Antena Căutare

Ce a făcut Ioniță de la Clejani cu puțin timp înainte de a se prăbuși. Lăutarului i s-a făcut rău la o petrecere

Ioniță de la Clejani, în vârstă de 55 de ani, s-a simțit rău în timpul unei petreceri la care cânta. Lăutarul s-a prăbușit la pâmânt în timp ce soția îl ținea și țipa speriată după ajutor. 

Galerie
Ioniță de la Clejani a avut nevoie de ajutor medical în timpul unui concert | Antena 1

Pe 24 ianuarie 2026, în timpul unui concert într-o berărie din Timișoara, Ioniță de la Clejani s-a simțit rău și a fost dus cu ambulanța la spital. În filmările apărute în spațiul public, soția sa, Viorica de la Clejani, a apărut încercând să-l ajute înainte ca echipajele medicale să ajungă la fața locului. În filmări, Viorica îi reproșează soțului că a luat niște pastile și că a băut. Așadar, starea de rău ar fi fost cauzată de medicamentele pe care cântărețul le-ar fi luat. Medicii au reușit să-l stabilizeze acolo.

Potrivit relatărilor, starea ar fi fost cauzată de un tratament medicamentos pe care Ioniță îl urma. Sursele medicale locale indică faptul că starea lui Ioniță de la Clejani este acum stabilă.

Citește și: Câți bani trebuie să scoți din buzunar ca să îți cânte Viorica și Ioniță de la Clejani. Suma fabuloasă pentru 50 de minute

Cum a fost surprins Ioniță de la Clejani cu câteva minute înainte să i se facă rău

Articolul continuă după reclamă

Fanii Clejanilor au fost îngrijorați de imaginile care au circulat pe rețelele sociale, în care artistul este văzut fiind urcat pe targă și preluat de paramedici.

Înainte de a i se face rău, Ioniță de la Clejani a fost văzut stând cu acordeonul în mână, în spatele soției care cânta. Părea că nu se simte bine, iar starea s-a înrăutățit în scurt timp, potrivit Cancan.ro.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Din fericire, după acest episod, starea lui Ioniță este una bună și nu se află în pericol.

În toamna anului 2025, Ioniță de la Clejani trecuse printr-o perioadă dificilă din punct de vedere medical.

„Tatăl meu este în spital în acest moment. Trece printr-o chestiune despre care nici nu pot să îmi permit să vorbesc pentru că nu sunt medic”, a declarat Fulgy, la acel moment, pe rețelele sociale.

Citește și: Poftiți pe la noi:Poftiți prin țară, 23 ianuarie 2022. Ținuta Margheritei de la Clejani pentru un drum de țară: "Ca Scufița Roșie"

(P) Sănătatea cognitivă în zilele noastre: rolul farmaciilor moderne în susținerea memoriei... Rezultate Loto 25 ianuarie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 18 milioane de lei la tragerile de joi, 29 ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Rezultate Loto, 9 iulie 2026. Report la Loto 6/49 de 7,59 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru tragerile de duminică
Rezultate Loto, 9 iulie 2026. Report la Loto 6/49 de 7,59 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru tragerile...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto azi, 9 iulie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 9 iulie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea... BZI
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru Jurnalul
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste Kudika
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert Redactia.ro
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x