Antena Căutare

Mireasa sezon 7, 10 februarie 2023. Cum arată clasamentul publicului. Ei au primit titlurile de Fata, Băiatul și Mama Săptămânii

Publicul a votat intens și în această săptămână. Iată pe cine au desemnat Mama Săptămânii, Fata Săptămânii, Băiatul Săptămânii și ce alți concurenți au imunitate.

A fost o săptămână interesantă pentru concurenții de la Mireasa sezon 7. Cătălina și Vlad s-au apropiat mai mult și fata a tot așteptat un semn din partea familiei. Acesta nu a întârziat să apară: sora fetei îl vede pe Vlad ca pe un prieten bun pentru Cătălina, nu ca un viitor soț.

Cum a fost această săptămână pentru toți concurenții de la Mireasa sezon 7

Mihai și Hatice au încercat să se apropie, dar nehotărârea băiatului a făcut-o pe concurentă să afirme că nu mai înțelege ce vrea de la ea.

Deși au existat atingeri, îmbrățișări și chiar pupici timizi pe obraz, Mihai consideră că trecutul lui Hatice este o piedică. El a afirmat că este atras de concurentă, însă creierul îi dictează să se îndepărteze. Ba mai mult, el a afirmat că sunt într-o cunoaștere, dar că nu vor forma un cuplu, lucru care pare să o amețească de-a binelea pe Hatice.

Mama lui Mihai, prezentă la Mireasa Capriciile Iubirii, nu a dorit să se pronunțe în cazul lor, dar Radu, prietenul cel mai bun al lui Mihai, spune că nu vor avea o relație de durată. El o consideră potrivită pe Cătălina pentru amicul său.

Citește și: Mireasa sezon 7, 10 februarie 2023. Hatice, supărată din cauza afirmațiilor lui Mihai. ”I-am dat nas”, spunea băiatul

Andreea și Ionuț se scaldă și ei în ape nu tocmai limpezi. El s-a arătat foarte sigur să o descopere, dar Andreea susține că e sufocată de acțiunile lui. De aceea, s-a îndepărtat și Ionuț a aflat abia în live că Andreea nu mai dorește să îl cunoască.

În ciuda acestui fapt, a fost geloasă pentru că Daiana l-a ales pe Ionuț pentru un date și a verbalizat acest lucru. Curând, după ce și-a revăzut părinții și aceștia au certat-o pentru apropierile de Alex, Andreea a fost mai deschisă față de Ionuț.

Deși sunt într-o cunoaștere, Simona a recunoscut că nu e atrasă de Andrei. De cealaltă parte, băiatul a spus că nu va renunța, dar nici nu va fi un capăt de lume dacă nu se va concretiza nimic. În plus, Andrei a afirmat, într-o discuție cu băieții, că e atras fizic și de Denisa, Hatice.

Dani și Denisa și-au dat o șansă și au avut chiar și un date. Cei doi susțin că se bucură de compania celuilalt. În această săptămână, deși abia se cunosc, Denisa s-a arătat geloasă de două ori. Prima dată când doamna Loredana a primit o scrisoare de afară, în care băiatul era încurajat să se îndrepte spre Carmina. Atunci, Denisa a luat atitudine și i-a trimis un bilețel lui Dani. Ulterior, ea a fost deranjată că Dani s-a uitat la Daiana, noua concurentă.

Daiana, fata care a intrat recent în casa Mireasa, a fost primită nu tocmai bine de fetele care au luat-o la întrebări. Deși ele au insistat serios, Daiana nu a vrut să spună cine este băiatul pe care îl place. Ulterior, ea a afirmat că e atrasă de Mihai, dar doar fizic.

Citește și: Mireasa sezon 7, 10 februarie 2023. Răsturnare de situație. Irina i-a mărturisit Cătălinei pe cine place din casă

Cum arată clasamentul Mireasa din 10 februarie 2023

Telespectatorii și-au ales favoriții și Simona Gherghe, moderatoarea emisiunii Mireasa sezon 7, a anunțat protejații publicului.

Iată cine sunt Mama Săptămânii, Băiatul Săptămânii și Fata Săptămânii:

Mama Săptămânii este doamna Loredana, care a mulțumit din suflet pentru voturi.

TOP 3 FETE

1. Sabrina

2. Hatice

3. Cătălina

Pentru că Hatice are imunitate, Simona Gherghe a mers să o anunțe că nu mai este eliminată.

TOP 3 BĂIEȚI

1. Vlad

2. Mihai

3. Dima

Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

Citește și: Mireasa sezon 7. Verișoara lui Hatice nu e de acord cu o posibilă relație cu Mihai. Ce i-a replicat concurenta

“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.

Mireasa sezon 7, 10 februarie 2023. Rezultatul cursei de eliminare dintre Hatice și Carmina. Cine pleacă... Mireasa sezon 6. Cosmin, mesaj cu subînțeles pe internet. Cum a răspuns la un comentariu în care Miruna era numită ”om f...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Amalia din sezonul 13 Mireasa, schimbare de look. La ce proceduri estetice a apelat soția lui Sebastian
Amalia din sezonul 13 Mireasa, schimbare de look. La ce proceduri estetice a apelat soția lui Sebastian
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Raluca Preda, anunț surprinzător pentru fani. Ce a realizat prezentatoarea Mireasa, Capriciile Iubirii: „Drumul nu a fost ușor”
Raluca Preda, anunț surprinzător pentru fani. Ce a realizat prezentatoarea Mireasa, Capriciile Iubirii: „Drumul...
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x