Antena Căutare

Kathleen Osborne,femeia care a aflat simultan că e gravidă și suferă de cancer.Ce decizie drastică a luat în legătură cu corpul ei

Kathleen Osborne, o tânără în vârstă de 28 ani, din Cambridgeshire, a primit o veste bună și una proastă în aceeași zi, iar tânăra a avut de luat o decizie importantă.

Galerie
Kathleen Osborne, o tânără în vârstă de 28 ani, din Cambridgeshire, a primit o veste bună și una proastă în aceeași zi, iar tânăra a avut de luat o decizie importantă. | Profimedia

După ce se luptase deja cu boala incurabilă de două ori, Kathleen a aflat că a recidivat cancerul chiar când ea a rămas însărcinată. Totul a început când a descoperit o umflătură pe piciorul ei drept.

Decizia dificilă pe care a luat-o Kathleen

Atunci a decis să meargă la medic pentru mai multe investigații și prin intermediul unei radiografi a aflat că trebuie să ducă din nou o luptă grea. Tânăra de 28 de ani a aflat că a recidivat cancerul osos cu care se mai luptase ani de-a rândul.

Având în vedere că doar ce aflase că e însărcinată, medicii au rugat-o să aleagă între cele două opțiuni pe care le avea: fie făcea întrerupere de sarcină și continua tratamentul pentru a se vindeca, fie păstra sarcina și îi lăsa pe medici să îi amputeze piciorul.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: O femeie a găsit pe o plajă o sticlă veche, cu un bilet înăuntru. Hârtia din interior a făcut-o să intre în Cartea Recordurilor

Kathleen avea de luat o decizie care i-ar fi schimbat viața pentru totdeauna și orice ar fi ales, i-ar fi fost extrem de dificil. Cu toate acestea, știind că e o luptătoae și fiind sprijinită de persoanele dragi din viața ei, Kathleen a decis să îi fie amputat piciorul drept pe când era însărcinată în patru luni.

Din nefericire, cu 8 săptămâni înainte de a o naște pe fetița ei, Aida-May, Kathleen a aflat că boala s-a extins în plămâni, recidivând de această dată și mai grav. Medicii i-au confirmat că se află în stadiu terminal.

Kathleen Osborne și lupta ei cu cancerul

Kathleen a fost diagnostică cu cancer pentru prima data când avea doar 11 ani. În 2005 medicii au descoperit că avea o umflătură pe piciorul drept, umflătură ce s-a dovedit a fi osteosarcom, cancer osos.

Katheleen, care pe atunci era doar o adolescentă, a început tratamentul de chimioteramie și a fost operată la picior. Timp ce 11 ani, Kathleen știa că învinsese cancerul și în această perioadă a adus pe lume doi copii, Hayden, acum în vârstă de 9 ani și pe Leo, un alt băiețel în vârstă de 5 ani.

Citește și: Îți amintești de „micul Hercule”, băiatul plin de mușchi care făcea sute de flotări? Cum arată azi Richard Sansrak

În 2016, din nefericire, Kathleen a primit vestea nefastă că din nou cancerul a recidivat. De această dată se împrăștiase pe suprafața plămânilor.

“La aproximativ 3-4 luni după ce l-am născut pe cel de-al doilea fiu al meu, Leo, am simțit o durere puternică în spate și nu mă puteam mișca”, a povestit femeia în vârstă de 28 ani, potrivit Daily Mail.

În martie 2017, după tratamentul sever și o intervenție chirurgicală dificilă, femeia a fost din nou declarată vindecată de către medici.

Cu toate acestea, în 2020, cancerul a recidivat, iar de această dată lupta cu boala se anunța una și mai dificilă, după ce a aflat că e însărcinată. Medicii au pus-o să aleagă între sarcină sau piciorul ei drept, iar Katheleen a ales să își ducă sarcina până la capăt în timp ce piciorul i-a fost amputat.

După ce a născut, știind deja că a fost rediagnosticată pentru a patra oară cu cancer în stadiu terminal, de această dată inoperabil, Kathleen încearcă să se bucure cât mai mult posibil de timpul pe care îl mai are cu cei trei copii ai săi.

“Ăsta e singurul meu focus acum – să am amintiri cu copiii mei. Nu șiu cât timp mi-a mai rămas, ar putea fi ani sau doar câteva luni”, a mai adăugat femeia.

Invitații de la nuntă au crezut că nu văd bine. Ce „test” le-a dat mirele, ca să se poată așeza fiecare la masa lui... Tom Bosworth, un pescar din Florida a descoperit o nouă specie marină. Cum arată "peștele lipie"...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
În ce țări s-ar putea repeta dezastrul din Nepal. 15 milioane de persoane sunt în pericol
În ce țări s-ar putea repeta dezastrul din Nepal. 15 milioane de persoane sunt în pericol
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cele 6 structuri misterioase care se ascund în adâncul Pământului. Experții n-au mai descoperit așa ceva până acum
Cele 6 structuri misterioase care se ascund în adâncul Pământului. Experții n-au mai descoperit așa ceva până...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x