Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleLouis Vierne a fost unul dintre cei mai de seamă organiști ai Catedralei Notre-Dame din Paris. A câștigat postul în 1900, după o luptă în care a concurat cu alți 500 de specialiști. Pe 2 iunie 1937, în timp ce se afla în mijlocul celui de-al 1750-lea concert al său în interiorul bisericii, a suferit un infarct, decedând, exact așa cum și-a dorit: piciorul său inert a rămas să apese pedala ”E”...
Louis Vierne se născuse la Poitiers, pe la 1870. Era aproape orb din naștere, din cauza unor probleme. Dar, în același timp, simțea muzica. Pe când avea numai doi ani, un pianist a cântat, lângă el, ceva de Schubert. Cu mânuțele sale mici, s-a apucat, apoi, să reproducă piesa...
Era prea talentat, așa că a ajuns la Conservatorul din Paris. La 1892, îl găsim asistent al marelui organist Charles-Marie Widor, la faimoasa ”Saint-Suplice”. În 1900 se prezintă la concursul pentru postul de organist la Notre-Dame. Examenul e greu, are de înfruntat peste 500 de candidați, toți unul și unul. Dar învinge.
Se apucă de treabă, însă boala i se agravează. Pe hârtie, legal, e considerat orb, dar nu vrea să abandoneze. Dezvoltă un sistem special de pe care ”citește” notele, apoi trece la Braille. Ca și cum asta nu e de ajuns, dă divorț de a sa soție și-și pierde atât fratele, Rene, cât și fiul, Jacques, pe câmpurile de bătălie din Primul Război Mondial. Dar lumea nu mai are ochi pentru faimoasa sa orgă, ce are nevoie de o restaurare. Se urcă pe vapor, pleacă în Statele Unite, unde dă concerte faimoase și adună bani. La aniversarea de 60 de ani, prietenii îl întreabă ce-și dorește. Îi uimește pe toți. ”Vreau să mor pe orgă, în timpul unui concert!” Îl lasă în pace, astea nu-s dorințe...
Dă să treacă strada, când o mașină îl lovește. Vor să-i amputeze piciorul. Se opune. ”Cum mai calc pedalele?”, întreabă. Finalmente, îl salvează, dar recuperarea durează aproape un an. ”Fierbe” că nu poate cânta într-una dintre cele mai aglomerate perioade ala Catedralei. Pentru meritele sale e ”uns” Cavaler al Legiunii de Onoare, în 1931.
Pe 2 iunie 1937 are concertul său cu numărul 1750. 37 de ani ca organist la Notre-Dame și 1750 de evenimente. Audiența e mirată. ”A cântat ca-n vremurile bune, cu o forță de nedescris”. Termină ”Stele pour un enfant defunt”. Se lasă o liniște de mormânt. Apoi are două improvizații. Ambele sunt în Braille. Cade în față, de pe bancă, în timp ce piciorul beteag îi rămâne apăsat pe pedala ”E” a faimoase orgi. Așa moare, exact cum și-a dorit. Pe instrument, în plin concert...
