Antena Căutare

Mesajul neașteptat pe care Aron de la Mireasa l-a transmis după ce a aflat că Sese și Giovana au câștigat marele premiu

Aron a ținut să transmită un mesaj pe rețelele de socializare când a aflat că Sese și Giovana au fost votați cuplul favorit și au intrat în posesia marelui premiu propus de emisiune.

Galerie
Mesajul neașteptat pe care Aron de la Mireasa l-a transmis după ce a aflat că Sese și Giovana au câștigat marele premiu | Antena 1

Aron a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, prin care a ținut să felicite cuplul Sese - Giovana pentru reușita lor în cadrul emisiunii, după ce fanii i-au votat în cel mai mare număr și așa au reușit să câștige sezonul.

Aron, mesajul emoționant pe care l-a scris după finala Mireasa sezonul 5. Ce le-a transmis lui Sese și Giovanei

Aron a ținut să le scrie un mesaj foarte emoționant lui Sese și Giovanei cu ocazia reușitei lor în cadrul emisiunii Mireasa, sezonul 5. Acesta s-a înțeles destul de bine cu cei doi concurenți și, acum, la sfârșitul emisiunii, el a ținut să le facă o serie de urări.

Printre cuvintele scrise, Aron a ținut să le spună că ei au meritat pe deplin premiul cel mare în valoare 40 de mii de euro și că au dat întotdeauna dovadă de dragoste adevărată, deși au avut momente mai complicate în timpul relației.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Mă bucur din tot sufletul meu că cel mai drag cuplu și iubăreț a reușit să fie puternic, să depășească orice moment neplăcut cu zâmbetul pe buze, cu capul sus și nelăsând loc de a asculta sfaturile sau indicațiile altor persoane, ci și-au ascultat inimile lor făcând cum au considerat mai bine de cuviință pentru ei și familiile lor.

Felicitările mele pentru parcursul vostru, pentru câștigul vostru, dar și pentru că sunteți un cuplu minunat!! Va pup, vă îmbrățișez cu drag și o să fiu alături de voi oricând va fi nevoie!”, a fost mesajul scris de Aron pe rețelele de socializare.

Citește și: Mireasa 2022, sezon 5. Mesajul lui Aron după ce a fost eliminat. Ce a scris pe internet

Nora și Aron, fotografie împreună: "Prietenia e lucrul cel mai greu de explicat"

După ce a fost eliminat, Nora și Aron s-au întâlnit. Cei doi s-au fotografiat împreună, iar Nora a publicat imaginea pe contul ei de Instagram. Aceasta este descrierea imaginii: "Prietenia e lucrul cel mai greu de explicat. Nu este ceva ce se poate învăța la școală. Dar dacă nu ai învățat ce înseamnă prietenia, nu ai învățat nimic."

Citește și: Mireasa 2022, sezon 5. Aron a venit special în platoul Capriciile Iubirii ca să discute cu una dintre fete. Ce i-a zis

Aron a comentat la fotografie și a scris următorul text: "Nașa mea 🔝🥵😘te pup🤍".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fanii nu au avut cum să rateze această postare și le-au spus că sunt frumoși și că le doresc să rămână toată viața foarte buni prieteni. Au fost și oameni care le-au spus că le stă bine împreună, dar și cârcotași: "Si asa pui mâinile pe prieteni?".

Mireasa 2022, sezonul 5. Perneș și Sabrina, ipostaza romantică în care s-au pozat. Ce declarație i-a făcut bărbatul... Mireasa 2022, sezonul 5. Prima reacție a Giovanei, după ce ea și Sese au fost declarați câștigătorii sezonului 5 Mireasa...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Darius, avertisment pentru noul admirator al fostei sale iubite. Ce au discutat Mihai și Daniela
Mireasa, sezon 13. Darius, avertisment pentru noul admirator al fostei sale iubite. Ce au discutat Mihai și Daniela
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Cunoașterea dintre Denis și Claudia s-a terminat! Concurentul s-a enervat și a țipat la tânără
Mireasa, sezon 13. Cunoașterea dintre Denis și Claudia s-a terminat! Concurentul s-a enervat și a țipat la tânără
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x