Despre cine este vorba, telespectatorii vor afla în cel mai nou sezon iUmor.

„Aceste jocuri care au apărut și, implicit, acești jokeri, schimbă anumite aspecte la iUmor, în sensul că, noi, jurații, ne antrenăm un pic, suntem creativi, suntem competitivi. Adică, ne scot un pic din starea de confort și ne fac să ne implicăm mai mult.“, a declarat Delia.

Ce trucuri va pregăti magicianul Robert Tudor pentru Delia, Cheloo, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, dar și cum vor reuşi Șerban Copoț și Dan Badea să facă față provocărilor venite din partea acestuia, telespectatorii pot afla urmărind episod după episod, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

iUmor sezonul 14, 30 aprilie. Radu Carbon, concurentul care a încercat să îi atragă pe jurați în filmul lui: „E vampir e... iUmor sezonul 14, 30 aprilie. Marcelo Cobzariu a intrat în pielea lui Vadim Tudor și a spus ce ar face dacă ar fi președ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x