Antena

Somnul: Medicamentul perfect anti-stres pentru adolescenți

Cercetătorii susţin că adolescenţii care dorm suficent prezintă abilităţi de rezolvare a problemelor mai bune şi sunt mai dispuşi să apeleze la ajutorul colegior şi al celor apropiaţi atunci când se confruntă cu o problemă.

Publicat: Luni, 09 Martie 2020, 13:37 | Actualizat: Luni, 09 Martie 2020, 13:39
Adolescenții au mare nevoie de somn pentru a face față provocărilor zilnice

Cercetătorii de la Universitatea Michigan (MSU), Statele Unite ale Americii, au desfăşurat un studiu în care au participat elevi de liceu şi care s-a concentrat asupra modului în care adolescenţii fac sau nu faţă stresului.

Rezultatele obţinute spun că adolescenţii care au parte de un somn odihnitor pot face faţă mai bine situaţiilor sociale stresante, în acest studiu fiind pus accentul pe problemele etnice şi rasiale, notează Medicalxpress.

Pe aceeași temă

Cercetătorii susţin că adolescenţii care dorm suficent prezintă abilităţi de rezolvare a problemelor mai bune şi sunt mai dispuşi să apeleze la ajutorul colegior şi al celor apropiaţi atunci când se confruntă cu o problemă.

„Acest studiu are implicaţii importante”, explică Yijie Wang, asistent universitar al Catedrei de dezvoltare umană şi studii familiale din cadrul MSU.

Acesta mai adaugă: „Înţelegerea modului în care somnul îi ajută pe adolescenţi să facă faţă provocărilor sociale poate elucida, în consecinţă, modul în care încurajarea somnului poate îmbunătăţi adaptarea şi integrarea adolescenţilor în timpul liceului şi nu numai”.

Pe aceeași temă

Oamenii de ştiinţă explică faptul că adolescenţii, în comparaţie cu copii şi cu adulţii, prezintă un risc mai mare de a nu avea parte de un program de somn suficient, la baza acestei probleme aflându-se programul şcolar, naveta până la şcoală şi tensiunile sociale pe care le experimentează de-a lungul zilei.

Acest studiu susţine importanţa celor opt ore de somn recomandate şi explică faptul că este important ca aceştia să adopte o rutină de somn, vorbim aici de o oră de culcare şi reducerea folosirii reţelelor sociale înainte de a adormi, pentru a facilita odihna.

Sursa: Adevărul

Whatsapp LinkedIn
parenting somn adolescenți medicament anti-stres
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Jumătate de ţară, sub cod galben de vreme severă până sâmbătă seara. Rafalele de vânt depăşesc 50 km/oră
Videoclipul zilei
Citește și
Super Neatza, 16 iulie 2024. Ce facem cu copiii în vacanța de vară
Super Neatza, 2 iulie 2024. Sentimentul de vinovăție la mame
Super Neatza, 2 iulie 2024. Ce luăm cu noi în avion ca să ținem copilul relaxat și ocupat
Super Neatza, 23 mai 2024. Ce facem dacă avem un stil de parenting diferit față de partenerul nostru
Video recomandate
Video
Citește și
Cum poți să te pregătești pentru epilarea braziliană. Sfaturi pentru o piele fină și catifelată Catine.ro
Celebra actriță Cansu Dere vorbește despre rolul ei din noul proiect la care lucrează. În ce producție o pot... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Lista asasinatelor comandate de Putin în străinătate, într-un document desecretizat al informațiilor americane:... Libertatea.ro
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să fie sumbre. „Deficitul ne... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
Fosta soție a lui Ben Affleck, Jennifer Garner, nu mai vrea să aibă de-a face cu cealaltă fostă soție, Jennifer... Elle
Ce este sourdough, “pâinea de bogați”, cum îi spune Dana Budeanu! Ce beneficii are și cum se... Spynews.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!” BZI
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat HelloTaste.ro
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de aur. Proprietarul nu știa... Antena3.ro
O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera... useit
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Importanța informării corecte în alegeri. Mihaela Miroiu: Prea multe instituții media și de sondare a opiniei... Wall-Street
Horoscop pentru mâine: Previziuni astrologice pentru toate zodiile Kudika
Cât de periculos este mucegaiul din casă în funcție de culoarea lui. Explicațiile unui microbiolog Playtech
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu Redactia.ro
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen Observator
Tipuri de aparate dentare. Prin ce se diferențiază, cum se întrețin și ce efecte au în organism MediCOOL
Beneficiile oțetului de mere. De ce recomandă nutriționiștii să-l incluzi în dieta ta HelloTaste
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie ProSport
Marcel Ciolacu: Biletul meu de avion costă cât jumătate din sticla de VIN Petrus pe care au băut-o Ciucă,... Gandul
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în cazul în care... CanCan
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria de nepoți DeParinti
Beyoncé va susține un spectacol în prima zi de Crăciun. Vedeta va cânta în pauza meciului din NFL dintre... ZUTV
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își părăsească postul de lucru UseIT
Paste cu ciuperci de post. O rețetă simplă și gustoasă Hello Taste