Antena Căutare

Mireasa sezon 7. Hatice și doamna Loredana, schimb de replici. Daiana a intervenit

Doamna Loredana și Hatice de la Mireasa sezon 7 s-au certat. Curând, Daiana a intervenit și s-a ajuns la un adevărat conflict.

Din cauza unor sticle de șampanie, Hatice și doamna Loredana s-au certat. Iată ce și-au spus cele două.

Hatice și doamna Loredana, schimb de replici. Daiana a intervenit

”Dacă eu le-am pus într-un fel, tu de ce le răsucești?”, a întrebat doamna Loredana. ”Că așa am vrut”, a venit răspunsul lui Hatice. ”Păi sunt nebranduite, de aia ni s-a zis să le lăsăm. Trebuie să nu se vadă ăsta”, a spus mama lui Dani.

”Mai cu calm. Eu nu sunt fata dumneavoastră să mă întrebați pe tonul ăsta”, i-a sugerat Hatice doamnei Loredana. ”Păi eu le-am pus cu un scop. Păi ce ai cu ele de le întorci?”, a mai zis mama lui Dani.

Hatice: ”Vorbiți frumos că nu sunt copilul dumneavoastră”
Doamna Loredana: ”Am vorbit foarte frumos”.

Citește și: Mireasa sezon 7, 12 iunie 2023. Cine a câștigat duelul roast-urilor. Iată care e premiul

Atunci concurenta a început să o imite pe doamna Loredana. ”Nu o să cobor în mocirla în care vrei tu să cobor.”, a afirmat mama. ”Ooo, sunteți coborâtă, nu știu cum să vă zic. Nu vă întrece nimeni”, a replicat Hatice.

Pe terasă, Hatice, Simona, doamna Ana, doamna Livia discutau pe marginea subiectului. În casă, Daiana voia să știe dacă doamna Loredana este bine.

În emisia Mireasa Capriciile Iubirii, Daiana și Hatice au avut un schimb de replici în timpul materialului. ”A zis că ăștia sunt cei 7 ani de acasă ai mei. Păi cu femei de genul... nu o să am nici măcar o zi din cei șapte ani.”, a zis Hatice.

”Au copiii ce învăța de la tine cum să se comporte cu o femeie în vârstă.”, a spus și Daiana. ”Ocupă-te tu, o să te învețe soacra-ta. Are ce să te învețe”, a replicat Hatice.

”Decât ca tine așa pe stradă, mai bine liniștită, ce să faci”, a afirmat iubita lui Dani. ”A învățat și ea ceva nou”, a susținut Hatice.

După ce fetele s-au contrat, doamna Loredana a punctat că Hatice este nora perfectă pentru toate familiile.

Iubita lui Mihai a zis că nu mai poate avea o relație cu doamna Loredana pentru că are foarte multe răutăți. Daiana a zis că mai ales Hatice are răutăți în casa Mireasa.

Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

Citește și: Mireasa sezon 7. Cum explică Irina și Hatice apropierea lor, după ce au fost la cuțite: ”Vă unește antipatia față de Maria?”

Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.

Mireasa sezon 7, 12 iunie 2023. Cine a câștigat duelul roast-urilor. Iată care e premiul... Ce nume au ales Iza și Blaze pentru fiica lor. Foștii concurenți de la Mireasa, primele declarații de când au devenit pă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Doi foști concurenți Mireasa formează un cuplu, chiar dacă au făcut parte din sezoane diferite. Cum s-au afișat împreună
Doi foști concurenți Mireasa formează un cuplu, chiar dacă au făcut parte din sezoane diferite. Cum s-au afișat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezonul 13. Giulia, în lacrimi după ce au apărut speculații despre orientarea ei! Ce detalii au ieșit la iveală
Mireasa, sezonul 13. Giulia, în lacrimi după ce au apărut speculații despre orientarea ei! Ce detalii au ieșit...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări, printre care și România, cer UE împușcarea acestor păsări pe motiv că mănâncă prea mult pește
Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări, printre care și România, cer UE împușcarea acestor păsări pe motiv... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin Grindeanu!
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin... BZI
Problema industriei noastre de armament: are ținta, dar n-are pușca
Problema industriei noastre de armament: are ținta, dar n-are pușca Jurnalul
Condamnare definitivă pentru Mario Iorgulescu. 8 ani și 8 luni de închisoare în dosarul accidentului mortal
Condamnare definitivă pentru Mario Iorgulescu. 8 ani și 8 luni de închisoare în dosarul accidentului mortal Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Val de aer tropical la început de săptămână, apoi o nouă răcire semnificativă. Prognoza meteo până pe 22 iunie
Val de aer tropical la început de săptămână, apoi o nouă răcire semnificativă. Prognoza meteo până pe 22 iunie Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x