Antena Căutare

Mireasa sezon 3. Cât de mult s-a schimbat Adelina, fosta iubită a lui Alin. Fata a trecut prin mai multe modificări

Adelina de la Mireasa sezon 3 s-a schimbat mult în ultima perioadă. Tânăra este acum brunetă, și-a schimbat forma sprâncenelor și arată impecabil.

Galerie
Adelina de la Mireasa sezon 3 s-a schimbat mult în ultima perioadă. Tânăra este acum brunetă, și-a schimbat forma buzelor și a sprâncenelor și arată impecabil. | Antena 1

Adelina a fost una dintre cele mai apreciate concurente de la Mireasa sezon 3. În competiție, tânăra a format un cuplu cu Alin, fiul doamnei Daniela.

Deși inițial, mama a fost de acord cu această relație, s-a răzgândit după ce a aflat că Adelina a făcut videochat. Au urmat discuții tensionate, iar întreaga poveste avea să se sfârșească cu eliminarea fetei.

Cum a fost parcursul Adelinei la Mireasa sezon 3

Despărțirea lor a fost cu lacrimi, chiar în platoul Mireasa. Ei au dansat împreună pe piesa Addei, ”Mama soacră”, o melodie care vorbește despre o relație tensionată între noră și soacră.

Articolul continuă după reclamă

Cu toate că doamna Daniela era hotărâtă să nu o accepte și Alin nu părea convins că-și mai dorește o relație cu ea, Adelina a vrut să lupte pentru iubirea lor. Ea a dorit mult să îl ceară în căsătorie, lucru pe care l-a și făcut după ce a organizat o ieșire cu ajutorul Cosminei, cea care avea să-i devină soție fiului doamnei Daniela.

Citește și: Mireasa sezon 6, 12 decembrie 2022. Ce cupluri au depus actele în vederea căsătoriei

Pentru că Alin nu a răspuns, Adelina a avut la dispoziție 10 zile să-l convingă. Întoarsă în casa Mireasa, avea să aibă certuri dure cu doamna Daniela. La finalul acestei perioade, fata a părăsit competiția și a înțeles că povestea cu Alin a ajuns la final după ce acesta a sunat-o să-i comunice finalul.

Adelina nu a răspuns și cei doi nu au mai discutat. Hotărârea lui Alin a venit după ce, într-o discuție cu tânăra Cosmina, a spus că nu o iubește pe cea cu care forma un cuplu de peste trei luni.

Cum arată acum Adelina de la Mireasa sezon 3

Timpul a trecut și ambii și-au văzut de viață. Alin i-a dat o șansă Cosminei în casa Mireasa sezon 3, acolo unde s-au și logodit în emisia live. În urmă cu câteva luni, ei s-au cununat civil și fata a devenit doamna Georgescu.

Adelina pare să înflorească, ea este foarte activă în social media, acolo unde-i bucură pe internauți cu multe fotografii. Acum, fosta concurentă de la Mireasa este brunetă, și-a schimbat forma sprâncenelor și a buzelor și arată impecabil. Ba mai mult, Adelina s-a mai îngrășat câteva kilograme și a ajuns să aibă un corp de invidiat.

Citește și: Mireasa sezon 6. Ce a spus Alex despre ceea ce a găsit în telefonul Ralucăi. Comentariul care a deranjat-o pe tânără

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Mireasa sezon 6. Ce a spus Alex despre ceea ce a găsit în telefonul Ralucăi. Comentariul care a deranjat-o pe tânără... Mireasa sezon 6, 13 decembrie 2022. Conflictul dintre Miruna și Paul a continuat, iar Roxana a intervenit și ea...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Alberto, confesiuni despre un episod întunecat din trecut! Concurentul și Claudia sunt într-o cunoaștere
Mireasa, sezon 14. Alberto, confesiuni despre un episod întunecat din trecut! Concurentul și Claudia sunt într-o...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Al doilea cuplu format! Când a aflat adevăratele intenții, o concurentă a izbucnit în lacrimi
Mireasa, sezon 14. Al doilea cuplu format! Când a aflat adevăratele intenții, o concurentă a izbucnit în lacrimi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x