În galeria marilor bătălii ale lumii, Waterloo ocupă un loc aparte. Ea a fost una dintre marile bătălii purtate de Napoleon Bonaparte.
Dar Waterloo a fost mai ales bătălia decisivă, finală, a carierei lui. Și acest lucru l-a recunoscut, de altfel, şi de Napoleon, mai târziu, când declara că în viaţa unui lider militar o singură bătălie este cu adevărat importantă: ultima.
În urmă cu peste 200 de ani, la 18 iunie 1815, forțele franceze conduse de împăratul Napoleon au fost înfrânte la Waterloo, în sudul Belgiei, de forțele aliate conduse de generalul britanic Arthur Wellesley, primul duce de Wellington, la care se adăuga un corp de armată prusac condus de feldmareșalul Gebhard von Blucher, potrivit volumului ''Enciclopedia Universală Britannica'' (2010).
După o serie de victorii, ce a debutat în 1805, cu cele de la Ulm și Austerlitz, Napoleon s-a implicat în două campanii dezastruoase, cea din Spania, din 1808, și cea din Rusia, din 1812. Aceste insuccese au condus la formarea unei noi coaliții europene, în aprilie 1814, Parisul fiind cucerit, iar Napoleon a fost deportat pe insula Elba.
Napoleon s-a reîntors în Franța la 1 martie 1815, cu o armată de 1.100 de soldați. La 20 martie 1815, Napoleon a ocupat din nou tronul, moment în care a început perioada cunoscută sub numele de ''Cele 100 de zile'', reprezentând perioada dintre revenirea lui Napoleon Bonaparte la Paris și urcarea pe tron a lui Ludovic al XVIII-lea, la 8 iulie 1815 (revenirea Casei de Bourbon pe tronul Franței, a doua Restaurație).
În acest context, Coaliția europeană a început să-și mobilizeze armatele în Belgia, la granița cu Franța, în vederea înlăturării de la putere a lui Napoleon. Împăratul a hotărât să treacă la ofensivă, atacând armatele aliate.
După înfrângerea de la 16 iunie, la Ligny, a trupelor prusace conduse de Gebhard von Blucher și după mici confruntări armate cu Wellington, la Quatre-Bras, la 18 iunie, în localitatea Waterloo din apropierea orașului Bruxelles, armata lui Napoleon a întâlnit armata britanică condusă de ducele de Wellington, care avea 68.000 de soldați.
În acel moment, armata francează număra 72.000 de militari, însă dezastrul avea să fie iminent. Comițând o gravă eroare, Napoleon a amânat până la prânz atacul, permițând întărirea armatei lui Wellington cu cei 45.000 de militari ai lui Blucher, care scăpaseră de urmăritorii francezi.
Patru atacuri succesive ale francezilor asupra forțelor aliate s-au soldat cu eșecuri; drept urmare, Napoleon a fost nevoit să-și disloce trupele în calea flancului prusac de atac.
Wellington și trupele sale, deși vulnerabili în urma pierderilor grele, și-au refăcut defensiva și în scurt timp au lansat ofensiva, reușind să transforme atacul în avantaj propriu. Trupele franceze au intrat în panică, retragerea fiind dezorganizată. Înfrânt, Napoleon a părăsit câmpul de luptă.
Pierderile francezilor s-au ridicat la 25.000 de soldați, iar cele ale armatelor lui Wellington și Blucher la 15.000, respectiv 8.000 de soldați.
Napoleon s-a reîntors la Paris și la 22 iunie a abdicat în favoarea fiului său. La 15 iulie s-a pus sub protecția trupelor britanice la Rochefort, sperând că va fi lăsat să plece în Statele Unite. Britanicii însă l-au închis pe insula Sfânta Elena, unde a murit, la 5 mai 1821.
Iar prin derularea şi deznodământul ei, Waterloo rămâne, aşa cum a caracterizat-o Victor Hugo, „o bătălie enigmatică”, o victorie în final pierdută, fie-ne permisă această figură de stil, a lui Napoleon care, parafrazându-l pe Caius Iulius Caesar, ar fi putut pe drept cuvânt declara, în termeni precişi şi exacţi: „Am venit, am văzut, am luptat, am câştigat, am pierdut!”
Surse: historia.ro, agerpres.ro
Apocalipsa se apropie, în fiecare zi mai mult! Teoriile înspăimântătoare ale fizicienilor: "Nimeni nu va avea nicio... Ai nevoie de doar două ingrediente pentru a topi toate kilogramele în plus! De ce să nu ai o vară perfectă la mare?...
