Antena Căutare

Mireasa, sezon 6. Raluca a izbucnit în lacrimi: „Plâng de nervi”. Care a fost motivul reacției neașteptate

În emisia de pe 30 noiembrie 2022 de Mireasa: Capriciile Iubirii s-a discutat despre momentul în care Raluca nu și-a mai putut stăpâni lacrimile, în urma unei discuții cu Roxana și Adina. Cele 3 fete au fost invitate pentru a vorbi despre situația în care se află.

La Mireasa: Capriciile Iubirii s-au difuzat imagini cu Raluca plângând, după ce în una dintre emisiile live ale show-ului matrimonial s-a discutat despre nominalizarea pentru eliminare a fetei pentru George, fiul doamnei Gica, cea care a luptat să-i ofere ei inelul socrei.

Raluca a plâns, „de nervi”, așa cum a spus ea, pentru că în emisiune s-a pus problema unei datorii morale pe care Raluca o avea pentru doamna Gica. Raluca a adus din nou în discuție comentariile Adinei referitoare la stilul lui Alex, dar și faptul că Adina și Roxana i-au nominalizat partenerul pentru eliminare.

Raluca de la Mireasa a izbucnit în lacrimi: „Mă disperă cu moralitatea asta!”

Doamna Paula, Inga, Miruna și domna Adriana au vrut să afle de ce plânge Raluca. „Tremură! Nu am mai văzut-o așa”, a spus Miruna.

„Mă disperă cu moralitatea asta! Zici că am făcut o crimă! Dacă două l-au votat pe Alex nu a fost nicio greșeală. Nimeni nu i-a spus că nu e frumos, sau să o tragă de mânecă să spună despre Alex că poartă colanți. Plâng de nervi când aud de datorie morală. Următorii care vor fi votați sunt Paul cu Roxana, cu toată moralitatea din lume! I-am mulțumit doamnei Gica în felul meu, dar acum ce să fac? Nu vreau să dau satisfacție. Nu știu decât să râdă de orice suferință din casă”, a spus Raluca printre lacrimi.

În emisia live de Mireasa: Capriciile Iubirii, Raluca, Roxana și Adina, au avut, din nou, discuții tensionate.

Mireasa sezonul 6 online, canale exclusive live pe AntenaPLAY

Emisiunea se difuzează de luni până vineri, de la ora 14:00 şi de la ora 17:00. (exceptând perioada 28 noiembrie- 1 decembrie 2022, când show-ul se vede doar de la 14:00 la 16:00)

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

Citește și: Mireasa sezon 6, 4 noiembrie 2022. Simona Gherghe le-a cerut fetelor să părăsească platoul. Care a fost motivul

"După cinci sezoane emoţionante pe care le-am trăit împreună, cu sufletul la gură, alături de curajoşii care au decis să îşi găsească marea iubire în casa Mireasa, merităm cu toţii o iubire ca în filme, aşa cum spune şi numele noului sezon al reality show-ului de la Antena 1. Noi concurenţi sunt gata să îşi schimbe destinul. Ei sunt regizorii, ei îşi scriu povestea, ei îi dau viaţă. Noi doar îi ajutăm să îşi impartă fericirea cu lumea toată", a spus Simona Gherghe la începutul sezonului 6.

Marea finală a sezonului 6 se va desfășura pe data de 23 decembrie 2022.

Mireasa sezon 6, 30 noiembrie 2022. Deni și Viorel au avut parte de prima noapte la hotel... Mireasa sezon 6, 1 decembrie 2022. Gabriela, Valentin și doamna Flori, momente tensionate. Ce gest a deranjat-o pe fată...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa: Confesiuni, sezonul 9. Ce cupluri cred Ema și Alan că nu vor rezista în afara casei Mireasa 
Mireasa: Confesiuni, sezonul 9. Ce cupluri cred Ema și Alan că nu vor rezista în afara casei Mireasa 
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa: Confesiuni, sezonul 9. În ce relații au rămas Ema și Alan cu Amalia și Sebastian după conflictul neașteptat
Mireasa: Confesiuni, sezonul 9. În ce relații au rămas Ema și Alan cu Amalia și Sebastian după conflictul...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x