Antena Căutare

Cât a crescut fiul Mariei Roman, câștigătoarea sezonului 3 Mireasa. Cât de mult seamănă băiețelul cu mama sa

Maria Roman, câștigătoarea sezonului 3 Mireasa, a publicat recent o imagine adorabilă cu fiul ei. Cei care au plăcut-o în cadrul emisiunii se bucură să vadă că are o familie frumoasă în prezent și că fiul ei îi seamănă mult. 

Galerie
Imagine adorabilă cu Antonio, fiul Mariei Roman | Antena 1& Instagram

În imagine, veselul micuț blond este privit cu duioșie de mama lui. Antonio Andrei, fiul Mariei Roman, crește pe zi ce trece și își bucură părinții. Băiețelul are aproximativ 2 ani și jumătate și seamănă leit cu mama sa.

Imagine adorabilă cu Antonio, fiul Mariei Roman. Cât a crescut băiețelul și cât de mult seamănă el cu mama sa, câștigătoarea sezonului 3 Mireasa

„Sunt mamă de băiat, iar pentru mine binecuvântare mai mare decât asta, nu există . Băiatul meu este precum diamantul rar, bucuria mea adevărată, dragostea mea reală, motivul fericirii mele și speranța că lumea se va schimba în bine. Cu el lângă mine nu mă tem de nimic, căci am alături de mine minunea vieții mele și la bine și la rău”, spunea Maria Roman pe rețelele sociale.

Articolul continuă după reclamă

Maria Roman s-a căsătorit religios cu tatăl copilului ei în vara lui 2025.

Maria Roman, fosta concurentă de la Mireasa sezonul 3, a avut parte de o nuntă ca în povești.

„A fost foarte frumos. Bineînțeles că nu a fost totul perfect, dar nu am băgat de seamă. Am rămas zen, nu m-a afectat nimic. Mi-au trecut emoțiile în ziua cea mare, mai multe am avut înainte.

Am avut puține emoții în momentul în care am îmbrăcat rochia de mireasă. Bebe era puțin agitat, îi era somn. Soțul a avut mai multe emoții, el a fost mai emoționat. La biserică am avut și eu emoții mai mari. Acolo simți cu adevărat că te căsătorești. Pentru mine, e mai importantă cununia religioasă”, a dezvăluit fosta concurentă de la Mireasa, potrivit spynews.ro.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe 16 aprilie 2024, Maria Roman se panica pentru că nu mai reușea să dea de soțul ei. Astfel, a decis să ceară ajutorul oamenilor pentru a îl găsi.

După ce a postat un anunț peste tot, în care era poză cu mașina pe care soțul ei a mers să o achiziționeze din Franța, a alertat poliția.

Ulterior, apelul către internauți a fost șters. S-a spus că bărbatul a fost găsit, fiind arestat în Germania. Familia ar fi aflat de situație și a angajat avocați pentru a îl ajuta.

Citește și: Mireasa sezonul 3. Maria, prima imagine cu soțul său, după dispariția lui. Gestul făcut de fosta concurentă

Maria a participat la emisiunea Mireasa, în 2021. „Sunt asistentă la un cabinet stomatologic. O cunoștință mi-a spus despre emisiune și m-a întrebat dacă mi-aș dori să particip”, a spus Maria Roman la Mireasa 2021.

La acel moment, ea se descria drept o femeie pretențioasă pentru că trecuse deja prin multe: abuz emoțional, violență fizică, infidelitate. Tânăra spunea că e sensibilă și că este pregătită să se căsătorească și să aibă copii.

În emisiune, ea l-a întâlnit pe Liviu Olteanu, cu care s-a și căsătorit. Relația lor s-a terminat la scurt timp de la finală și divorțul s-a finalizat după ce aceasta l-a acuzat de infidelitate și violență.

Mireasa, sezon 13. Amalia, în lacrimi după apropierea dintre Dorian și Aliz. Ce decizie a luat tânăra: „Trebuia să fie a... Mireasa, sezonul 13. Un concurent a fost eliminat din casă. Pe cine a votat publicul să părăsească emisiunea...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Amalia din sezonul 13 Mireasa, schimbare de look. La ce proceduri estetice a apelat soția lui Sebastian
Amalia din sezonul 13 Mireasa, schimbare de look. La ce proceduri estetice a apelat soția lui Sebastian
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Raluca Preda, anunț surprinzător pentru fani. Ce a realizat prezentatoarea Mireasa, Capriciile Iubirii: „Drumul nu a fost ușor”
Raluca Preda, anunț surprinzător pentru fani. Ce a realizat prezentatoarea Mireasa, Capriciile Iubirii: „Drumul...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x