Antena Căutare

O tânără privea pozele din vacanță, dar când s-a uitat atent a văzut ceva neașteptat pe fundal. Ce a descoperit

O tânără a vrut să revadă pozele și filmulețele dintr-o vacanță, dar nu mică i-a fost surpriza atunci când a văzut ce apare în imagini, de fapt.

Galerie
Femeia a făcut o descoperire ce a lăsat-o fără cuvinte și a dezvăluit ce apărea în pozele sale, de fapt | sursa foto: Profimedia

Femeia a decs într-o zi să îi arate iubitului său fotografii și filmări dintr-o vacanță în care fusese cu ceva timp în urmă, dar când a privit mai atent a făcut o descoperire neașteptată, ce a lăsat-o fără cuvinte. Imaginile au ajuns pe internet și au devenit virale în toată lumea.

Când a vrut să-i arate iubitului său imagini dintr-o vacanță, o tânără a făcut o descoperire neașteptată

Aceasta este incredibila situație prin care a trecut Anyssa Martinez în vârstă de 22 de ani. În 2022, ea l-a cunoscut pe Nathan Hatton pe Instagram și, în scurt timp, între cei doi s-a născut o frumoasă prietenie. Și fiindcă păreau să se înțeleagă de minune, Anyssa și tânărul în vârstă de 28 de ani au decis să formeze un cuplu. La șase luni după asta, cei doi au făcut o descoperire complet neașteptată, ce i-a lăsat pe amândoi fără cuvinte.

Citește și: O tânără îmbrăcată sumar a fost abordată de un paznic pe motiv că e indecent îmbrăcată. Ceea ce a urmat e complet neașteptat

Articolul continuă după reclamă

Era o zi ca oricare alta atunci când femeia a decis să revadă pozele și filmările dintr-o vacanță petrecută cu familia în 2019, la un celebru parc de distracții. Chiar în timp ce îi arăta iubitului său imaginile, aceasta a făcut o descoperire neașteptată, ce a lăsat-o fără cuvinte.

Acesta a fost momentul în care Anyssa Martinez și-a dat seama că ea își întâlnise iubitul, pur întâmplător, cu mult timp înainte de a-l cunoaște.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Tânărul apărea în filmările și pozele sale, costumat într-un celebru perosnaj de desene animale, defilând la o paradă din cadrul parcului de distracții unde lucra și pe care tânăra îl vizita cu familia la momentul respective.

Citește și: O tânără se pregătea de nuntă atunci când a descoperit ce „secret” ascundea logodnicul său în calculator

„Nu credeam cu adevărat că îmi voi întâlni Prințul, dar Nathan a reușit să îmi depășească toate așteptările și planurile pe care mi le imaginasem. Mă plictiseam într-o zi și am decis să revăd amintirile de la parcul de distracții și efectiv l-am văzut pe fundal. Nu mi-a venit să cred că am descoperit asta. I-am arătat și lui Nathan și a fost foarte surprins”, a dezvăluit Anyssa, potrivit celor de la mirror.co.uk.

Întâmplarea a ajuns pe internet și a devenit virală și muți dintre internauți au fost de părere că dragostea are căi surprinzătoare uneori și că cei doi chiar sunt meniți unul pentru altul.

O femeie se simțea obosită și avea vânătăi pe corp, dar medicii i-au dat vestea ce i-a schimbat viața. Ce avea, de fapt... O fetiță a ajuns la spital cu simptome de răceală și medicii i-au pus un diagnostic crunt. Ce avea, de fapt, micuța...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ziua se luptă pentru viața bolnavilor de cancer, iar în timpul liber se transformă. Povestea asistentei care duce o viață dublă
Ziua se luptă pentru viața bolnavilor de cancer, iar în timpul liber se transformă. Povestea asistentei care duce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce haine trebuie să porți pe timp de caniculă, potrivit experților. Puțini știu cum să se protejeze de căldură
Ce haine trebuie să porți pe timp de caniculă, potrivit experților. Puțini știu cum să se protejeze de căldură
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol.  Ce i-a lipsit în fosta relație
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol. Ce i-a lipsit în fosta relație Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Tupeu 2026: magazin online de droguri, cu livrare la domiciliu. Cele mai noi metode de vânzări de stupefiante: prin curier rapid
Tupeu 2026: magazin online de droguri, cu livrare la domiciliu. Cele mai noi metode de vânzări de stupefiante: prin... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Zodia care va avea parte de o minune în acest weekend. O să curgă multe lacrimi de fericire
Zodia care va avea parte de o minune în acest weekend. O să curgă multe lacrimi de fericire Redactia.ro
Experiment. Peștele din Dunăre se apropie ca preț de cel din import. Cât costă kilogramul
Experiment. Peștele din Dunăre se apropie ca preț de cel din import. Cât costă kilogramul Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x