Antena Căutare

BNR, apel pentru românii care își scot banii din bănci de teama războiului. Ce trebuie să știe: „Cererea e mare”

Printre gesturile făcute din cauza panicii create de războiul din Ucraina de mai mulți români s-a numărat retragerea din bancă a unor sume de bani. Reprezentanți ai BNR au transmis un mesaj pentru români, spunându-le că în prezent moneda națională este stabilă.

Mai mulți români s-au grăbit să scoată bani de la bancă, pe fondul fricii legate de război | Shutterstock

Mai mulți români s-au înghesuit să scoată bani din bănci, de când a început războiul în Ucraina. Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu a afirmat că există semnale care ne indică faptul că nu ar trebui să intrăm în panică.

„Fiecare decide pe cont propriu. Dar haideţi să ne uităm un pic cum stau lucrurile. În acest moment avem o monedă stabilă, nu avem presiuni de niciun fel, băncile sunt foarte bine capitalizate, au lichidităţi suficiente”, a afirmat purtătorul de cuvânt al BNR, la RomâniaTV.

Dan Suciu a atenționat asupra faptului că nu are rost să ne stricăm depozitele din bănci pe fondul ostilităților din țara vecină.

Citește și: Clienții unor bănci din România, vizați de o campanie de fraudă prin e-mail. Alerta și recomandările date de autorități

Articolul continuă după reclamă

Dan Suciu: „Nu există vreun pericol iminent care să ne îndemne să stăm cu banii în buzunar”

„Nu are rost să ne stricăm depozitele, dacă ne uităm la dobânzi, pentru că dobânzile sunt în creştere. Nici nu există vreun pericol iminent care să ne îndemne să stăm cu banii în buzunar. Din punctul acesta de vedere, sunt o serie întreagă de elemente care ne fac să credem că ar fi mai bine să nu intrăm în panică”, a spus Dan Suciu.

Totodată, Dan Suciu a făcut apel la cetățeni să înțeleagă că nu pot primi banii pe loc, ci la un interval de timp pentru că cererea este mare.

Citește și: Cum a justificat proprietarul benzinăriei din Beiuș creșterea prețului la combustibil la 11 lei pe litru

„Dacă vrem să schimbăm bani, sigur că o putem face, e o opţiune personală, bani sunt, dar să o facem ţinând cont de constrângerile pe care le au băncile când vrem noi banii. Nu ni-i vor da pe loc, ci la un interval de timp, în funcţie de cererea existentă. Cerere care, într-adevăr, e mare", a declarat Dan Suciu.

Adrian Vasilescu: Și la începutul pandemiei foarte mulți s-au repezit să retragă depozitele

Consilierul guvernatorului BNR a delarat la rândul său că nu ete prima dată în ultimul timp când românii fug la bănci pentru a-și scoate depozitele, pentru că așa au făcut și la începutul pandemiei de coronavirus.

„Problema nu este de masă, sunt încercări punctuale, este normal, când apare o situație, sunt unii grăbiți să schimbe ceva. Avem foarte multe experiențe în această privință și cea mai recentă este din 2020, când a început criza sănătății publice când foarte mulți s-au repezit, chiar dintre cei cu depozite mari, să le retragă. Le-au pus în case de bani, dar, după două săptămâni, au văzut că sunt într-o gravă eroare și au revenit cu depozitele, a afirmat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, pentru dcnews.ro.

Războiul dintre Rusia și Ucraina a început în zorii zilei de 24 februarie, iar imagini tulburătoare au fost surprinse încă din primele ore ale războiului.

Citește și: Imagini mișcătoare la granița Ucrainei. Și-a lăsat copiii adulți în urmă, dar a salvat de război alți prunci, pe care nu îi știa

Occidentul a intensificat în ultimele zile furnizarea de arme către Ucraina, pentru a ajuta țara să se apere împotriva invaziei Rusiei, iar răspunsul Kremlinului nu a întârziat să apară.

Kremlinul a acuzat pe 28 februarie Uniunea Europeană de comportament ostil faţă de Rusia, şi a specificat că furnizarea de arme către Ucraina a fost „periculoasă şi destabilizatoare”.

Citește informații actualizate despre război pe observatornews.ro.

Cum a justificat proprietarul benzinăriei din Beiuș creșterea prețului la combustibil la 11 lei pe litru... (P) Patru strategii de învățare necesare pentru dezvoltarea de noi abilități...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Când se dă drumul la căldură în București și ce a anunțat ministerul Energiei, Bogdan Ivan, după avaria de la CET Sud
Când se dă drumul la căldură în București și ce a anunțat ministerul Energiei, Bogdan Ivan, după avaria de...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Top 5 dispozitive de fitness pe care le poți achiziționa în rate fără dobândă
(P) Top 5 dispozitive de fitness pe care le poți achiziționa în rate fără dobândă
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x