Antena Căutare

Mireasa sezonul 8, 2 octombrie 2023. Încălcare gravă a regulamentului făcută de Liviu. Ce sancțiuni au existat

După ce publicul a decis ca Liviu să rămână în casa Mireasa, concurentul a avut o criză de nervi. A catalogat gestul telespectatorilor drept ”o nesimțire”, iar ulterior a avut mai multe ieșiri care au fost sancționate.

Ajuns în casă, a încălcat regulamentul în mai multe rânduri. A folosit un limbaj greu de reprodus, a lovit

”Liviu, te rog, să stai, mami. Ți-o aduce pe Bogdana înapoi”, a spus doamna Lucica, fugind spre el. El a respins-o și ulterior au avut un nou schimb de replici. Aceasta i-a promis că totul va fi bine și l-a asigurat că Bogdana revină.

”Dacă tu pleci de aici din casă, voi pleca și eu. Vom face un mare circ. Eu mă duc să-mi iau tensiunea, nu mai pot”, a afirmat doamna Lucica, părăsind casa băieților.

Câteva minute mai târziu, Liviu o urma și îi spunea că dacă mai plânge, ”nici acasă nu o să mă mai găsești. O să rup legătura cu familia cu tot”.

Când se liniștea, Liviu transmitea un mesaj pe AntenaPlay. El ruga publicului să o aducă pe Bogdana și să îi susțină în competiție.

Încălcare gravă a regulamentului făcută de Liviu. Ce sancțiuni au existat

Însă a doua zi, după ce pierdea la sah, el a spart un geam și se rănea la mână. Daria încerca să-l calmeze, dar fără succes.

În timpul discuției, spărgea un pahar și apoi arunca cu altul în living. În emisia live din 2 octombrie, concurentul susținea că nu are scuze pentru comportamentul său.

”Nu știu ce să zic, nu am scuză, nu am explicație pentru gesturile astea”, a afirmat Liviu.

”Evident, vor exista niște sancțiuni pe care o să le anunț”, a spus și Simona Gherghe în ediția din 2 octombrie 2023. Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

”Vreau să îmi cer scuze pentru ieșirea mea de vineri. Sunt conștient că am avut o reacție jalnică.”, a explicat Liviu.

Serie lungă de sancțiuni pentru Liviu, după ce a încălcat regulamentul de multe ori. Ce a anunțat Simona Gherghe

Simona Gherghe a anunțat sancțiunile: ”Descalificarea e o variantă și ne-am gândit mult la treaba asta. Cred că ar fi cea mai simplă cale să-ți arăt ușa din spate, am mai făcut-o. (...) Ție ți se dă o șansă să începi un tratament pentru gestionarea furiei, parte din sancțiunea pe care producția ți-o dă sunt cel puțin 5 ședințe de management al furiei. O să plătești tot ce ai spart, indiferent ce se va întâmpla în acest show tu nu vei avea imunitate. Dacă se va întoarce Bogdana contează doar de comportamentul tău. La prima abatere, oricât de mică va fi, vei părăsi casa Mireasa, indiferent dacă iubita ta e aici sau nu. Vei pleca fără drept să fii aici.”

Sezonul 8 Mireasa a revenit cu noi povești de iubire

În sezonul 8 Mireasa, gazda emisiunii, Simona Gherghe, va întâmpina o nouă serie de concurenţi care pornesc în aventura vieţii lor, în căutarea unei iubiri infinite, alături de partenerii pe care îi vor întâlni în casa Mireasa.

Materialele de prezentare ale noilor concurenţi se vor realiza într-o locaţie de poveste, la malul mării, şi vor fi difuzate în cadrul premierei noului sezon.

Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show cu sezonul numărul 8.

Citește și: Mireasa sezonul 8, 28 septembrie 2023. Madi și Sergiu, protagoniștii unor scene fierbinți. S-au rușinat când au văzut imaginile

Maria Roman de la Mireasa, detalii despre botezul copilului și cum se descurcă în rolul de mamă. Cine o ajută și ce a pr... Mireasa sezonul 8, 2 octombrie 2023. Bogdan și Andreea s-au despărțit. Fata a fost cea care a pus punct relației...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Doi foști concurenți Mireasa formează un cuplu, chiar dacă au făcut parte din sezoane diferite. Cum s-au afișat împreună
Doi foști concurenți Mireasa formează un cuplu, chiar dacă au făcut parte din sezoane diferite. Cum s-au afișat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezonul 13. Giulia, în lacrimi după ce au apărut speculații despre orientarea ei! Ce detalii au ieșit la iveală
Mireasa, sezonul 13. Giulia, în lacrimi după ce au apărut speculații despre orientarea ei! Ce detalii au ieșit...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări, printre care și România, cer UE împușcarea acestor păsări pe motiv că mănâncă prea mult pește
Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări, printre care și România, cer UE împușcarea acestor păsări pe motiv... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin Grindeanu!
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin... BZI
Problema industriei noastre de armament: are ținta, dar n-are pușca
Problema industriei noastre de armament: are ținta, dar n-are pușca Jurnalul
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an...
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an... Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Sute de locuri de muncă noi în Maramureș, după deschiderea unei fabrici de componente electronice
Sute de locuri de muncă noi în Maramureș, după deschiderea unei fabrici de componente electronice Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x