Antena Căutare

O fetiță i-a dat unei iguane să mănânce dintr-o prăjitură. Mai târziu, mâna copilului a început să se umfle și să crească

O fetiță și părinții ei au trecut printr-o experiență neobișnuită, după ce au făcut o excursie în Costa Rica, unde cea mică a hrănit o iguană.

Galerie
O fetiță i-a dat unei iguane să mănânce dintr-o prăjitură. Mai târziu, mâna copilului a început să se umfle și să crească | Profimedia

Abia după ce a consultat doi medici și a făcut o biopsie, familia ei și-a dat seama care era, de fapt, cauza.

Citește și: El este bărbatul care se consideră cel mai tatuat om din lume. Cum arăta înainte ca tot corpul să îi fie acoperit de cerneală

Ce s-a întâmplat cu fetița care a hrănit o iguană cu o prăjitură. Mâna a început să i se umfle și să crească

Specialiștii susțin că fetița s-ar fi infectat cu o bacterie rară în urma mușcăturii de iguană.

Articolul continuă după reclamă

Cazul fetiței, Lena Mars, va fi susținut la Congresul European de Microbiologie Clinică și Boli Infecțioase care va avea loc în luna aprilie. Ea încă se recuperează la domiciliul ei din San Jose, California, notează CNN.

Lena și părinții ei, Julian și Luisa, au făcut o excursie în Costa Rica, în martie anul trecut. În timp ce se aflau pe o plajă, părinții fetei i-au cumpărat o gustare dulce. Neașteptat, a apărut și o iguană lângă copilă.

Iguanele sunt comune în Costa Rica. Sunt cunoscute ca fiind inofensive, hrănindu-se cu fructe și frunze, însă experții susțin că reptila cu pricina ar fi dezvoltat și un apetit pentru dulciuri.

Citește și: Prăjitura Kinder felie de lapte sau Milchschnitte

Iguana s-ar fi îndreptat spre fată și ar fi mușcat-o de degetul mijlociu al mâinii stângi, făcând-o să-i dea și ei din prăjitură, apoi, reptila ar fi fugit cu gustarea.

Expertul în microbiologie dr. Jordan Mah, unul dintre autorii cazului care va fi relatat, a lucrat la testele de laborator în cadrul Departamentului de Patologie de la Universitatea Stanford. Medicul susține că, cel mai probabil, părinții fetei nu s-au gândit că fetița ar fi putut să fie mușcată de iguană, când au adus-o la cabinet pentru că i se umflase mâna.

Rana părea inițial superficială, dar au dus-o pe fată la o clinică locală, unde angajații au dezinfectat rana cu alcool și i-au administrat antibiotice timp de cinci zile.

Rana părea să se fi curățat în aproximativ două săptămâni. Doar cinci luni mai târziu, când părinții ei au observat o umflătură de mărimea unui ban pe mâna fetei în același loc, s-au gândit că ar trebui să o ducă la alt medic. Fata le-a spus că nu doare și că nu există alte simptome.

Pediatrul ei a crezut că umflătura ar putea fi un chist inofensiv și le-a spus părinților ei să-l supravegheze. Dar când umflătura a continuat să crească și a început să-i provoace dureri ușoare, părinții au dus-o pe fată la un ortoped, care i-a sugerat o biopsie.

Citește și: Bărbatul care a cheltuit 60.000 de dolari doar pentru a avea posteriorul ca al lui Nicki Minaj. Cum arăta înainte de intervenții

În noiembrie, medicul a îndepărtat umflătura de 2 centimetri. Oamenii de știință s-au uitat mai atent, în laborator, și au descoperit că fetița avea o infecție rară cu Mycobacterium marinum, o micobacterie non-tuberculoasă care provoacă, mai frecvent, o boală asemănătoare tuberculozei la pești.

Trăiește în apa dulce și sărată, dar rareori infectează oamenii. De obicei, atunci când oamenii sunt infectați, se întâmplă după ce o rană deschisă a fost expusă la bacteriile din apă. Majoritatea persoanelor care fac aceste infecții dezvoltă o erupție cutanată care se poate răspândi într-o formă de cerc. Poate dezvolta un nodul cu puroi sau se poate transforma într-un ulcer.

Majoritatea antibioticelor nu funcționează asupra acestor tipuri de infecții, așa că medicii i-au alcătuit un tratament din mai multe substanțe.

„De obicei, cu aceste infecții, pentru că durează foarte mult să se dezvolte și sunt puțin mai pretențioase, trebuie să le tratezi pentru o perioadă mai lungă de timp, uneori câteva luni”, a precizat expertul în microbiologie dr. Jordan Mah.

O femeie s-a dus cu fiica ei la un control oftalmologic, pentru că observase ceva ciudat la ochiul copilei. Ce a putut d... Un album foto uitat în podul casei a scos la iveală un adevăr dureros. Se căsătorise cu sora lui vitregă fără să știe...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta producția de hrană
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x