Antena

Un student la medicină a mâncat peste 720 de ouă într-o lună de dragul unui experiment. Ce a urmat apoi l-a surprins până și pe el

Un student la Harvard a făcut un experiment cu scopul de a demonta un mit potrivit căruia consumul excesiv de ouă este dăunător pentru sănătate. Iată ce a descoperit la final!

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 26 Septembrie 2024, 15:37 | Actualizat: Joi, 26 Septembrie 2024, 16:02
Galerie de imagini
Un student la medicină a mâncat peste 720 de ouă într-o lună de dragul unui experiment. Ce a urmat apoi l-a surprins până și pe el
Shutterstock

Sătul de controversele privind efectele pe care le au ouăle asupra organismului, Nick Norwitz, doctorand la medicină la Universitatea Harvard, a vrut să vadă cum reacționează organismul său după un consum excesiv al acestor alimente. Așadar, timp de o lună, tânărul a consumat câte 24 de ouă pe zi. Rezultatul experimentului l-a uimit chiar și pe el.

Pe aceeași temă

Ce i s-a întâmplat studentului care a mâncat peste 720 de ouă într-o lună

Despre efectele pe care le au ouăle asupra organismului uman s-a vorbit mult de-a lungul timpului. În timp ce unii medicii au recomandat ca acestea să fie consumate cu moderație, fiindcă pot crește nivelul colesterolului în sânge și pot determina apariția unor boli de inimă, alții au încurajat consumul lor.

Tânărul a mâncat 24 de ouă pe zi, iar în urma acestui experiment a descoperit că nivelul său de lipoproteine cu densitate scăzută (LDL), sau colesterolul „rău”, a scăzut cu 18%, potrivit dailymail.co.uk.

„Am emis ipoteza că mâncând 720 de ouă într-o lună, ceea ce înseamnă 133.200 mg de colesterol, nu mi-ar crește colesterolul LDL. Și, într-adevăr, nu a făcut-o, nici măcar un pic”, a spus Dr. Norwitz, într-un videoclip postat pe Youtube, în care a precizat că a făcut acest experiment pentru a combate mitul potrivit căruia un consum mare de ouă determină creșterea nivelului de colesterol.

De asemenea, după primele două săptămâni ale experimentului său, Dr. Norwitz a decis să înceapă să mănânce 60 de grame de carbohidrați pe zi.

El a explicat mecanismul din spatele faptului că nivelurile de colesterol au scăzut în corpul său, în ciuda faptului că a mâncat atât de multe ouă. El a precizat că, în mare parte, acest lucru se datorează faptului „că a mâncat și carbohidrați, pe care corpul său îi folosea pentru energie”.

Pentru a atinge ținta de 60 de grame, el a trebuit să mănânce echivalentul a două banane pe zi sau afine, mai transmite sursa citată mai sus.

Totodată, în cadrul videoclipului care a fost vizualizat de peste 160.000 de ori pe Youtube, studentul de la Harvard a explicat că în timpul experimentului a adoptat o dietă keto, consumând și carne, pește, ulei de măsline, nuci, ciocolată neagră, brânză și iaurt.

Pe aceeași temă
Recomandari A1
Whatsapp LinkedIn
student harvard experiment ouă
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor și cine a făcut față primei probe.
Stirile zilei Au apărut cireşele de ianuarie, la un preţ uriaş. Sunt sigilate pentru a nu fi gustate
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când apare pe cer UseIT
Aluat pentru eclere. Rețeta clasică de aluat opărit Hello Taste