Antena Căutare

Mireasa sezonul 11. Rezultatul cursei de eliminare dintre Teo și Adi. Ce a decis publicul

Publicul a votat intens și a decis ce concurent părăsește competiția Mireasa. Iată dorința telespectatorilor.

În Gala Mireasa de săptămâna trecută, băieții au făcut nominalizări! Cel care a primit cele mai multe voturi a fost chiar Teo, care începuse să se apropie de Liliana.

Concurenții au motivat că băiatul a spus, în nenumărate rânduri, că dorește să plece acasă, așa că au vrut să îi facă un favor.

Însă Teo a fost surprins de alegerea lor, ba chiar nemulțumit. El a intrat în cursa de eliminare alături de Adi, băiatul de pe ultimul loc.

Niciunul nu și-a dorit inițial să părăsească competiția Mireasa, cu toate că în urma nehotărârii Lilianei, Teo a afirmat că vrea să meargă acasă.

Mireasa sezonul 11. Rezultatul cursei de eliminare dintre Teo și Adi. Ce a decis publicul

Emoții mari pentru concurenții de la Mireasa. În Gala de vineri, 16 mai 2025, a ajuns la final cursa de eliminare în care s-au aflat Teo și Adi. Moderatoarea Simona Gherghe a anunțat rezultatul și ce se întâmplă cu cei doi băieți.

După ce a primit plicul de la Bogdan, Simona Gherghe a citit procentele cursei de eliminare: 18,43% și 81,57%. ”Cel care părăsește emisiunea este Teo”, a anunțat moderatoarea.

Teo a avut imunitate, astfel că baiatul de pe ultimul loc pleacă. Este vorba despre Adi.

Vezi mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește se vede de la 14:00 de luni până vineri

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește – este o întoarcere la valorile autentice românești, care va sublinia autenticitatea, manifestarea iubirii tradiționale, relația tinerilor cu părinții și, mai ales, cu mama, care susține demersul fiului de a-și găsi o soție. Autenticul și tradiționalul se vor împleti cu modernismul și cu tinerețea, într-un sezon cu totul şi cu totul nou, zilnic, de la ora 14.00, la Antena 1.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 11.

Chat-ul zilei la Mireasa, 16 mai 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show... Mireasa sezonul 11. Concurenții au votat un cuplu pentru eliminare! Cine e în pericol să plece acasă...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 13. Daniela, cuvinte grele la adresa doamnei Mihaela. Un nou conflict a izbucnit între cele două. Ce s-a întâmplat
Mireasa, sezon 13. Daniela, cuvinte grele la adresa doamnei Mihaela. Un nou conflict a izbucnit între cele două. Ce...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Ce s-a întâmplat între Raluca și Denis după ce s-a aflat că fata a făcut conținut pentru adulți
Mireasa, sezon 13. Ce s-a întâmplat între Raluca și Denis după ce s-a aflat că fata a făcut conținut pentru...
Cum arată Bergüzar Korel la 17 ani de la serialul turcesc 1001 de nopți. A slăbit 20 de kilograme
Cum arată Bergüzar Korel la 17 ani de la serialul turcesc 1001 de nopți. A slăbit 20 de kilograme Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Dinu Maxer a recunoscut că este gelos! Ce reguli a impus în căsnicia cu Magdalena Chihaia: ”Știu ce simt eu”
Dinu Maxer a recunoscut că este gelos! Ce reguli a impus în căsnicia cu Magdalena Chihaia: ”Știu ce simt eu” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Risotto cremos cu sparanghel, ciuperci și mazăre. Un preparat gustos și sățios
Risotto cremos cu sparanghel, ciuperci și mazăre. Un preparat gustos și sățios HelloTaste.ro
O femeie perfect sănătoasă a cerut să fie eutanasiată pentru că este prea îndurerară de pierderea fiului ei. Va muri vineri, în Elveția
O femeie perfect sănătoasă a cerut să fie eutanasiată pentru că este prea îndurerară de pierderea fiului ei.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Dezvăluirile care îl distrug pe Kelemen Hunor! Cine pompează banii în UDMR!
Dezvăluirile care îl distrug pe Kelemen Hunor! Cine pompează banii în UDMR! BZI
Bolojan forțează un guvern minoritar și și-a trimis parlamentarii să racoleze voturi din zona „extremistă”
Bolojan forțează un guvern minoritar și și-a trimis parlamentarii să racoleze voturi din zona „extremistă” Jurnalul
România, pe podium la Europenele de haltere de la Batumi 2026: Bronz pentru Tiberiu Donose și argint pentru Andreea Cotruța
România, pe podium la Europenele de haltere de la Batumi 2026: Bronz pentru Tiberiu Donose și argint pentru Andreea... Kudika
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO Redactia.ro
Fumatul, limitat pe litoralul românesc. Cum vor fi
Fumatul, limitat pe litoralul românesc. Cum vor fi "reorganizate" plajele în această vară Observator
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce trebuie să vorbim despre depresie în timpul sarcinii
De ce trebuie să vorbim despre depresie în timpul sarcinii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Cartofi noi cu sparanghel, bacon și ouă fierte moi
Cartofi noi cu sparanghel, bacon și ouă fierte moi Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x