Antena Căutare

Creatura găsită în Florida, asemănătoare cu un șarpe, care măsura aproape 1 metru. Și cercetătorii au fost uimiți să o descopere

O creatură bizară, asemănătoare cu un vierme, a fost găsită în SUA. Este prima dată când acești ambinieni, care există de sute de milioane de ani, au apărut în sălbăticie.

Galerie
Apode preferă să se adăpostească sub pământ sau în apă dulce | Shutterstock.com

Conform Scientalert, s-a confirmat abia acum faptul că o creatură prinsă în 2019, în Florida, este o Apodă. Specia este originară din Columbia și Venezuela și poate crește mai mult de jumătate de metru în lungime.

Amfibianul capturat a murit recent și a fost trimis specialiștilor de la Universitatea din Florida, unde analizele ADN au arătat că este, într-adevăr o Apodă.

Citește și: Luis Padron, tânărul care se consideră "trans-specie", s-a transformat într-o creatură fantastică. Acesta are înfățișarea unui elf

”Se știu foarte puține despre aceste animale în sălbăticie, dar nu este nimic deosebit de periculos la ele și nu par a fi prădători serioși. Probabil vor mânca animale mici și vor fi mâncați, la rândul lor, de cele mai mari. Aceasta ar putea fi doar o altă specie introdusă în diversitatea Floridei”, a explicat herpetologul Coleman Sheehy de la Universitatea din Florida.

Articolul continuă după reclamă

Ce sunt Apodele

Ceea ce știu experții despre Apode este că ele preferă să se adăpostească sub pământ sau în apă dulce. Cum unele specii ating lungime de 152 centimetri, ar putea părea vânători formidabili. Dar, din nefericire pentru ei, au o vedere foarte slabă, de unde și numele ”caecilians”, care se traduce prin ”cei orbi”.

Recent s-a descoperit că Apodele au glande veninoase de tip șarpe - singurii amfibieni care le au - și, de fapt, ar putea fi cel mai antic animal cu o mușcătură veninoasă.

De la prima examinare, din 2019, au fost întocmite mai multe rapoarte despre tipuri creaturi din sudul Floridei.

Citește și: Au instalat echipament video în camera copiilor, iar ce au observat într-o noapte i-a lăsat fără cuvinte. Ce apare lângă pătuțuri

”În acest moment, într-adevăr nu știm suficient pentru a spune dacă numărul Apodelor crește în Canalul C-4. Asta vrem să aflăm.”, a mai explicat Sheehy.

Cu toate acestea, condițiile regăsite în Tamiami Canal sunt potrivite pentru aceste creaturi pentru că există vegetație acvatică, iar apa curge lin. Din punct de vedere tehnic, Apodele au mai fost în SUA, dar nu au rămas: rămășițele fosilizate care datează de 170 milioane de ani au fost găsite în sud-vestul american. Până la noua descoperire nu au fost găsiți descendenți nicăieri în nordul Mexicului.

În ceea ce privește modul în care au ajuns în Florida, cercetătorii nu au răspuns sigur. Având în vedere că aceștia sunt animale de companie des întâlnite în SUA și se pot reproduce în captivitate, Sheehy crede că exemplarul identificat ar fi putut fi un animal de companie pe care cineva nu l-a mai dorit.

Citește și: Creatura bizară care a tulburat Internetul, a cărei față pare a fi dintr-un film de groază. "Parcă ar fi Alien"

"Nu credeam că vom găsi într-o zi o Apodă în Florida. Deci, aceasta a fost o surpriză uriașă", a adăugat Sheehy.

Puțini pot ghici vârsta lui Tristan Lee. Pare un adolescent, dar ar putea fi lejer bunic. Câți ani are... Brittanny Bigley și-a regăsit sora după 25 de ani, pe Facebook. Ce a observat când a văzut-o și era "să-i sară inim...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta producția de hrană
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x