Antena Căutare

Admitere Liceu 2023. Cum se completează corect fișa de înscriere. Greșelile făcute de absolvenți care îi pot costa locul dorit

După Evaluarea Națională 2023, absolvenții claselor a VIII-a nu au scăpat de emoții. Pentru ei urmează acum o etapă la fel de importantă, cea a înscrierii la liceul mult râvnit pentru care au depus efort în toată această perioadă.

Galerie
Admitere Liceu 2023. Cum se completează corect fișa de înscriere | Shutterstock

Începând cu data de 6 iulie 2023, absolvenții claselor a VIII-a pot completa fișele de încriere la liceu. Perioada de înscriere la liceu se încheie pe 19 iulie 2023, astfel încât până atunci, elevii trebuie să își aleagă liceul unde vor să studieze în continuare, dar și să stabilească opțiunile „de rezervă”, în funcție de nota de la Evaluarea Națională.

Anul acesta, în premieră, admiterea la liceu se face doar pe baza notelor obținute la examenul final, ceea ce înseamnă media de intrare în liceele de top ar putea scădea cu zeci de sutimi, spun directorii, potrivit antena3.ro.

În acest context, completarea fișelor de înscriere la liceu în mod corect este cu atât mai importantă pentru ca viitorii liceeni să nu piardă locul mult râvnit. Iată care sunt cele mai comune greșeli pe care le fac absolvenții și părinții acestora, dar și cum pot fi evitate

Cum se completează corect fișa de înscriere la liceu 2023. La ce trebuie să fie atenți elevii și părinții lor

Articolul continuă după reclamă

Înscrierea la liceu a început după ce s-au afișat rezultatele de la Evaluarea Națională, dar și mediile, iar Ministerul Educației a publicat Ghidul de Admitere la liceu 2023.

„6 - 7 și 10 - 17 iulie 2023 - Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită. Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului”, transmite Ministerul Educației.

Citește și: A făcut contestație la Evaluarea Națională după ce a luat 7,85 la română și a avut o surpriză când a aflat nota definitivă

În plus, având în vedere că este un „an atipic”, consilierul școlar Ana Maria Oancea a explicat pentru televiziunea națională ce ar trebui să știe elevii și părinții când completează fișa de admitere la liceu 2023.

„Când completăm opțiuni, noi trebuie să avem în vedere atâtea locuri cât numărul pe București pe care îl reprezintă copilul meu”, potrivit edupedu.ro. Aceasta a precizat că părinții care se uită la broșura de admitere 2023 să ia în considerare faptul că anul trecut a contat la media finală și media claselor gimnaziale.

Cum se completează corect fișa de înscriere la liceu 2023

În primul rând, conform metodologiei, completarea opțiunilor la școală se face pe baza unei programări realizate telefonic sau prin e-mail. Procesul se realizează la numărul de telefon, pe adresa de e-mail comunicate de unitatea de învățământ.

Cu toate acestea, absolvenții claselor a VIII-a au posibilitate de a trece prin procesul de înscriere la liceu online. Indiferent de alegerea făcută, este important ca adolescenții să fie asistanți de părinți și chiar de diriginți pentru a se asigura că nu omit vreo etapă importantă.

Candidații vor nota pe fișa de înscriere, în ordinea preferințelor, codurile specifice unităților și specializărilor pe care doresc să le urmeze. Este important ca aceste coduri să fie notate corect, pentru că orice greșeală poate conduce la o repartizare nedorită.

Citește și: Cum se calculează corect media de admitere la liceu în 2023. Nu se mai ia în considerare media din anii de gimnaziu

Pe lângă codurile specifice opțiunilor dorite, elevii trebuie să noteze CNP-ul, data nașterii, numele, prenumele, codul școlii de proveniență, media claselor V-VIII, notele obținute la Evaluarea Națională 2023 la fiecare materie în parte și nota obținută la limba și literatura maternă, dacă este cazul.

„Este important de știut faptul că, atunci când completăm opțiunile, avem nevoie să ne asigurăm că avem un număr suficient de opțiuni. Ca să facem acest lucru, avem în vedere punerea pe primele poziții a unor variante care au o medie până la un punct peste nota pe care am obținut-o noi”, a precizat Ana Maria Oancea, potriv

„Ce este mai important este ca opțiunile să continue cu cel puțin două puncte mai jos față de media pe care o are copilul. Lucrul acesta este foarte, foarte important și noi le recomandăm părinților să treacă cât mai multe opțiuni”, a completat consilierul școlar.

Rezultatele către candidații repartizați computerizat în învățământul liceal vor fi comunicate pe 19 iulie 2023.

Citește și: Admiterea la liceu 2023. Care este calendarul de înscriere și metodologia de admitere

Acte necesare pentru înscrierea la liceu 2023

După ce află la ce liceu a fost admis, elevul va depune un dosar de înscriere la respectiva unitate de învățământ, în perioada 20-25 iulie, alcătuit din următoarele:

  • cerere de înscriere
  • carte de identitate
  • certificat de naştere,
  • copii de pe actele de identitate ale părinţilor
  • adeverinţă cu notele şi media generală de la Evaluarea Naţională 2023
  • foaia matricolă pentru clasele V-VIII, document care la rândul său includă și media generală
Rezultate BAC 2023 după contestații. Notele finale au fost afișate... Surpriză pentru un elev care a contestat nota la BAC 2023. Luase 7 și a crezut că merită mai mult. Cât a primit după rec...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Când revin elevii la școală după vacanța de Paște. Câte săptămâni de cursuri mai sunt până la vacanța de vară
Când revin elevii la școală după vacanța de Paște. Câte săptămâni de cursuri mai sunt până la vacanța de...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Rezultate Simulare BAC 2026. Cum pot afla elevii de clasa a XII-a notele
Rezultate Simulare BAC 2026. Cum pot afla elevii de clasa a XII-a notele
Marjorie de Sousa rămâne internată în spital. Care este starea de sănătate a vedetei în prezent
Marjorie de Sousa rămâne internată în spital. Care este starea de sănătate a vedetei în prezent Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
În Venezuela, trei luni de salariu minim nu valorează nici măcar un dolar. „Rafturile pot fi pline, dar banii nu ajung”
În Venezuela, trei luni de salariu minim nu valorează nici măcar un dolar. „Rafturile pot fi pline, dar banii nu... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Președintele Nicușor Dan tocmai a promulgat legea! Închisoare pe viață pentru cine face asta!
Președintele Nicușor Dan tocmai a promulgat legea! Închisoare pe viață pentru cine face asta! BZI
Horoscopul lunii mai 2026: Cine va avea noroc în dragoste și cine își va asuma riscuri?
Horoscopul lunii mai 2026: Cine va avea noroc în dragoste și cine își va asuma riscuri? Jurnalul
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea împotriva femicidului
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea împotriva femicidului Kudika
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO Redactia.ro
Cel mai lung zbor din lume va dura 22 de ore şi va fi inaugurat în 2027. Ce rută va opera
Cel mai lung zbor din lume va dura 22 de ore şi va fi inaugurat în 2027. Ce rută va opera Observator
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Mâncărimea picioarelor în sarcină. Tot ce trebuie să știi
Mâncărimea picioarelor în sarcină. Tot ce trebuie să știi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x