Antena Căutare

Mireasa, sezon 10. Laura, mesaj emoționant de ziua lui Mihai. Cum au petrecut cei doi la Bistrița

Mihai din sezonul 10 Mireasa a împlinit 24 de ani și a avut parte de o petrecere în familie, la Bistrița. 

Galerie
Laura, mesaj emoționant de ziua lui Mihai. | Instagram

Mihai a petrecut alături de familie de ziua sa. Tatăl Laurei a fost și el la petrecerea care a avut loc în Bistrița. Familia reunită a petrecut la un grătar și a dansat în jurul focului.

Alături de mai multe fotografii cu tortul aniversar, Laura a transmis pe rețelele sociale un mesaj emoționant de ziua soțului său.

Laura, mesaj emoționant de ziua lui Mihai. Cum au petrecut cei doi la Bistrița la aniversarea de 24 de ani a băiatului

„La muuulți ani fericiți soțul meu iubit!!! Te iubeesc mult și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot!! Sper ca toate dorințele tale să devină realitate!”, a transmis Laura pe contul de Instagram.

Articolul continuă după reclamă

Pe lângă ziua de naștere a lui Mihai, câștigătorii sezonului 10 Mireas ași-au sărbătorit și onomastica, Laura purtând și numele de Gabriela.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La Bistrița, Laura și Mihai eu mers cu mașina lor cea nouă, pe care au cumpărat-o cu ocazia aniversării primului an de relație.

Citește și: Mireasa, sezon 10. Laura și Mihai au împlinit 1 an de relație. Ce cadou impresionant și-au făcut

Cum a început povestea de dragoste dintre Laura și Mihai

Povestea de dragoste dintre Laura și Mihai a început la scurt timp după ce tânăra, care a mai fost concurentă și în sezonul 9, a acceptat invitația băiatului de a intra și în sezonul 10. Mihai a mai avut o relație în casă, cu Ana, însă lucrurile între ei nu au funcționat. Laura și Mihai au declarat că formează un cuplu în casa Mireasa pe 22 octombrie. De atunci, cei doi au avut parte de întâlniri romantice și de situații care i-au ajutat să se cunoască mai bine. Deși unii dintre concurenți au declarat că nu au încredere în cuplul lor, Laura și Mihai au început să pună bazele relației lor și chiar s-au logodit la Paris. Cei doi au declarat că își doresc să aibă o familie frumoasă și să devină curând părinți.

Când a intrat în competiție, Mihai spunea că-și dorește o parteneră matură, care știe ce vrea de la viață, iar Laura s-a potrivit perfect pe tiparul lui de femeie. În sezonul 9, Laura a avut două povești de dragoste eșuate, a suferit și a plâns foarte mult. În sezonul 10, tânăra a spus că a plâns de bucurie. Cei doi au declarat că se simt câștigați că s-au găsit unul pe celălalt. În Finala sezonului 10 Mireasa, Laura și Mihai au spus un DA hotărât în fața primarului.

Laura și Mihai s-au cununat civil în Finala sezonului 10 Mireasa. Cei doi tineri și-au făcut jurăminte emoționante înainte de a spune „Da” în fața primarului. Laura și Mihai au câștigat sezonul 10 Mireasa.

Mireasa, sezon 12. Cu ce fostă concurentă s-a întâlnit Virgil. Băiatul a publicat o fotografie surprinzătoare... Mireasa, sezon 12. Doamna Adriana a sunat pentru a lămuri detalii familiale. Ce a spus despre bunica lui Adin...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 13. Mihai a intrat în competiție. Noul concurent este pregătit să-și găsească jumătatea
Mireasa, sezon 13. Mihai a intrat în competiție. Noul concurent este pregătit să-și găsească jumătatea
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Mama lui Alexandru a venit în vizită. Cum a reacționat când a văzut-o pe Giulia după toate tensiunile
Mireasa, sezon 13. Mama lui Alexandru a venit în vizită. Cum a reacționat când a văzut-o pe Giulia după toate...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Gabriela Cristea și familia au plecat în vacanță! Vedeta a renunțat la inhibiții și s-a fotografiat în costum de baie
Gabriela Cristea și familia au plecat în vacanță! Vedeta a renunțat la inhibiții și s-a fotografiat în costum... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O tânără a găsit un bon de cumpărături din 2006, păstrat de mama sa, iar reacția ei a ajuns virală. „Acum ne jefuiesc”
O tânără a găsit un bon de cumpărături din 2006, păstrat de mama sa, iar reacția ei a ajuns virală. „Acum... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi cere demisia lui Sorin Grindeanu! „Se îndreaptă spre AUR, că nu are nicio ieșire!”
Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi cere demisia lui Sorin Grindeanu! „Se îndreaptă spre AUR, că nu are... BZI
Pogorârea lui „Georgescu-Dumnezeu” la Buftea
Pogorârea lui „Georgescu-Dumnezeu” la Buftea Jurnalul
Un an de la dezastrul de la Praid. Minerii au tras clopotul salinei inundate
Un an de la dezastrul de la Praid. Minerii au tras clopotul salinei inundate Kudika
Ce să culegi din grădină în a doua zi de Rusalii? Este bine să faci asta timp de 9 săptămâni
Ce să culegi din grădină în a doua zi de Rusalii? Este bine să faci asta timp de 9 săptămâni Redactia.ro
Averse aproape zilnic și temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni
Averse aproape zilnic și temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni Observator
Obiceiuri pentru sănătatea glandei tiroide. Cum poți proteja acest organ
Obiceiuri pentru sănătatea glandei tiroide. Cum poți proteja acest organ MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un ”prieten problemă”
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un... DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x