Antena Căutare

Mireasa, sezonul 10. Simona și Sorin, sărut pasional. Cei doi s-au declarat un cuplu, dar au avut parte și de prima ceartă

Un nou cuplu în casa Mireasa. Tinerii au recunoscut ce simt unul pentru celălalt, însă relația lor este departe de a fi perfectă.

Simona și Sorin este noul cuplu de la Mireasa. Cei doi au parte și de susținerea doamnei Ana.

Citește și: Miruna de la Mireasa, video cu momentul în care partenerul ei a cerut-o în căsătorie. Cât de emoționată a fost și unde a făcut-o

Mireasa, sezonul 10. Simona și Sorin, sărut pasional. Cei doi s-au declarat un cuplu, dar au avut parte și de prima ceartă

„Mă emoționez că e totul rapid”, spune Simona.

„Te-am așteptat o săptămână”, spune Sorin. „Dacă îți place o peroană și treaba e reciprocă poate să fie și după o zi.”

„Și toată lumea se uita!” spune Simona.

„Ori că era peste trei zile (...) Intențiile noastre sunt evidente”, susține Sorin. „Și Universul lucrează.”

Cei doi petrec timp singur în grădină asimilând ceea ce s-a întâmplat între ei.

„Tu te joci foarte mult”, continuă Simona. „Mie nu-mi place deloc să mă simt așa vulnerabilă. (...) Mă enervează că ești foarte sigur pe tine.”

„Să nu fiu atât de sigur în privința ta”, explică Sorin.

„Tu prea aia vut așa servit. (...) Nu trebuie să mă cucerești?” îl întreabă Simona.

„Ce înseamnă să te cuceresc?” o întreabă el.

Doamna Ana este fericită pentru cuplul nou format.

„I-am spus de o săptămână că o luăm”, spune doamna Ana.

Cei doi au avut parte și de prima ceartă. Simona s-a supărat pe Sorin, deoarece acesta nu a mers să o vadă când l-a chemat.

„Nu trec peste faptul că m-a deranjat ce m-a deranjat azi”, spune ea.

„Dar l-a chemat cineva atunci?” o întreabă Ionela.

„Da, Mihai și băieții”, răspunde ea.

„Ori m-am grăbit eu în afirmații...” susține Simona.

Tânăra consideră că Sorin nu a făcut nimic să o cucerească. Aceasta consideră că e ceva în neregulă între ei.

„Reaitatea este că m-am îndrăgostit”, spune ea. „Eu pe el am pus ochii. (...) Sunt ok cu oricare ar fi direcția în care s-ar duce.”

Fetele consideră că Sorin este mult prea sigur de relația dintre ei.

„Nu-mi place acel gen de muzică”, explică Sorin. „Am grețit, am zis. (...) I-am promis că n-o să se mai repete.”

„Nu cred că e pervers, dar în momentul ăla un pic m-a dezechilibrat”, susține Simona. „Pentru că nu mi-a arătat interes.”

„Vreau să fiu cucerită”, mai spune ea. „Bărbatul nu trebuie relaxat!”

Sorin și Simona s-au declarat un cuplu în casa Mireasa.

Citește și: Imaginile postate de Delia de la Mireasa care i-au pus pe gânduri pe fani. Mai formează sau nu un cuplu cu Liviu

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

Citește și: Mireasa, sezonul 10. Ce a spus Mihai despre decizia de a o elimina pe Ana din competiție. Ce mesaj i-a transmis fostei concurente

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate în AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

Citește și: Cum arată și ce mai face Bogdan de la Mireasa. Fostul concurent este foarte discret cu viața lui. Ce a publicat în mediul online

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 10.

Mireasa, sezonul 10. Daiana și Alexandru își pun la îndoială sentimentele: „Ce simți tu pentru mine?”... Mireasa, sezon 9. Antonia spune că are un nou pretendent după despărțirea de Cristian: „E genul meu de bărbat!”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Raluca Preda și Andreea Frățilă se întorc cu noi sezoane Mireasa. Capriciile Iubirii și Mireasa. Direct din Culise
Raluca Preda și Andreea Frățilă se întorc cu noi sezoane Mireasa. Capriciile Iubirii și Mireasa. Direct din Culise
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția lui Ștefan din sezonul 11 Mireasa după acuzațiile fostei soții. Mihaela a vorbit despre bani și infidelitate
Reacția lui Ștefan din sezonul 11 Mireasa după acuzațiile fostei soții. Mihaela a vorbit despre bani și...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x