Antena Căutare

Mireasa sezon 6, 14 septembrie 2022. Gabriela și Valentin au avut parte de noi apropieri: „Ești îndrăgostit?”

Gabriela și Valentin de la Mireasa au avut parte de o întâlnire, prilej de noi apropieri. În emisia live de pe 14 septembrie 2022 tinerii au discutat despre date-ul lor.

La alinierea din gală Gabriela s-a așezat în spatele lui Valentin, iar cei doi s-au întâlnit pe terasă. De cum a văzut-o pe tânără, băiatul și-a exprimat încântarea.

„Nu mai aveam răbdare să vin. Mă rugam să vin eu. Ce voiam să te văd”, a spus Valentin când a văcut-o pe Gabriela.

„Faptul că abia aștepta să mă vadă și s-a gândit toată la mine e un semn că s-a îndrăgostit, nu? M-a uimit în seara asta. Mi-e tare drag. E ca un copilaș”, a spus Gabriela despre Valentin.

Citește și: Mireasa sezon 6, 14 septembrie 2022. Simona Gherghe, anunț important pentru concurenți. Ce băiat vine în competiție

Gabriela și Valentin de la Mireasa au avut parte de un date

„Mă bucur să o am în preajmă. E cea mai frumoasă și nu doar atât. Am simțit-o chiar mai aporopiată decât până acum”, a spus Valentin.

Gabriela a dorit să afle dacă Valentin ar putea fi interesat să o cunoască și pe Deni, care este și ea sportivă, însă tânărul a spus că este atent doar la ea.

Când a întrebat dacă este îndrăgostit, tânărul a evitat inițial răspunsul, însă în gala live a spus că nu este îndrăgostit în adevăratul sens al cuvântului, însă Gabriela îi este foarte dragă iar cei doi sunt în prezent în proces de cunoaștere.

Citește și: Mireasa sezon 6, 14 septembrie 2022. Paul și-a recunoscut greșelile față de Roxana: „Am fost gelos, recunosc”

Mireasa sezonul 6 online, canale exclusive live pe AntenaPLAY

Emisiunea se difuzează de luni până vineri, de la ora 14:00 şi de la ora 17:00. În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

"După cinci sezoane emoţionante pe care le-am trăit împreună, cu sufletul la gură, alături de curajoşii care au decis să îşi găsească marea iubire în casa Mireasa, merităm cu toţii o iubire ca în filme, aşa cum spune şi numele noului sezon al reality show-ului de la Antena 1. Noi concurenţi sunt gata să îşi schimbe destinul. Ei sunt regizorii, ei îşi scriu povestea, ei îi dau viaţă. Noi doar îi ajutăm să îşi impartă fericirea cu lumea toată", spune Simona Gherghe.

Primele concurente care au pășit în casa Mireasa sunt Adina Miuleasa, Ana-Maria Ciornei, Damaris Turuș, Denisa Dumitru, Gabriela Pițigoiu, Inga Rusu, Miruna Gheorghe, Raluca Preda și Roxana Tobă. Ulterior, în competiție a intrat și Deni.

Concurenții care își caută mireasă în sezonul 6 sunt Andrei Grădinaru, Cosmin Munteanu, George Ciubotaru, Giorgio Buzoiu, Paul Niță, Sebaidin Rustem, Valentin Harle și Viorel Harle.

Mireasa sezon 6, 14 septembrie 2022. Simona Gherghe, anunț important pentru concurenți. Ce băiat vine în competiție... Mireasa 2022, sezonul 5. Sunt sau nu Yana și Andrei despărțiți? Tânăra a răspuns la întrebarea fanilor: „N-am vrut să vă...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Liliana și Teo au dezvăluit sexul copilului. Foștii concurenți ai sezonului 11 Mireasa au spus dacă așteaptă fetiță sau băiețel
Liliana și Teo au dezvăluit sexul copilului. Foștii concurenți ai sezonului 11 Mireasa au spus dacă așteaptă...
Ce efecte are consumul zilnic de apă minerală asupra organismului: beneficii și posibile riscuri
Ce efecte are consumul zilnic de apă minerală asupra organismului: beneficii și posibile riscuri Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Ce a transmis Larisa după eliminarea din competiție. Mesajul postat imediat după ce și-a primit telefonul
Mireasa, sezon 13. Ce a transmis Larisa după eliminarea din competiție. Mesajul postat imediat după ce și-a...
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Viața unui francez la București, la mijlocul anilor 2000: „Am ieșit cu TAB-ul de pe stadion. În oraș, arătam legitimația și toți polițiștii ne făceau pârtie”
Viața unui francez la București, la mijlocul anilor 2000: „Am ieșit cu TAB-ul de pe stadion. În oraș, arătam... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit un AVC la doar 36 de ani
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit... Elle
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este izbitoare
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spanac cu ciuperci și năut. Una dintre acele mâncăruri simple, dar hrănitoare
Spanac cu ciuperci și năut. Una dintre acele mâncăruri simple, dar hrănitoare HelloTaste.ro
Români blocați în Dubai.
Români blocați în Dubai. "Trebuia să plecăm spre casă şi au început bombardamentele. Zboară rachetele... Antena3.ro
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri useit
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!”
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!” BZI
Zodii norocoase martie 2026: cine profită de Mercur Cazimi
Zodii norocoase martie 2026: cine profită de Mercur Cazimi Jurnalul
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează din nou un cuplu?
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează... Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
Caracatiţa din spatele afacerilor cu peşte. Cultura şpăgii a dus calcanul aproape de dispariţie
Caracatiţa din spatele afacerilor cu peşte. Cultura şpăgii a dus calcanul aproape de dispariţie Observator
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular MediCOOL
Fursecuri fragede cu cremă fină. Rețetă de mărțișoare dulci
Fursecuri fragede cu cremă fină. Rețetă de mărțișoare dulci HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută UseIT
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x