Antena Căutare

Mireasa 2022, sezonul 5. Larisa, dezvăluiri neașteptate despre viața ei. Băieții au „studiat-o” și au dat verdictul! Ce au zis

Noua concurentă pe nume Larisa a fost primită cu braațele deschise de către celelalte concurente din casa Mireasa. Reacțiile nu au întârziat să apară nici în rândul băieților. Ce detalii au ieșit la iveală?

Vineri, 28 ianuarie 2022, în casa Mireasa și-a făcut apariția o nouă concurentă pe nume Larisa. Tânăra în vârstă de 26 de ani este din Caransebeș, dar trăiește de mai bine de 19 ani la Madrid.

Celelalte tinere din casa Mireasa au fost încântate s-o cunoască și au primit-o cu brațele deschise. Ce a dezvăluit Larisa ulterior și ce părere au băieții din sezonul 5 despre ea?

Ce s-a aflat despre Larisa de la Mireasa sezonul 5 și ce au dezvăluit băieții din casă despre ea

Tânăra a lucrat o vreme ca secretă, dar pierdea locului de muncă i-a dat șansa să participe în sezonul 5 al emisiunii Mireasa de la Antena 1.

Celelalte tinere au fost extrem de curioase să afle detalii despre noua venită, iar doamna Eleonora i-a făcut turul casei. Cățelul tinerei a început și el să se acomodeze și, din vorbă în vorbă, am aflat mai multe detalii despre ultima perioadă din viața noii concurente din sezonul 5 al emisiunii Mireasa, de la Antena 1.

Citește și: Mireasa 2022, sezonul 5. Aron e cu gândul la o altă fată din afara casei. Ce mărturisiri a făcut concurentul

Pandemia și concedierile făcute cu scopul de-a economisi resursele companiei sunt factorii care au făcut-o pe Larisa să își piardă locul de muncă în firma unde lucra de mulți ani.

„Fetele mi s-au părut superbe, foarte frumoase! De treabă, m-au primit foarte bine în casă și sper să ne înțelegem la fel de bine și în continuare!”, a dezvăluit Larisa, de față cu toți.

Citește și: Mireasa 2022, sezonul 5. Doamna Dana a luat-o la bani mărunți pe Alina după date-ul cu Leo. A insistat în legătură cu fostul soț

Reacțiile nu au întârziat să apară nici în rândul băieților. Unii au plăcut pe Larisa și au fost de părere că e o fată interesantă și cu o atitudină plăcută. Aron a fost cel mai sincer dintre toți și a zis că topul lui s-a schimbat, semn că tânărul a pus deja ochii pe noua concurentă din casa Mireasa, sezonul 5.

Citește și: Mireasa 2022, sezonul 5. Rezultatul votului! Publicul a decis cine sunt preferații săptămânii

„Deci fata asta nu știe de figuri din astea de România, de prințesă”, a zis unul dintre concurenți.

„Chiar are o energie super”, au complet alții.

Ce alte detalii au mai ieșit la iveală despre Larisa, noua concurentă din casa Mireasa sezonul 5? Află totul urmărind clipul video de mai sus, difuzată pe 29 ianuarie 2022.

Unde poți urmări live concurenții pe AntenaPlay

Telespectatorii emisiunii Mireasa sezon 5 au la dispoziție două canale live unde îi pot urmării pe favoriții lor din noul sezon al show-ului matrimonial. Este vorba despre două canale dedicate show-ului matrimonial de la Antena 1. Anunțul a fost făcut de Simona Gherghe.

Astfel, fanii emisiunii vor avea ocazia de a urmări ce doresc din activitățile pe care noii concurenți de la Mireasa sezon 5 le au în casa iubirii.

Pentru a accesa canalele live de la Mireasa, mergeți pe site-ul https://antenaplay.ro/ sau aplicația AntenaPlay și selectați canalele cu sigla emisiunii.

Sezonul 5 Mireasa a început pe 22.01.2022 la Antena 1. 8 fete și 8 băieți au pășit în casă cu gândul să-și găsească perechea. Alături de ei se află și șase mame.

Mireasa 2022, sezonul 5. Larisa e noua concurentă din competiție. Cum arată și cu ce se ocupă... Mireasa 2022, sezonul 5. Cosmin și Nora, la întâlnirea pe nevăzute! Ce s-a aflat despre concurent și ce s-a întâmplat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Paula și Alberto s-au declarat într-o cunoaștere după ce au dormit împreună
Mireasa, sezon 14. Paula și Alberto s-au declarat într-o cunoaștere după ce au dormit împreună
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. A doua nouă concurentă a transmis un mesaj pentru un băiat din casă: „Intru în curând să te cunosc!”
Mireasa, sezon 14. A doua nouă concurentă a transmis un mesaj pentru un băiat din casă: „Intru în curând să...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x