Antena Căutare

O poveste de dragoste neobișnuită. Cum au ajuns doi tineri să se căsătorească după un transplant de inimă făcut în aceeași zi

Cei doi tineri și-au găsit dragostea într-un context mai puțin obișnuit! Află din rândurile de mai jos despre ce este vorba!

Galerie
Povestea de dragoste neobișnuită dintre doi tineri. Cum au ajuns să se căsătorească după un transplant de inimă | Profimedia

Taylor Givens și Collin Kobelja s-au cunoscut în camera de recuperare a spitalului în care erau internați, tot acolo infiripându-se și dragostea dintre ei, potrivit Antena 3. Pentru că ambii sufereau de probleme cu inima, cei doi se aflau acolo pentru un transplant.

Citește și: O femeie a dat de permis de peste 960 de ori, cheltuind, în total, o avere. Nu se aștepta la așa ceva după reușita mult așteptată

Povestea impresionantă de dragoste dintre doi tineri care s-au îndrăgostit pe patul de spital

Se pare că tinerii ar fi făcut transplantul de inimă în aceeași zi, într-un spital din statul american, Virginia, în anul 2011, potrivit sursei citate mai sus. Ea, în vârstă acum de 29 de ani, mărturisește că a suferit transplantul de inimă, după ce a fost diagnosticată cu cardiomiopatie virală.

Articolul continuă după reclamă

Pe de altă parte, el, în vârstă de 34 de ani, s-a născut cu o boală cronică de inimă, motiv pentru care, în acel moment, trecea printr-un al doilea transplant de inimă, potrivit Antena 3.

Imediat după operație, cei doi au fost repartizați în camere de recuperare învecinate. Deși interesul apăruse încă de la prima întâlnire de pe holurile spitalului, cei doi nu au dat prea mare importanță sentimentelor, pentru că se simțeau nefericiți, fiind mult prea preocupați de starea lor de sănătate:

„Amândoi eram nefericiți.”, a mărturisit Taylor pentru CBS News și citat de Antena 3.

Citește și: O femeie a observat un bărbat bolnav pe peron. Îngrijorată, a alertat personalul trenului, dar a descoperit altceva

Viața i-a adus, din nou, împreună, cu ocazia unei vizite de rutină la spital

La cinci ani de la transplantul care i-a făcut să se cunoască, cei doi s-au reîntâlnit la spital. Cu acel prilej, tinerii au decis să își acorde o întâlnire în oraș, înafara zidurilor spitalului, pentru a se cunoaște mai bine. Plecând de la faptul că amândoi făcuseră un transplant de inimă, și-au dat seama că din start aveau un lucru în comun:

„A fost drăguț, pentru că a trebuit să ne luăm medicamentele în același timp, același medicament!”, a mărturisit Taylor, citată de sursa mențioantă mai sus./„Cu siguranță am simțit o scânteie și nu mă așteptam deloc la asta”, a mai adăugat aceasta.

În cele din urmă, în anul 2019, cei doi s-au căsătorit și s-au mutat în Maryland. Deși se confruntă, în continuare, cu probleme serioase de sănătate, soții au ales să rămână împreună și să se susțină reciproc, mărturisind că se simt mult mai puternici atunci când sunt împreună, potrivit people.com, citat de Antena 3.

Citește și: Bărbatul care a cheltuit 60.000 de dolari doar pentru a avea posteriorul ca al lui Nicki Minaj. Cum arăta înainte de intervenții

O femeie a dat de permis de peste 960 de ori, cheltuind, în total, o avere. Nu se aștepta la așa ceva după reușita mult ... De ce sunt trufele atât de scumpe. Motivul pentru care aceste ciuperci de încrengătură scoase din pământ sunt considerat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Românii care au câștigat un Oscar, deși puțini au auzit despre ei.Invenția lor e folosită în unele dintre cele mai cunoscute filme
Românii care au câștigat un Oscar, deși puțini au auzit despre ei.Invenția lor e folosită în unele dintre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum l-a înfruntat o româncă pe Elon Musk. Inițialele ei erau gravate pe bateriile Tesla, dar s-a luptat ani întregi cu firma
Cum l-a înfruntat o româncă pe Elon Musk. Inițialele ei erau gravate pe bateriile Tesla, dar s-a luptat ani...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x