Antena Căutare

De azi, stare de urgență: Poți scoate câinele la pipi, dar nu și copilul în parc! N-ai voie la prieteni. Nunțile, fără alai! Toate regulile, explicate clar aici

De luni, 16 martie, România intră în starea de urgență. Cu excepția unor texte copiate din Constituție, nimeni n-a explicat, exact, ce înseamnă aceasta. Alimentele se pot raționaliza, gazele se pot închide. Da, poți vedea militari pe stradă. Scoți câinele la pipi, nu și copilul în parc. Faci nunți, dar fără alai. N-ai voi să alergi, n-ai dezlegare să mergi la prieteni

De luni, starea de urgență! Am voei să mă duc la supermarket?

De luni, 16 martie 2020, România intră în starea de urgență decretată, sâmbătă, 14 martie, de către președintele Klaus Iohannis. Cu excepția copierii unor pasaje din Constituție, nimeni n-a prea explicat ce înseamnă asta.

SE POATE IEȘI PE STRĂZI?

În principiu, ordinul este de a rămâne în case. Circulația este permisă pentru cumpărarea de alimente, produse farmaceutice și de primă necesitate. Se poate merge la medic și la institițiile sanitare. Se poate merge la serviciu, pentru cei care nu-și pot efectua munca de acasă. Se poate acorda asistență minorilor, vârstnicilor, persoanelor cu dizabilități. Se poate merge la bancă sau la compania de asigurări, în caz de forță majoră.

POT SCOATE CÂINELE LA PIPI?

Articolul continuă după reclamă

Da. Acest lucru este permis! Se va realiza individual, adică nu toată familia merge cu patrupedul. Ai voie o mică plimbare, limitând comntactul cu alte persoane.

POT IEȘI LA ALERGAT?

Nu! Trebuie să faci exercițiile fizice acasă! Această activitate în aer liber este restricționată. Măsurile sunt luate pentru că există mulți cetățeni care aleargă, dimineața, prin parcuri sau pe străzi.

POT SCOATE COPILUL LA JOACĂ ÎN PARC?

Nu! În afara unor cazuri de forță majoră, copii trebuie să rămână în casă. Toate parcurile și locurile de joacă rămân închise.

Traian Berbeceanu, şeful de cabinet al lui Marcel Vela: „Alimentele nu se vor raţionaliza”

POT CIRCULA CU MAȘINA?

Da, dar doar pentru activitățile menționate mai sus: drumul către supermarket, către medic, către bancă, către serviciu, către benzinărie. Trebuie avut în vedere că pe perioada stării de urgență, ministrul Transporturilor poate închide străzi, bulevarde, drumuri naționale sau autostrăzi.

SUNT DESCHISE BARURILE, RESTAURANTELE, CAFENELELE?

Nu! Toate aceste servicii trebuie să rămână închise. Pot funcționa doar cele cu ”hrană pentru acasă” sau cele care distribuie mâncarea pentru acasă. În niciun caz nu se poate consuma hrană în interiorul unor restaurante, fast-food-uri etc.

POT MERGE LA TEATRU SAU LA CINEMA?

Nu! Toate aceste locuri sunt închise. Nu există reprezentații la cinematograf, teatru sau spectacole. Competițiile sportive sunt, de asemenea, închise, La fel, bibliotecile.

POT MERGE SĂ-MI VIZITEZ PRIETENII?

Nu! Deși acest lucru este greu de controlat. Obiectivul decretului este acela de a limita contactul între persoane, pentru protejarea lor. De asemenea, nu-ți poți vizita rudele, decât pe cele ce trec prin situații speciale. Trebuie să ai grijă la igienă, să păstrezi distanța de un metru, să porți mască, mănuși.

POT SĂ FAC NUNTĂ?

Da, dar cu multe restricții. Dat fiind Postul Paștelui, această situație nu există, dar, în mod normal, acțiunile la care participă mai mult de 50 de persoane sunt strict interzise.

TRANSPORTURILE PUBLICE FUNCȚIONEAZĂ?

Da. Liniile de autobuze și metroul rămân deschise, cu măsurile de prevenție necesare. Unele dintre acestea își pot reduce capacitatea la jumătate.

TRENUL, AVIONUL, VAPORUL?

Da, deși decretul nu încurajează deplasarea persoanelor dintr-o localitate într-alta.

PUTEM VEDEA ARMATA PE STRADĂ?

În principiu, nu! Se pot efectua razii, atunci când acest lucru este cerut.

CE PĂȚESC DACĂ NU RESPECT ACESTE REGULI?

Nu există un document care să precizeze exact amenzile și sancțiunile, dar autoritățile pot interveni în momentul în care normativele nu sunt respectate. Se pot raționaliza alimentele sau produsele de strictă necesitate.

Toate acestea, însă, într-o țară civilizată.

Măsuri Excepționale - România a intrat, astăzi, în stare de urgență! Ce se va întâmpla în toată țara... Cum arată ambulanța prototip pentru coronavirus, construită la o fabrică din Cluj...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Motivul pentru care un turist nu s-ar mai întoarce niciodată în București. Ce l-a dezamăgit la Capitala României
Motivul pentru care un turist nu s-ar mai întoarce niciodată în București. Ce l-a dezamăgit la Capitala României
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
Cine este Nicoleta Drăgușin, jurnalista CNN în România care a murit la vârsta de 46 de ani. Care e cauza morții
Cine este Nicoleta Drăgușin, jurnalista CNN în România care a murit la vârsta de 46 de ani. Care e cauza morții
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x