Antena Căutare

Localitatea din România unde te costă mai puțin slujba de botez, înmormântare și nuntă. Care sunt tarifele cerute în 2023

Mitropolia Olteniei a stabilit în luna martie un plafon financiar pentru nunți botezuri și înmormântări. Cât vor fi acum taxele.

Galerie
Localitatea din România unde te costă mai puțin slujba de botez, înmormântare și nuntă. | Shutterstock.com

Pentru nunți, botezuri și înmormântări există taxe care trebuie plătite de fiecare familie. Uneori sumele nu sunt deloc micuțe, dar asta depinde de fiecare mitropolie în parte. De exemplu, mitropolia Olteniei a decis că oamenii vor plăti mult mai puțin pentru aceste evenimente.

Cât vor fi de acum taxele pentru nunți, botezuri și înmormântări. Sumele sunt considerate drept contribuții ale credincioșilor pentru slujbele religioase

Mitropolia Olteniei a impus un plafon pentru taxele de înmormântare, botez, dar și nuntă. Decizia mitropoliei a devenit lege în toate parohiile din Oltenia, după ce forul bisericesc a impus luna trecută un plafon financiar pentru slujbe, potrivit Antena 3 CNN. Decizia a fost luată în Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei și se va aplica în toate bisericile din județele Dolj și Gorj.

Cererea pentru astfel de evenimente este foarte mare, iar religia impune prezența unui preot care să săvârșească slujbele religioase. Taxele percepute pentru organizarea unor astfel de evenimente importante sunt considerate drept contribuții ale credincioșilor pentru slujbele religioase săvârșite de către preoți. În documentul emis de către acest for au fost stabilite sumele maxime ce pot fi percepute pentru astfel de evenimente.

Articolul continuă după reclamă

În cazul nunților, oltenii pot plăti suma maximă de 600 de lei, iar pentru organizarea de evenimente precum înmormântări și botezuri, aceștia vor plăti maximum 500 de lei. Aceeași taxă va fi aplicată și pentru slujbele de pomenire organizate la 40 de zile de la decesul unei persoane, potrivit aceleiași surse.

Citește și: De ce nu e bine să se întâlnească și privească două mirese în ziua nunții lor. Care e pericolul, conform bătrânilor

Cât costă un loc de veci în București. Sumele nu sunt deloc mici, iar unii oameni aleg să și-l cumpere din timpul vieții pentru a nu pune presiune pe familii

În București există nu mai puțin de 27 de cimitire, iar unele dintre ele sunt considerate lux. De exemplu, dacă cineva vrea să cumpere o criptă de lux în Cimitirul Bellu, sumele se situează între 10.000 și 50.000 de euro pentru un loc de veci, mai ales dacă este vorba de a sta alături de personalități marcante care s-au stins din viață.

Sumele sunt comparabile cu o garsonieră într-un loc situat bine din Capitală. Pentru un loc de 5 m pătrați trebuie să scoți mii de euro din buzunar, tu din timpul vieții sau familia ta.

Citește și: Ion Țiriac și-a cumpărat loc de veci care costă cât un apartament din Capitală. Despre ce sumă uriașă este vorba

Femeia care a devenit „un personaj viu din desenele animate” este de nerecunoscut după ce a renunțat la operațiile estet... De ce este 11 aprilie considerată cea mai norocoasă zi din 2023. Este denumită și „Ziua Miracolelor”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Implantul cerebral care redă vocea pacienților paralizați în timp real. Cum funcționează
Implantul cerebral care redă vocea pacienților paralizați în timp real. Cum funcționează
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Plantele otrăvitoare care pot crea medicamentul viitorului. Secretul descoperit de experți
Plantele otrăvitoare care pot crea medicamentul viitorului. Secretul descoperit de experți
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x