Antena Căutare

Cifra destinului în carieră. Numerologul Corina Stratulat îți oferă cele mai eficiente sfaturi

Numerologul Corina Stratulat ne explică cum ne împlinim profesional în funcție de cifra destinului. Succesul în carieră este greu de obținut dacă nu înțelegem care este destinul nostru pe acest pământ. Fiecare om se naște cu un destin și investește timp pentru a-l construi.

Pentru a ne orienta în carieră, numerologia ne ajută, pornind de la data de naștere, pentru a obține cifra destinului, cel mai simplu calcul este să adunăm toate numerele din data noastră de naștere până când obținem un număr dintr-o singură cifră.

Fiecare dintre noi se naște cu un scop în această viață și trebuie să îl îndeplinim. Dacă cineva nu își îndeplinește funcția sa, destinul său, atunci e posibil să îi încurce și pe cei din jur. Cifra destinului, de la 1 la 9, ne ajută să ne ghidăm în viață.

Cifra de destin în carieră

Cifra destinului 1

Cei cu această cifră de destin pot avea succes în orice domeniu, dar trebuie mereu să își assume inițiativa, să vină cu idei. De regulă, ei se simt bine pe cont propriu și nu vor să se subordoneze altcuiva.

Cifra destinului 2

Persoanele cu această cifră de destin sunt mai sensibile din fire și simt mereu nevoia de parteneriat, de echipă. Ei trebuie să fie diplomați și răbdători, dăruind sensibilitatea simțită. Aceștia trebuie să se străduiască să fie buni parteneri.

Cifra destinului 3

Cei care au cifra de destin 3 au capacitatea de a comunica, de a împărtăși din cunoștiințele lor. Indiferent de talentul pe care îl au, ei caută mereu să îl dăruiască celor din jur. Persoanele cu cifra de destin 3 sunt firi creative, foarte buni designeri pentru că din nimic reușesc să creeze ceva.

Citește și: Ce spune cifra destinului despre relația ta de cuplu. Numerologul Corina Stratulat ne dezvăluie totul

Cifra destinului 4

Indiferent de domeniul ales, cei cu cifra de destin 4 trebuie să simtă că pun bazele unui lucru concret. Mulți dintre ei preferă zona de cadre, cum ar fi cadru militar, cadru didactic, pentru că e vorba de reguli și sarcinile sunt bine stabilite. Se simt bine în activități mai rigide.

Cifra destinului 5

Cei cu cifra de destin 5 vor dori mereu să strălucească pe o scenă. În orice domeniu ar lucre, va dori să iasă în față, să fie remarcat pentru ideile sale. Nu va dori niciodată să rămână undeva în spate.

Cifra destinului 6

Persoanele cu cifra de destin 6 sunt foarte responsabile. Oriunde merg, aceștia își asumă responsabilitate, își echilibrează lucruri, să creeze un cadru armonios și să gestioneze foarte bine finanțele. De asemenea, 6 trebuie să fie responsabil și pentru cei dragi.

Cifra destinului 7

Cei cu cifra de destin 7 sunt înțelepți. Au nevoie de mult studiu și cercetare. Aceștia sunt buni consilieri și vor să fie experți în domeniul lor.

Citește și: Ciclicitatea vieții în numerologie. Ce schimbări facem anual în funcție de vibrația interioară potrivit numerologilor

Cifra destinului 8

Persoanele cu această cifră de destin vor dori mereu să aibă realizări mărețe. Trebuie să își traseze clar obiectivele și să exceleze prin apritudinile sale. Ei se decurcă cel mai bine în instituții publice pentru că îi poate ghida pe ceilalți.

Cifra destinului 9

Cei cu această cifră de destin vin cu responsabilitatea de a transforma. Acolo unde apare cineva cu cifra de destin 9, lucrurile nu vor rămâne niciodată la fel. Ei sunt buni sfătuitori și inovatori. Ideal pentru ei ar fi să lucreze în domeniul artistic sau în educație.

Fashion House Pallady, locul unde îți reînnoiești garderoba. Sunt reduceri de până la 70% la brandurile premium (P)... Super Neatza, 17 noiembrie 2021. Rețeta lui chef Nicolai Tand - Cremă de cartofi cu praz...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Nasser Al-Attiyah, o legendă a competițiilor de raliu, în platoul „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cum se pregătește pentru Dakar 2026
Nasser Al-Attiyah, o legendă a competițiilor de raliu, în platoul „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cum se...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Răspunsul pe care l-a dat Florin Ristei după ce Dani Oțil l-a întrebat când o să se însoare. Ce a putut să zică | VIDEO
Răspunsul pe care l-a dat Florin Ristei după ce Dani Oțil l-a întrebat când o să se însoare. Ce a putut să...
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x