Antena Căutare

Mireasa, sezon 12. Cum au arătat „campaniile electorale”. Ce cupluri au decis concurenții nelogodiți să susțină în Finală

Cuplurile logodite, care luptă în finala Mireasa sezon 12 pentru marele premiu, și-au făcut așa numita „campanie electorală”. Cei care nu luptă pentru premiu au decis pe cine susțin.

Ca în fiecare sezon, cuplurile care se află în cursa pentru Marea Finală, alături de cei din casă care îi susțin, au ținut un discurs în fața camerei de AntenaPLAY.

Diana și Sorin îi susțin pe Lavinia și Adin

Lavinia și Adin au fost susținuți de doamna Adriana, Diana și Sorin.

„Nu mă gândeam că o să ajung aici, dar Dumnezeu m-a ajutat și mi-a oferit o dragoste la prima vedere. Vă rugăm să ne ajutați în Finală. Avem nevoie de acest câștig pentru că ne dorim să avem un start în familie

„Am știut că el este bărbatul potrivit pentru mine

„De fiecare dată când mă uit în ochii Laviniei îl văd pe Adin și invers. În casa Mireasa există prieteni adevărați!”

„Noi nu susținem doar cuplul, ci și oamenii. Adin e un prieten adevărat. Oamenii susțin oameni. Acești doi oameni frumoși care cu siguranță își vor petrece restul zilelor împreună”, a spus Sorin.

Emily și Liviu îi susțin pe Denisa și Cristian

Denisa și Cristian au fost susținuți de doamna Nicoleta, doamna Liliana, Emily și Liviu.

„Cu bune, cu rele, am trecut peste, ne iubim, am învățat să trecem peste toate, să fim mai puternici. Nu m-am gândit că vom ajunge aici, dar aș fi ipocrit să zic că nu ne-ar ajuta premiul”, a spus Cristian

„Ei doi sunt cuplul care au dovedit iubire, au trecut peste certuri. Cristian a fost pus într-o situație între iubită și mamă și a gestionat situațiile extraordinar de bine”, a spus Liviu.

„Merită din plin, se vede iubirea”, a spus Emily.

Ionuț și Simona, Loredana și Ștefania îi susțin pe Alex și Florina

Alex și Florina au fost susținuți în campanie de bunica Virginia, de burlăcițele Loredana și Ștefania și de cuplul Ionuț-Simona.

„Comunicarea noastră a fost foarte stabilă, lucru care ne-a ajutat pe parcurs. Eu nu mai aveam niciun fel de speranță în a-mi găsi iubirea adevărată, dar într-o zi, de Sfânta Parascheva, Dumnezeu mi-a dăruit-o pe Florina”, a spus Alex.

„Consider că Alex și Florina sunt făcuți unul pentru celălalt. Comunicarea lor e eficientă, îmi e drag de ei, îmi transmit că vreau și eu iubire ca a lor”, a spus Ștefania.

„Îmi doresc foarte mult să-i văd în viitor cu copilași și sunt fericită pentru iubirea lor”, a spus Loredana.

„Sunt două persoane simple, cu picioarele pe pământ, au o relație sănătoasă”, a spus Ionuț.

„Mi se pare cel mai matur cuplu din casă. Ei sunt cei mai pregătiți să se căsătorească”, a spus Simona.

Bunica Virginia a fost foarte emoționată și le-a mulțumit tuturor pentru susținere.

Chat-ul zilei la Mireasa, 17 decembrie 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show... Mireasa sezonul 12. Dezvăluiri surprinzătoare în live, despre mesaje în afara casei și șoapte fără lavaliere...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Amalia din sezonul 13 Mireasa, schimbare de look. La ce proceduri estetice a apelat soția lui Sebastian
Amalia din sezonul 13 Mireasa, schimbare de look. La ce proceduri estetice a apelat soția lui Sebastian
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Raluca Preda, anunț surprinzător pentru fani. Ce a realizat prezentatoarea Mireasa, Capriciile Iubirii: „Drumul nu a fost ușor”
Raluca Preda, anunț surprinzător pentru fani. Ce a realizat prezentatoarea Mireasa, Capriciile Iubirii: „Drumul...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x