Antena Căutare

Descoperire excepțională! Arheologii au găsit un mormânt din perioada fondatorului Romei, Romulus

După un an de căutări, echipa de arheologi care lucrează în situl arheologic de lângă Colosseum a anunțat că a descoperit mormântul lui Romulus, fondatorul mitologic al Romei.

Galerie
Arheologii au găsit un mormânt din perioada fondatorului Romei, Romulus

Descoperirea este considerată "excepțională" de arheologi. Ceea ce ar putea fi mormântul lui Romulus, regele fondator al Romei, a fost prezentat pentru prima oară publicului vineri, la Roma, scrie AFP.

Situl era cunoscut de specialiști, și în special de italianul Giacomo Boni (1859-1925) care, încă din secolul al XIX-lea, a emis ipoteza că în Forumul roman, în jurul Comitium - spațiul prevăzut pentru reuniunile publice în antichitate - s-ar putea afla un "heroon", monument ridicat în memoria unui personaj ilustru sau eroic, care ar putea fi cel al fondatorului orașului.

Oamenii de ştiinţă au descoperit primul animal care nu respiră. "Aceste organisme au evoluat"

Descoperire excepțională! Arheologii au găsit un mormânt din perioada fondatorului Romei, Romulus

Articolul continuă după reclamă

Săpături recente, efectuate în Parcul arheologic al Colosseumului, au permis confirmarea acestei ipoteze prin aducerea la lumină a unui "sarcofag din tuf (cunoscut lui Giacomo Boni) de circa 1,40 metri lungime, asociat cu un element circular, probabil un altar", cele două elemente datând din secolul al VI-lea Î.H. potrivit Parcului.

"În lucrările sale, Giacomo Boni nu a interpretat acest loc, l-a descris doar afirmând că a văzut un cufăr sau un bazin (care corespunde sarcofagului) și un cilindru de piatră", a declarat directorul Parcului, Alfonsina Russo, care a prezentat pentru prima oară situl presei.

Descoperire excepțională! Arheologii au găsit un mormânt din perioada fondatorului Romei, Romulus

"Această informație a fost apoi uitată timp de un secol, la fel ca și localizarea exactă și pentru noi a fost o mare descoperire să-l redescoperim așa cum l-a descris Boni", a adăugat ea.

Responsabilii Parcului au precizat însă că deocamdată este imposibil "să afirmi științific" că este vorba de mormântul lui Romulus.

"Este doar o sugestie bazată pe surse antice care, toate, evocă pentru această zonă a Forumului prezența mormântului lui Romulus", a explicat cea care a condus cercetările, Patrizia Fortini.

Descoperire excepțională! Arheologii au găsit un mormânt din perioada fondatorului Romei, Romulus

"Este cu siguranță un monument important, forma sarcofagului te duce cu gândul la un memorial, dar ce a fost cu adevărat nu putem spune", a adăugat ea.

Legenda spune că Roma a fost fondată în 21 aprilie anul 753 Î. H. de către Romulus, care și-a ucis fratele Remus pentru că a încălcat brazda pe care o trasase pentru a marca granița noului oraș.

O "populație fantomă" s-a desprins din oamenii moderni și a trăit în Africa în urmă cu 500.000 de ani

O girafă ALBĂ ca spuma laptelui și puiul ei, la fel de alb, măcelăriți! Era un cuplu UNIC în lume! Foto... Un american a pledat vinovat pentru că a încercat să vândă tablouri de Basquiat şi Warhol false în valoare de 6 milioane...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta producția de hrană
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x