Antena Căutare

Mireasa, sezon 5. Aron și Gabriela s-au căsătorit, cu puțin timp înainte de a deveni părinți. Cum au arătat mirii la Starea Civilă

Aron de la Mireasa, sezon 5 și partenera lui s-au căsătorit în acest weekend. Imagini emoționante cu cei doi miri la Starea Civilă, înconjurați de familie și prieteni.

Galerie
Aron de la Mireasa, sezon 5 și partenera lui s-au căsătorit în acest weekend. Imagini emoționante cu cei doi miri la Starea Civilă, înconjurați de familie și prieteni. | Antena 1 & Instagram

Aron de la Mireasa, sezon 5 și iubita lui, Gabriela, s-au căsătorit în decursul zilei de sâmbătă, 23 martie. Cei doi îndrăgostiți au spus „Da” în fața ofițerului de Stare Civilă, sub privirile emoționante ale celor dragi, martori la fericitul eveniement. Cei prezenți nu au ratat momentul să îi fotografieze într-un dintre cele mai importante momente din relația lor.

Cum au fost surprinși Aron de la Mireasa, sezon 5 și partenera lui în ziua în care s-au căsătorit. Imagini de la Starea Civilă cu viitori părinți

Aron și Gabiela s-au logodit la începutul acestui an, iar acum și-au dus relația la următorul nivel. Aceștia vor deveni și părinți în scurt timp, așa că momentul a avut o încărcătură emoțională și mai mare.

Pentru cununia civilă, soția concurentului de la Mireasa, sezon 5 a ales o rochie albă scurtă care i-a pus în evidență burtica de gravidă. În același timp, Aron s-a îmbrăcat la patru ace

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Mireasa, sezon 5. Ce surpriză a primit Aron de la logodnica însărcinată, de ziua lui. Ce i-a transmis Gabriela

Cei doi îndrăgostiți nu și-au mai încăput în piele de fericire și chiar au transms live momentul în care se îndreptau spre Starea Civilă. Aceștia s-au ținut de mână tot drumul și odată ajunși la Primărie au fost întâmpinați de cei dragi.

„Ne-am cununat finally🤩🥰 Familia Bob completă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ulterior, concurentul de la Mireasa, sezon 5 proaspăt căsătorit a postat și o imagine adorabilă pe contul său de Instagram.

„Din toata inima DA! 💍
Sotia, iubita si mamica copilului nostru e oficial doamna Bob!
Un moment plin de emotii, sentimente si fericire ne-a umplut inimile astazi!
Rămâneți aproape, va urma totul pas cu pas!”, a scris Aron pe rețele sociale.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De asemenea, invitații i-au surprins în timp ce ieșeau de la Starea Civilă, cu zâmbetul pe buze și extrem de fericiți că au făcut pasul cel mare.

Cum au anunțat Aron și iubita lui că așteaptă un băiețel

Aron de la Mireasa sezonul 5 va avea un băiețel. Tânărul și partenera lui au făcut anunțul la finalul lunii noiembrie, printr-o postare în mediul online. ”Dragilor, cu nerăbdare și inima la gură vă anunțăm că în Familia Aron va sosi un băiat🥹💙❤️‍🔥 Te iubim, baby A.”, a scris Aron pe contul său de Instagram.

Alături de text, fostul concurent de la Mireasa a publicat un clip cu momentul în care descoperă sexul bebelușului.

Citește și: Aron de la Mireasa și iubita lui, prima fotografie de la ecograf cu chipul bebelușului. Cât de fericiți sunt ei și ce au postat

În urmă cu câteva săptămâni, Aron și Gabriela, iubita lui, anunțau cu bucurie că vor deveni părinți. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și sunt de nedespărțit de când s-au cunoscut.

Povestea lui Aron Adelin Bob de la Mireasa, sezon 5

Aron s-a născut pe 13 martie 1999 la Caraș Severin, în Caransebeș. Mai are un frate mai mic cu un an și 4 luni. Mama e cantor bisericesc și tata e preot ortodox.

Fostul concurent de la Mireasa sezon 5 a urmat Liceul Teoretic Traian Doda din Caransebeș, profil mate-info, în clasa a 10-a s-a transferat Seminarul Teologic Episcop Ioan Popasu.

Tatăl lui nu l-a împins să facă facultatea de teologie, a vrut să meargă și la Arte și design, dar s-a răzgândit. La Cluj se gândea să facă dreptul.

După absolvire, s-a dus la Teologie la Facultatea de Teologie din Caransebeș, dar a renunțat din primul an. A știut că toată viața lui o să devină antreprenor, voia licența ca să stea ai lui liniștiți.

Tatăl lui nu l-a împins să facă facultatea de teologie, a vrut să meargă și la Arte și design, dar s-a răzgândit. La Cluj se gândea să facă dreptul.

După absolvire, s-a dus la Teologie la Facultatea de Teologie din Caransebeș, dar a renunțat din primul an. A știut că toată viața lui o să devină antreprenor, voia licența ca să stea ai lui liniștiți.

După, a decis să plece pentru o lună jumate în Germania, ca să muncească ca curier, s-a întors și s-a mutat la Cluj pentru că a vrut o schimbarea în viața lui.

Mireasa, sezonul 5. Ipostaza adorabilă în care Alina și-a filmat fiul. Cât de mult seamănă micuțul Heracles cu tatăl lui... Mireasa sezon 5. Ce foști concurenți de la Mireasa au fost alături de Aron în ziua nunții cu Gabriela: „Vă mulțumim din ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Roxana, acuzații dure la adresa lui Sebastian. Amalia nu s-a putut abține și a intervenit. Ce s-a întâmplat
Mireasa, sezon 13. Roxana, acuzații dure la adresa lui Sebastian. Amalia nu s-a putut abține și a intervenit. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Raluca, confesiuni tulburătoare despre fostul iubit. Ce a putut să recunoască abia acum: „Mă mai păruia”
Mireasa, sezon 13. Raluca, confesiuni tulburătoare despre fostul iubit. Ce a putut să recunoască abia acum: „Mă...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x