Antena Căutare

Sabrina din sezonul 7 Mireasa a apărut la Super Neatza. Care a fost motivul

Sabrina Maria din sezonul 7 Mireasa a participat la concursul Degustare la cuțite de la Super Neatza.

Soția lui Dima a avut o surpriză pentru cei care au plăcut-o în cadrul sezonului 7 Mireasa. Tânăra a fost prezentă prin video call în direct la Super Neatza, unde și-a prezentat preparatul reinterpretat: o porție de orez cu lapte, vanilie și gem de căpșune, într-un pahar de vin.

Participând la concursul Degustare la cuțite poți trăi experiența Chefi la cuțite chiar din platou, în calitate de degustător la una dintre probele din battles ale celor echipelor noii generații de Chefi. În cel de-al 13-lea sezon, 10 norocoși vor avea șansa de a fi degustători oficiali în cel mai iubit show culinar din România.

De ce a fost Sabrina prezentă în direct la Super Neatza

După ce și-a prezentat preparatul gătit de ea, Sabrina a fost pusă în situația de a alege o echipă care să o reprezinte la jocul pentru premiu.

Sabrina a vrut să joace cu Dani și Ristei pentru că își dorește să participe la Power Copule unde Dani Oțil este prezentator și pentru că ea și Florin Ristei au aceeași profesie și anume aceea de cântăreț.

Echipa reprezentată de Sabrina a câștigat.

Citește și: Mireasa, sezon 7. Ce se întâmplă cu căsnicia lui Dima și a Sabrinei. Ce a apărut pe conturile lor de socializare

Sabrina și Dima s-au cunoscut la Mireasa

Sabrina și Dima s-au cunoscut în sezonul 7 Mireasa. Dima și Sabrina au format primul cuplu al sezonului și au mărturisit că din primele conversații și-au dat seama cât sunt de compatibili, mai ales că amândoi au legături cu Timișoara și că s-au născut la o distanță de 8 zile unul față de celălalt.

Cei doi nu au ajuns până în finala sezonului 7 Mireasa. Sabrina a părăsit competiția Mireasa în seara de 26 mai 2023, după ce a fost nominalizată de băieți pentru eliminare.

Dima a fost descalificat din competiția Mireasa, ca urmare a afirmațiilor cu caracter de amenințare pe care le-a făcut. Vestea eliminării a primit-o pe finalul emisiei live de Mireasa de pe 23 mai 2023.

Citește și: Mireasa sezonul 9, 27 februarie 2024. Un nou task interesant! Concurenții au gătit în cuplu, legați la ochi

„Am obosit tare. Pe bune că la caterincă mă bag la eliminare în fiecare săptămână. Fac manevre că știi că sunt nebun! Mai fac două injecții, mai mor. Mă mai duc pe la eliminări. Eu n-am cum să mă trezesc în aceeași casă 6 luni. Mă ia capul și o să pic. Mă urc la etaj și pic în gol în jacuzzi. Vorbesc la modul cel mai serios. Pic în gol în jacuzzi. N-am voie să mă urc, aia e! Am încălcat regulamentul! La eliminare!”, au fost afirmațiile care i-au adus eliminarea lui Dima.

Dima și Sabrina au fost primii care s-au căsătorit civil. Cele 5 cupluri finaliste au spus „Da” pe 10 iulie, însă Dima și Sabrina au dorit să meargă în fața ofițerului stării civile cât mai dvreme și s-au cununat pe 7 iulie 2023. Cei doi se pregătesc pentru cununia religioasă și petrecerea de nuntă care va fi pe 6 septembrie 2025.

Mireasa sezon 9, 1 aprilie 2024. Albert, nervos pe Dediș: „Ai glume cu mine?”. Care a fost motivul... Mireasa, sezon 9. Gestul făcut de Antonia când Elena a întrebat-o despre Valentin. Ce a explicat fosta iubită a băiatulu...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul Danielei după despărțirea de Mihai. Ce a transmis fosta concurentă a sezonului 13 Mireasa
Mesajul Danielei după despărțirea de Mihai. Ce a transmis fosta concurentă a sezonului 13 Mireasa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce răspuns a dat Lavinia, câștigătoarea sezonului 12 Mireasa, după ce s-a speculat că ea și Adin s-au despărțit
Ce răspuns a dat Lavinia, câștigătoarea sezonului 12 Mireasa, după ce s-a speculat că ea și Adin s-au despărțit
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x