Antena Căutare

Ce mai fac Iuliana și Vlad din sezonul 9 Mireasa. Nu mulți au crezut în relația lor

Iuliana din sezonul 9 Mireasa i-a transmis un mesaj emoționant soțului ei. Recent, Vlad și-a sărbătorit ziua de naștere. 

Galerie
Iuliana, mesaj emoționant de ziua lui Vlad | Antena 1

Mulți dintre fanii Mireasa nu au crezut în cuplul Iuliana- Vlad, pentru că relația lor a început destul de târziu în competiție, iar oamenii nu au apucat să le vadă prea mult dinamica în emsiune. Au existat voci care au spus că nu vor rezista mult împreună în afara casei Mireasa. Ei au demonstrat că dragostea lor prezentată în emisiune a fost cât se poate de reală și la aproape 2 ani de la competiție sunt mână în mână, unul alături de celălalt.

Recent, Iuliana i-a transmis un mesaj emoționant soțului ei, cu ocazia zilei lui de naștere.

Ce se întâmplă cu Iuliana și Vlad, la un an și jumătate de când s-au căsătorit. Nu mulți au crezut în relația celor doi concurenți din sezonul 9 Mireasa

Iuliana și Vlad se iubesc, sunt fericiți și au sărbătorit de curând ziua de naștere a tânărului.

Articolul continuă după reclamă

„La mulți ani, inima mea! Să ai parte de sănătate, bucurii fără număr și tot ce-ți face sufletul să zâmbească”, a scris Iuliana pe contul ei de Instagram.

Cum a început povestea de dragoste dintre Iuliana și Vlad de la Mireasa, sezon 9

Pentru Iuliana și Vlad povestea a început să capete contur când tânăra își pierduse orice speranță că își va găsi jumătatea în casa Mireasa. Timp de o lună, aceasta a format un cuplu cu Liviu, însă băiatul s-a despărțit de ea în direct.

Citește și: Mireasa sezonul 9. Cum s-au filmat Vlad și Iuliana după marea finală a emisiunii. Cine a fost alături de ei și ce au transmis

Dezamăgită, ea chiar și-a cerut eliminarea din emisiune, însă la scurt timp s-a îndrăgostit. Vlad a intrat în emisiune pe data de 19 aprilie și încă de la început, cei doi au fost extrem de apropiați. După mai multe tatonări, fata a făcut primul pas și l-a sărutat la Mireasa. Capriciile Iubirii.

Iuliana și Vlad s-au declarat un cuplu, când băiatul a intrat într-o cursă de eliminare, iar aceasta i-a încurajat pe susținători să îl voteze. Deși relația lor a început mai târziu, Vlad a fost sigur că Iuliana este aleasa inimii lui și a cerut-o în căsătorie, după doar doar o lună de când s-au declarat un cuplu.

În 2025, cei doi au sărbătorit primul an de căsnicie și de relație. La împlinirea primului an de relație, Iuliana a transmis un mesaj superb despre perioada petrecută alături de Vlad.

„Nici nu știu când a trecut un an,

Parcă ieri ne vedeam prima oară,

Eram emoționați, nesiguri, dar curioși

Și uite-ne azi, mai aproape ca niciodată.

Cu tine am învățat că iubirea nu e perfectă,

Dar e sinceră, vie și ne ține aproape.

Când m-am simțit cea mai singură pe lume, ai apărut în viața mea.

Ziua când te-am văzut prima dată, am simțit că tu o să-mi fii omul meu ales de Dumnezeu.

Deși a fost greu și uneori am fost nedreptățiți de împrejurări,

Noi am rămas împreună și am construit astăzi familia pe care mi-am dorit-o dintotdeauna.

M-ai susținut când am avut nevoie, m-ai înțeles când nici eu nu mă înțelegeam.

Ai fost stâlpul meu, chiar și în tăcerile grele,

Și ai făcut ca fiecare zi să prindă sens.

Nu suntem perfecți, dar suntem sinceri.

Nu avem totul, dar avem ceea ce contează cel mai mult: pe noi.

Îți mulțumesc că ești tu, că nu ai renunțat la noi,

Și că împreună putem merge mai departe, oricât de greu ar fi drumul.

Nu știam atunci cât de greu va fi drumul nostru,

Dar undeva, în adâncul sufletului, știam că o să merite.

Cu tine am învățat ce înseamnă să nu renunți.

Să iubești și când e greu.

Să ierți, să aștepți, să construiești cu răbdare.

Tu ești acasă pentru mine.

Ești liniștea mea și zâmbetul meu în cele mai agitate zile.

Mulțumesc că m-ai ales, în fiecare zi.

Mulțumesc că ești tu.

Te iubesc.

Și o să fiu mereu aici – pentru noi, pentru tot ce urmează”, a scris Iuliana pe rețelele sociale.

Citește și: Mireasa, sezon 9. Cum arată Delia cu burtica de gravidă. Ea și Liviu, imagini superbe din vacanță

Mireasa, sezon 13. Cine este Aliz, noua concurentă din casă. Ce părere au avut părinții ei despre venirea în emisiune... Mireasa, sezon 13. Claudia a primit o scrisoare de la un admirator. Cum a reacționat când a văzut pozele cu George. Ce i...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Premieră în sezonul Mireasa. Meciul Iubirii: prima logodnă a avut loc!
Premieră în sezonul Mireasa. Meciul Iubirii: prima logodnă a avut loc!
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Roxana a părăsit temporar competiția. Care este motivul și de ce a plâns Amalia
Mireasa, sezon 13. Roxana a părăsit temporar competiția. Care este motivul și de ce a plâns Amalia
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Doi soți care și-au cumpărat casa „ideală” au făcut o descoperire foarte neplăcută la 8 luni după ce s-au mutat, sub prelata din curte
Doi soți care și-au cumpărat casa „ideală” au făcut o descoperire foarte neplăcută la 8 luni după ce s-au... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan a dezvăluit ce i-a transmis mama sa: „Mi-a spus asta de mai multe ori!”
Ilie Bolojan a dezvăluit ce i-a transmis mama sa: „Mi-a spus asta de mai multe ori!” BZI
Horoscop iunie 2026: luna care schimbă destinele zodiilor. Dragoste, bani și răsturnări neașteptate
Horoscop iunie 2026: luna care schimbă destinele zodiilor. Dragoste, bani și răsturnări neașteptate Jurnalul
Semne clare că partenerul vrea să se despartă de tine
Semne clare că partenerul vrea să se despartă de tine Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
Cum a reușit Bogdan să transforme un eșec total într-o afacere de succes. Clienții vin și din alte orașe
Cum a reușit Bogdan să transforme un eșec total într-o afacere de succes. Clienții vin și din alte orașe Observator
Remedii naturale pentru senzația de amețeală. Cum o poți trata
Remedii naturale pentru senzația de amețeală. Cum o poți trata MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un ”prieten problemă”
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un... DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x