Antena Căutare

Pepe, moment special la Neatza, alături de fiul lui. Apariția la TV a lui Pepe Junior i-a topit pe telespectatori | VIDEO

Pepe Junior și-a însoțit tatăl la Super Neatza cu Răzvan și Dani. Artistul și-a ținut fiul pe umeri în timp ce a cântat alături de Nico.

Pepe, Nico și Pepe Junior au fost prezenți în platoul de la Super Neatza, în emisia de pe 23 februarie 2024. Cei doi artiști au lansat piesa „Zile și nopți”, care vorbește despre dorul de cei dragi, care sunt nevoiți să stea departe de casă.

Pepe și Nico au transmis un mesaj emoționant cu piesa pe care au lansat-o împreună. Emoționantă a fost și reacția micuțului Pepe care a simțit nevoia de a sta cât mai aproape de tatăl său.

Îmbrăcat la fel ca tatăl său, Pepe Junior a bifat o apariție absolut adorabilă la TV. Micuțul a stat pe umerii artistului pe tot parcusul melodiei, iar în momentul în care Pepe l-a lăsat jos, micuțul s-a emoționat și a început să plângă. Tatăl său l-a liniștit imediat luându-l iar în brațe.

Citește și: Pepe a publicat un videoclip emoționant cu Rosa, fiica lui, cântând pe scenă. Dovada că talentul se moștenește

Îmbrăcat la fel ca tatăl său, Pepe Junior a bifat o apariție absolut adorabilă la Neatza. Momentul în care micuțul s-a lipit de artist i-a înduioșat pe toți: „Acum e și emotiv, pentru că așa sunt marii luptători”

„El e puternic de fel. Dar acum e și emotiv că așa sunt marii luptători”, a glumit Pepe.

„A simțit mesajul melodiei”, au spus Cuza și Radu Bucălae, glumind despre reacția micuțului care a plâns la finalul piesei.

„El acasă eu în alte părți. Eu la el m-am gândit. Dimineață m-a luat de mână și mi-a zis noi doi. Îi fac toate poftele, e lipit”, a spus Pepe despre fiul său.

Răzvan Simion a amintit de ziua în care Neatza a împlinit 16 ani și la petrecere s-a aflat și micuțul Pepe. În momentul în care tatăl său cânta, pepe Junior a îmbrățișat monitorul în care a văzut imagini cu artistul.

Citește și: Pepe și Yasmine Ody s-au fotografiat în urmă cu 20 de ani, fără să știe că vor deveni soț și soție. Imaginea de arhivă cu cei doi

Pepe este tatăl a trei copii minunați

Prezentatorul de la „Te cunosc de undeva!” este tatăl a trei copii extraordinari: două fete și un băiețel. Rosa, Maria și Pepe sunt cele 3 minuni din viața artistului Ionuț Nicolae Pascu (Pepe).

În timp ce fiica cea mare e orientată spre sport, cea mică e orientată spre artă.

„Maria e sportivă, face sport de performanță, este handbalistă, face și două antrenamente pe zi, deci e normal să arate așa și să se dezvolte frumos. Sportul e important și sănătos pentru copii și nu numai. Eu o susțin în tot ceea ce face, nu îmi fac griji pentru nimic”, a mai declarat vedeta de la Antena 1.

În ciuda faptului că nu mai formează un cuplu cu mama fiicelor sale, Pepe a încercat să rămână în relații bune cu Raluca Pastramă de dragul micuțelor lor.

Pepe şi Raluca Pastramă s-au despărțit oficial, la notar, după opt ani de căsnicie, pe data de 8 februarie 2021. Anunțul divorțului a fost făcut chiar de Pepe, pe canalul său de YouTube.

Pepe și Yasmine s-au căsătorit în secret în anul 2022, iar mama băiețelului ei a devenit doamna Pascu. Între Pepe și Yasmine este o diferență de vârstă de 16 ani.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă: Tiago și Gabriela”
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Legendele Olimpului la Super Neatza cu Răzvan și Dani. Un nou sezon începe pe cea mai mare plajă urbană, chiar de ziua lui Dani
Legendele Olimpului la Super Neatza cu Răzvan și Dani. Un nou sezon începe pe cea mai mare plajă urbană, chiar...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x